Mare vâltoare, mare … zilele trecute s-a redescoperit America. Nu știu cum de abia acum, dar, de miercurea trecută, toate materialele din dosarul în care cu grație baletez pe poante sunt, mare minune …publice. Toate materialele, adică nu numai rechizitoriul … Buun … Să recapitulăm …

1968, mă nasc. An învolburat, americanii încep să și-o ia în Vietnam, un soldat rus se rătăcește în Cehoslovacia și vreo 10 mii de tancuri intră după graniță să-l caute, Kennedy junior e și anume omorât, Martin Luther King așijderea, revolte studențești la Paris, distracție, ce mai … Revenind, mama profesoară de română și chiar italiană, tata ofițer de marină comercială, secund la epocă, pe m/n Brașov, patru mii jumate. De tone. Nava, nu tata.

Destinele noastre încep să curgă în timp … în primii mei 23 de ani, sunt ocupat cu șase ani și jumătate de acasă, pe care vă asigur că i-am primit, și încă 17 ani de școală, la sfârșitul cărora mă aflu absolvent de institut de marină. Mama predă la școală, tata merge pe mare. Până la un moment dat, când nu mai merge, ajunge reprezentantul Navromului pe relația Turcia (nota redacției: Navrom a fost compania de navigație a României, ajunsă la 302 nave în 1989). Ambii părinți lucrează în străinătate, lăsându-și copilul, adică moi, să devină cel mai fericit home alone de pe planetă. La un anumit moment pe acest segment de timp se întâmplă o lovitură de stat, cunoscută sub numele de Revoluția din 1989.

Școala se termină, încep să merg pe mare, părinții mi se reîntorc în țară, mă însor, devin tată. De fată. În 1996. Martie. Eram, la rândul meu, tot secund. Pe m/n Rîmnicu Vîlcea. Patru mii opt sute. De tone. Continui să merg pe mare. Ajung comandant de cursă lungă. În 1997. Continui să merg pe mare până nu mai merg. Rămân la uscat. La Inspectoratul Navigației Civile. Nu bun. Plec din nou pe mare. Mă opresc pentru că ajung director de port. La Constanța. După doi ani sunt schimbat din funcție, plec la școală să învăț ce ar fi trebuit să știu ca director de port. La Anvers. La Anvers fac școala. Mă întorc, mă fac dom’ profesor. Intru-ntr-un partid. Partidul cu marinari mai mulți. Ajung deputat. În parlament. După patru ani, nu mai sunt deputat. În 2009, taică-meu pune pe drum. Pe ultimul drum. Divorțez, mă însor din nou. Pe plajă.

Politic, intru în putrefacție. Ajung în dizgrație în propriul partid. Mă fugăresc toți. Nu chiar toți. Intru într-o echipă. Ne chinuim să facem politică, să câștigăm alegerile interne, să facem partidul mai bun și mai bun … oops, sorry, n-am intrat în echipa bună. Echipa pierde. Mă sictiresc, vreau să mă las de politică dar să fac ceva pentru meserie, marină, pentru port. Mă apuc. Nu termin. Sunt ofertat să ajung jmecher la interne. Secretar General. Nevastă-mea plânge, nu-i de acord. N-am cum refuza. Mă duc. Sunt validat ORNISS, adică de șase instituții cu atribuții în domeniul siguranței și securității naționale … nu că aș fi avut vreo emoție. Sunt supravegheat, într-un fel sau altul, de la 17 ani.

Ne apucăm de treabă, trebuie să scădem cheltuielile. Trebuie reduse zece mii de posturi. Nu există buget. Muncesc 16 ore pe zi. Reducem costurile, contractele, unele și cu 55 la sută. Viața curge … până în data de 23 mai 2011. La 06.08. Nevastă-mea, isterică, la telefon, mă anunță că avem mascați în casă. Mulți. Percheziție. Mă întorc din drumul spre minister. Casa este percheziționată. De formă, 5 ore numai parterul. La etaj, 3 minute, se făcuse prea târziu și nu mai avea rost, ținta piept fusese atinsă … fusesem deja demis iar televiziunile erau în prova. Plec cu mascații. La București, doar ca să fiu arestat de un domn procuror care îmi spune o poveste absolut de neîntâmplat … O zi. Bombardament mediatic. Proces. Copy-paste din ce zice procurorul în concluzia judecătorului. Gata, s-a rezolvat pe douăj’ noo … Recurs. La gară. Nevastă-mea se transformă în Vitoria Lipan și mă apără ca o leoaică, face scandal. Arată minciunile din simulacrul de dosar. La televiziuni. Între emisiuni, cară ca măgaru’ pachete la arest. Soțului, adică mie și colegilor de întristare. Trec astea dooj’noo. Încă dooj’noo. Recurs la astea. Minune. Din cinci doamne ale completului de recurs, patru mă trimit acasă. Pe mine, șeful lotului care nu știa lotul și ce făcea el.

Îmi reiau viața, de fapt, încerc.

Așaaaa … deci … în povestea procurorului se face că eu conduceam un grup de oameni care a capturat țara pe la vamă. Nu se definește cum îl conduceam și dacă îi cunoșteam pe oamenii ăia. Nu se definește nici ce e aia captură. Nu definiția din DEX, măcar așa, cu cuvintele lui. Și-ar fi dat seama de chestia asta din câteva telefoane schimbate de mine cu o rudă, cu un an înainte de a fi verificat de șase instituții din domeniul siguranței și securității statului … au omis să-l întrebe și pe procuroru’ val-vârtej și uite, am apucat să activez în ministerul de interne. Revenind, se face că în perioada în care eu eram exact în cea mai proastă perioadă a mea, când, am mai spus-o, mă sunam de pe un telefon fix ca să-mi sune și mie mobilul, aș fi fost președinte de partid și aș fi cerut sprijin pentru a câștiga un post de vicepreședinte în același partid ?!? … iar în schimbul acestui sprijin aș fi promis numirea domnului mărinimos ca director al portului Constanța. Nu există probe, nu există nimic, ce zice domnu’ este absolut imposibil. Umil menționez că nu eram președinte de partid. Adaug că domnul mărinimos îmi e rudă.

Am avut telefonul sub supraveghere exact 17 zile înainte de reținere. În astea 17 zile câteva interceptări, niciuna reținută ca probă. Au ieșit mai acu’ câteva zile, cu tam tam pe televiziuni. Niciuna nu are vreo legătură cu ce capturam eu pe acolo … câteva sms-uri cu ministrul Igaș, două convorbiri cu fosta cumnată și una cu fratele președintelui despre șnițele. De pui.

Implicarea mea în dosar nu este motivată. De acasă ne-au ridicat chitanțe de la cablu și tot felul de mărunțișuri, arhiva Ligii Navale. În perioada aia de 17 zile de supraveghere eu nu am discutat decât lucruri de serviciu, nu există nicio legătură cu vama sau captura sau absolut nimic. Câteva zeci de rânduri de maculatură la sfârșitul cărora se pune o ștampilă. Falsă, dar ține. Am fost reținut pentru indicii temeinice de-a bănui.

În concluzie, am avut o existență absolut normală, niște părinți absolut deosebiți. Mi-au dat cele mai bune sfaturi, m-au pus să învăț, mi-au ghidat, din umbră, viața, care a fost reușită până pe 23 mai 2011. Okay, suișuri și coborâșuri inerente, dar nimic de care să-mi fie rușine. Chiar dacă nu mi-au spus în clar, de la ei am învățat că e bine să dai înapoi ceva din șansele primite de la viață … de aici tendința de a mă implica într-o inițiativă publică sau politică. Asta regret. Sau poate am înțeles eu greșit …

Eu am funcționat pe bază de principii. De cele mai multe ori am fost acuzat că sunt arogant. Oi fi fost. Alteori am fost acuzat că sunt obtuz, inapt social și că de-aia n-am reușit în politică. O fi și asta o explicație. Chiar și-așa, nu poți aresta oameni pe bază de bănuieli întemeiate care nu sunt întemeiate, de fapt.

Pe de altă parte, sunt absolut convins că statul ăsta nu are cum să își bată joc de un om absolut nevinovat la nesfârșit. Adevărul va ieși la iveală, într-un final …

Drumul până acolo … Nașpa, vă asigur … Au trecut doi ani, nici măcar n-am fost audiat. Dosarul are patruj’ de protagoniști, merge greu. O dată la două săptămâni mă duc la înalta curte să fac prezența. Încă n-am voie să ies din țară. Viața ne-a fost dată peste cap. Nevasta, mama, copilu’ … Mai vine câte un fost coleg care îmi explică de unde mi se trage … nu știu ce comisar șef de la academia de poliție. Se poate. Că de ce m-am luat de ei. Uite-așa, de kiki … Că trebuia să-i las în pace. Mda, așa mi se pare și mie acum, dar vorbim la past tense.

E, și apare câte un moment d-ăsta, ca cel de deunăzi. Pe toate televiziunile convorbirile  și sms-urile de la dosar … maculatura din cele 17 zile de supraveghere, fără nicio legătură cu vama și containere și alte inepții. Alea pe care le-am reclamat și la CSM și pe unde-am mai apucat. Fără rezultat. Atunci … Acum, fătuci bretonate graseiază important că ce-am vrut să spun și ce făceam. Nu se întreabă nimeni ce caută discuții despre postul de la academia de poliție la dosar. Sau despre carnea de pui. Sau, dacă tot au toate materialele din dosar, poate îmi explică cineva ce caut eu acolo. Vreo fătucă, ca să ne și distrăm.

Nici n-am să intru în discuția asta, să explic ce-am scris într-un sms. Să stau să explic de ce cineva trebuia să nu ajungă nu știu ce. Sau de ce nu se cumpără semipreparate la cantinele din România … Să creadă lumea ce-o vrea. E suficient că nici n-am ce explica la proces. A făcut trafic de influență dar n-avea influență. Ce acuzație e asta? Eu ce să spun? Da, aveți dreptate, n-aveam influență, pot să plec? Ah, nu, mai stai câțiva ani, că mai avem nevoie de maimuțoi pe aici …

Vacanța se apropie iar lipsa subiectelor m-a adus iar subiect de conversație. Forțat. Emisiunile sunt trase de păr … dar așa trase de păr cum sunt, dau prilejul vreunui gângav să emită panseuri agresive, cu pușcării, cu alte alea. Fostul grataragiu și actual senator și președinte de sub-partid prin fraudă Gigichi încearcă să-și explice performanța de rahat la alegerile locale, cică ar fi fost sancționat din cauza unora ca mine. Fii-mea îmi dă uațapuri interogatorii cum că ce au vitele astea cu mine … De ce toate astea? Uite așa, pentru că se poate. Pentru că sunt unii care citesc acum ce-am scris și ce-am semnalat eu de acum doi ani și interpretează și se produc în galben în direct, iar pe mine nu mă întreabă niciunul nimic. Iar când mă întreabă unul, singurul, răul e deja făcut. Ajung să dau prilejul gângavilor să cauzeze amantelor pusee orgasmice pe motive de bărbăție televizată.

În concluzie, vâltoare mare. Și, după cum spuneam, 1968, an învolburat, ce pretenții să am …