Știți cine era Geppetto, nu? Geppetto era tatăl lui Pinnochio, păpușa de lemn care prinde viață odată ce termină cu năzbâtiile și minciunile pentru care îi creștea nasul … Povestea cu care am crescut cu toții.

Pentru mine, Geppetto era George Petre. Așa îi spuneam în sinea mea. De la GP … George Petre era redactorul șef al revistei Marea Noastră, publicația Ligii Navale Române, fost contraamiral în marina militară. Domnul contraamiral a lăsat docul la apă în 27 februarie 2012, adică acum fix 9 ani … 

Cum în acești 9 ani s-au întâmplat multe, m-am mai gândit de câteva ori la el. Mi-ar fi plăcut, într-un fel, să-l țin la curent, să știe ce s-a întâmplat, cum s-au rezolvat sau nu s-au rezolvat lucruri … dar cine știe, poate a aflat oricum.

Era haios George Petre … Ne-am ciondănit de zeci de ori. Eu nerăbdător și cu gura mare, el echilibrat, avocatul diavolului în disputele pe temă de Ligă sau de revistă sau de una, sau de alta. Domnu’ amiral, pe cine mai interesează, domnule, ce-a scris ăla, că, în nouăsuteșaizeșidoi, pe comanda navei lui de opșpe metri, l-a căcat un pescăruș pe șapcă, domnule … Păi pe el îl interesează … Pe pescăruș nu-l căutăm, poate îl interesează și pe el … sau: Domnule amiral, nu mai primiți, domnule, articole copiate de pe net, domnule … irosim timpul dumneavoastră și ce spune ăla n-are relevanță. Dar, omul a studiat, a cercetat, a tradus … Păi, a tradus cam prost. Domnule Comandant, a muncit, a tradus … 

De astea discutam. Pe unii îi acceptam cu toții, pe alții îi cenzuram, pe alții îi cenzuram de tot.  Nu a existat învingător, cred că vă imaginați … sau a fost unul. Rezultatul. Marea Noastră. Că nu era a mea sau a lui. Era a noastră și de la număr la număr a crescut în calitate.

Era incredibilă minuțiozitatea pe care am văzut-o în toate. Mi-a dat la întors câteva materiale. Latitudinea nu se scrie cu 0 în față, că nu este mai mare de nouăj de grade. Ce, e aia, paralela 045? Poate să fie și paralela 145? Am lăsat-o așa. Avea dreptate. Domnu’ Comandant, am pus pe hartă coridorul de securitate la articolul cu pirați … nu se poate. Și care-s gradele, care-s minutele … Nu pot să dau BT. Și nu dădea BT. BT, adică bun de tipar. Ia, punem mâna, căutăm … alea-s gradele, ăsta-i coridorul … na, bre, mulțumit? Și era mulțumit, gata beteul.

Geppetto scria de vreo 17 ani la Marea Noastră. Ani de zile. Muncă de sisif, caută articole, caută subiecte, filtrează aminitirile din cătănie de amintirile de viață, transcrie, caută poze, pune-n pagină, milogește-te de unul, de altul să sponsorizeze tiparul, stai pe la uși de directori, înghite mojicia unora, bucură-te când unii se rup de banii de o masă mai simandicoasă și ajută acest produs care încearcă să refacă un spațiu unic, al marinei române. E greu de refăcut … greu. Viața a luat-o pe drumuri nebănuite altădată … Flote naționale nu mai sunt, România nu mai are nave comerciale iar alea militare … sunt cum sunt. Școlile produc pe stoc, în jur de cinșpe la sută dintre absolvenți ajung ofițeri de marină. Restul? Vând cartele la Orange. Dacă nu la Orange, la Cosmote … Vorbeam deunăzi, pe facebook, cu un fost student, care-mi scria că marea nu-i de el. Serios? Senzațional. Că nu găsește de muncă în țară, că e greu … Da. Este. Viața extrauterină este foarte complicată. L-am sfătuit să lase prostiile, să se apuce de mers pe mare, să vadă lumea, să câștige bani și să lase visele de afaceri în România, unde baletezi între evaziune fiscală și șpăgi la toate gărzile și autoritățile și administrațiile încercând să cumperi ieftin și să vinzi scump … Cei mai tineri trebuie să-și dorească să meargă pe mare … să iubească marea. Cum s-o iubească? Cu școli de marină care abundă în materii tehnice, de proiectarea roții cu țepi invers, școli care produc absolvenți care nu deosebesc o baliză de o baba … Oameni care vin la marină să iasă specialiști în nimic.

Asta-i viața la care am ajuns în numai douăzeci de ani de lipsă de minte. Marea Noastră încearcă să urle că mergând pe acest drum în continuare, o să ajungem navigatori pe bălțile și lacurile județului. Dacă plouă … Agendă de dezvoltare greșită, investiții aiurea, rezultate cantitative. Viitorul? Faliment garantat.

Marea Noastră încearcă să refacă povestea prin care un băiat, sau mai nou, chiar și-o fată, ajunge să se îndăgostească de mare, de vapoare, de bărci … și ajunge să călătorească peste mări și țări. Asta-i ipoteza. De aici, trebuie ca statul, doritor a întreține această îndeletnicire, să preia băiatul sau fata într-un sistem de învățământ care să-i întrețină dragostea față de mare,  să-i șlefuiască ceea ce s-ar putea denumi caracter, să-i certifice un standard de competență care să ne facă mândri, să-l trimită pe mare, în flota lumii și să se bucure de taxe si de banii cheltuiți în România, când se întoarce de pe mare. Simplu, nu?

Se întâmplă asta? În niciun caz. Nu e nimeni interesat ca băiatul sau fata să iubească marea, sistemul de învățământ de marină este dat peste cap, nu interesează pe nimeni ce standard de competență capătă absolventul. End of story.

Geppetto avea harul și capacitatea și energia și caracterul și dragostea față de mare și altruismul necesare însăilării poveștii. Și dorința de a schimba. Acest om, la 77 de ani, a dovedit o capacitate de adaptare la nou cum eu nu am văzut sau auzit … lucram cu el la fel cum am lucrat cu, aproape, toți colaboratorii mei … pe mail. Mi-a transmis ultimul okay pe un articol duminică noapte, pe 26 februarie 2012, la 11 … cu 10 ore înainte să moară.

Iar de murit, a murit cu prova în vânt, trăgând pentru misiunea de reprezentare a culturii marinărești până-n ultimul moment, la cincizeci de metri de ultima sa comandă, fostul Liceu Militar de Marină … Iar vertebrate din țara asta, pentru al cărei pavilion a tras o viață, l-au ținut în stradă, să ajungă subiect de audiență la marile ziare locale.

În fine, cam asta a fost materialul pe care l-am scris despre George Petre acum 9 ani. Când s-a dus ne întrebam cine o să-l înlocuiască. Acum, după 9 ani, ne gândim că nu l-a înlocuit nimeni, cine era să-l înlocuiască … ne-am permis, care cum am putut, să preluăm parte din ceea ce acest om  de aproape 80 de ani a oferit cu atâta eleganță și să ținem revista în plutire.

Și cred că am reușit să ținem Marea Noastră în plutire, zic. Au fost, în anii ăștia, momente în care m-am gândit că poate e suficient, poate ar fi momentul unei schimbări la Marea Noastră, că și-așa câteodată pare că lătrăm degeaba la lună, indiferent ce-am sesiza și pe cine. Și, în fiecare din momentele astea, m-am gândit și la Geppetto și la bunul lui de tipar și la poveștile și la aburelile lui și la toate pe care le făcea pentru ca vocea asta a marinei să nu tacă și gândul la el m-a făcut să mă rușinez de propria-mi îndoială și să merg mai departe. 

Și mergem mai departe, și pentru Geppetto și pentru Bebe Novac și pentru nostromul Zamatrache și pentru Dan Lungu și pentru Dan Vlad, inginerul de panificație, pentru amiralul Ilie Ștefan și pentru contraamiralul Ștefan Niculae și pentru Captain Idu și pentru domnul Beziris și Captain Iordache și pentru don Pedros și pentru toți ai noștri care s-au dus pe unde s-au dus cu marea asta a noastră în suflet cu tot.