Și dacă tot am reamintit de don Pedros, n-am cum să nu-l pomenesc și pe Woody. Sau pe Marian Vanea, marinari, de meserie bărbați. Pe Woody nu-l chema Woody, îl chema Popescu. Popescu Antonio. Eram clasa a șasea când l-am cunoscut, în 1980. Tatăl meu a făcut un voiaj scurt cu Hunedoara și de-acolo n-a … Mai mult Ziua Marinei 2017 … as amended
Am scris asta acum câțiva ani. Mi se pare mai actuală ca niciodată, azi, de ziua marinei care nu mai este. Cred că toți avem figuri pe care le atașăm unei anumite perioade din viața noastră. Persoane dragi cu care am petrecut o anumită perioadă sau alături de care am avut o anumită îndeletnicire. Și … Mai mult Ziua Marinei Române, 2017
Acum vreo 5, 6 ani am scris o chestie despre un monstru sacru de om. Din categoria oamenilor care nu se mai fabrică. Pe care om l-am cunoscut într-o ordine nefirească, adică eu șef și el un soi de subordonat. Nu știu de ce, cum, cu discuțiile astea despre pensiile speciale ale statului de drepți, … Mai mult O viață de om adevărat
Trece timpul ăsta, tovarăși. Zboară, nu alta. Iunie 2017. În iunie 1987, adică acum 30 de ani și vreo lună era să mor. Terminaserăm semestrul II din primul an de școală și dădeam să începem vreo lună de practică marinărească la Palazu Mare, peste lac de Mamaia. Vineri după-amiază, cald și frumos. Învoire luată așa, … Mai mult După treizeci de ani. Și-o lună …
După cum ați observat, probabil, mă exprim în scris de ceva vreme. Nu sunt de meserie, n-am formare umanistă, ba dimpotrivă, chiar. Iar în ultimii doi ani de liceu, grație tovarășului profesor de română, am urât această materie din tot sufletul … iar la bacalaureat am luat fix 6 la română. 6. Primele materiale scrise … Mai mult Decât niște precizări …
M-am enervat. Azi. Vă scriu și de ce, să nu mă credeți damblagiu. Printr-un complex de împrejurări mi-au ajuns în mână niște artefacte. Dovezi ale existenței lumii noastre dispărute, lumea Navrom. Atâția ani au trecut de când nu mai avem vapoare, atâția ani au trecut de când se așterne praful peste tot ce-am construit vreodată … Mai mult În timp ce niște nătărăi se ceartă pe la televizor
Dom’ Comandant, țigani sunt ai noștri, domnule. Țigani. Jeguri. De ce, șefu’? întreb eu, știind exact de ce. Păi, cum de ce, cum am intrat în țară au început belelele. Cum am intrat, nu mai târziu. Nicio facilitate, totul în dușmănie. La Orșova am acostat să facem revizia de intrare în țară. Totul, staționarea și ce-a … Mai mult Patruzeci și nouă de zile, trei mii de mile plus doi ani …
Circulă de ceva vreme printre noi, operatorii portuari, un chestionar legat de minusurile infrastructurii portuare pe care ar trebui să le semnalăm formal pentru ca Administrația Portului Constanța, grație noii sale abordări de deschidere și partener onest al sectorului privat portuar, să pună mâna să le corijeze. Frumos, nu? Administrația Portului Constanța a decis să … Mai mult Suntem în stare?
Scriam în postările anterioare, că viața în școala de marină n-a fost chiar simplă. Chiar așa și e. N-a fost. Peste ani, suntem tentați să dăm la spate ce-a fost deranjant și să rămânem cu ce-a fost frumos, cu amintirea atmosferei sau a camaraderiei dintre noi, cei care am trecut pe acolo. Sunt lucruri sau … Mai mult Ciorba de burtă uber alles …
Viața în Institutul de Marină Mircea cel Bătrân n-a fost liniară pe parcursul anilor 80. Deși în anii ‘80 Institutul de Marină s-a consolidat ca o instituție de învățământ superior tehnic prin investiții enorme în laboratoare, echipamente, bază sportivă cu bazin de înot olimpic și așa mai departe, această decadă a fost ultima din existența … Mai mult Ce-a rămas prin noi …
