Înainte de 1989, formulele organizatorice ale Ministerului Transporturilor au fost caracterizate de constanță. Spre exemplu, în 1973, Ministerul Transporturilor, comasat cu Ministerul Poștelor, a devenit Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor, MTTc, cum ar fi. În formula asta a rezistat până în decembrie 1989 și în formula asta, adică MTTc, a intrat în conștiința personalului navigant maritim, adică a navromiștilor anilor ‘80. Bun, ce făcea MTTc în 1973 … eh, printre altele, MTTc conducea întreaga activitate a marinei civile, în care scop:

  1. asigura coordonarea unitară a activităţii de transporturi maritime şi fluviale de mărfuri şi călători, organizarea şi funcţionarea porturilor civile;
  2. elabora programul de dezvoltare şi modernizare a flotei şi a porturilor civile;
  3. stabilea măsurile pentru îmbunătăţirea dotării tehnice şi pentru asimilarea în ţara a noi tipuri de nave, echipamente şi piese de schimb;
  4. elabora norme unitare privind securitatea navigaţiei şi ia măsuri pentru realizarea unei discipline ferme a personalului navigant;
  5. organiza, coordona şi controla funcţionarea şi întreţinerea navelor, a căilor navigabile, instalaţiilor şi utilajelor portuare, mijloacelor tehnice necesare legăturilor de telecomunicaţii şi siguranţei navigaţiei maritime şi fluviale şi asigura, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale, reparaţiile curente şi medii ale navelor;
  6. asigura controlul navigaţiei civile, în scopul realizării unei sigurante depline a acestuia;
  7. asigura potrivit legii, selecţionarea, pregătirea şi perfecţionarea personalului necesar marinei civile;
  8. asigura şi dezvolta, împreună cu Ministerul Educaţiei şi Învăţămîntului, baza materială, organizarea şi buna funcţionare a şcolilor profesionale, liceelor de specialitate, Institutului de marină şi cursurilor privind calificarea, recalificarea şi specializarea cadrelor necesare marinei civile.

În cei 30 de ani duși de parcă n-au fost de la momentul decembrie 1989, Ministerul Transporturilor a avut parte de adăugiri și extracții și readăugiri de sarcini și redenumiri … ba al infrastructurii, ba al locuinței, ba nu mai știu ce … rămânând totuși, în denumire, în principal, al transporturilor. A rămas el, oare, al transporturilor? Și dacă a rămas, care transporturi or fi alea, că al transporturilor navale sigur nu se deconspiră a fi rămas. Hai să facem un exercițiu pe textul dedicat sectorului naval, text elaborat acum 47 de ani, în România socialistă și să-l raportăm la realitatea aplicată pe Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor în anul de grație 2020. Și ca să nu căutăm ce nu avem cum găsi, ministerul de azi nu are în bagajul de cuvinte marina civilă. Prea mare bătaia de cap …

În varianta sa din 2020, MTIC nu coordonează unitar activitatea de transport maritim şi fluvial de mărfuri şi călători. Bun, nu știu exact ce coordonează unitar, transportul maritim sigur nu, pentru simplul motiv că el nu mai există. Nu mai există pentru că, după 1989, România a făcut tot ce a putut să dispară din activitatea de transport maritim … Dispariția transportului maritim din România este, într-un fel, „opera” de căpătâi a tuturor guvernărilor care s-au perindat la conducerea acestei țări în acești 30 de ani.

Altădată armatoare a 300 de nave, România a ajuns astăzi în situația rușinoasă de a avea întârzieri de aproape 4 ani în implementarea unor convenții maritime internaționale. Cât despre viziunea organizării şi funcţionării porturilor civile, obiectiv ministerial în 1973, pfff, ce să spunem, mărturie ne stau ultimile documente programatice ale ministerului prezentului, master planul general în transporturi și master planul portului Constanța, documente care se întrec în cantitatea de tâmpenie per capitol. Menționata maculatură, elaborată de corporații prețioase la vorbă și la tarif, stabilesc obiective de maximp anvergură transportului pe apă din România, cel mai important mod de transport oriunde în lume, mai puțin la noi. Uite, ce putem spune de obiectivul de căpătâi al master planului general în transporturile din România: prioritizarea investițiilor? Nu atragere de fluxuri de marfă, nu volume de transport operate, nu plusvaloare în lanțurile logistice, nu locuri de muncă, nu nimic. Prioritizarea investițiilor …

Revenind la marina civilă pe care nu o avem … Neavând marină civilă, n-avem nici flotă, deci noile tipuri de nave, întreținerea și piesele de schimb pentru navele sub pavilion român sunt detalii absolut nenecesare.

Referitor la personalul navigant, termenul care, cu toate torpilele și a dezinteresului cu care este tratat, a rezistat asaltului lipsei de viziune și de competență în formă continuată … constatăm, în 1973, o atenție deosebită acordată factorului uman, personalul navigant, cum ar fi.

De altfel, 1973 este un an important al meseriei noastre, să știți. 1973 este anul în care a fost înființat Liceul Militar de Marină Alexandru Ioan Cuza, la Constanța. Tot în 1973 a fost înființată și instituția de învătământ superior Institutul de Marină Mircea cel Bătrân, transformat din Școala Militară Superioară de Marină după absorbția institutului de marină civil, cel care a funcționat doar un an. 1973 este anul în care România a decis să formalizeze interesul pentru transportul maritim și fluvial înființând licee de marină civilă în lungul Dunării și unul la Constanța și menționând astfel explicit prioritatea pe care o acordă viitorului navalității României, prioritate materializată în obiectiv ministerial. La acest moment, îmi permit să comentez timid că, în Europa pe care o imităm, de regulă, licee de marină cum aveam noi în 1973 au fost înființate după 2010 …

Succesul de peste hotare al breslei noastre, prezența alor noștri, încă de la început, pe listele albe ale echipajelor lumii odată flota dezintegrată este, să știți, un efect al anului 1973 și al atenției pe care marina civilă a primit-o din partea statului, în anii ce-au urmat. Ofițerii români au fost, cel puțin generațiile de care am auzit sau din care am făcut eu parte, un produs finit aproape complet, rezultat al unui bagaj teoretic și practic care numai aroganța unei flote masive putea să-l genereze.

Eh, perioada care a urmat anului 1989 ne-a văduvit de destinația celor pregătiți pentru viața pe mare. Lipsa destinației absolvenților învățământului de marină a generat nu numai absența supapelor de practică sau lipsa de relevanță a materiilor studiate, numai actuale nu … a generat și întrebări filozofice legate de motivul pentru care am mai avea învățământ de marină … dacă tot nu avem flotă, ce ne mai trebuie școli de marină …

Bun, se întrevede vreo soluție sau ne văităm la nesfârșit? Majoritatea cunoscuților mei din domeniu e de părere că, în ceea ce privește inexistenta marină civilă din România, a fugit puiul cu ața și am trecut de ceva vreme de point of no return, că nu avem resursă pentru a ne reveni și că suntem condamnați să ne refugiem printre amintiri.

Observând așa, de pe margine, ce se mai întâmplă prin mica și vesela noastră comunitate, cu regret constat că fiecare zi mă aduce câte-un pas mai aproape de această majoritate. Uitându-mă la obiectivele strategice ale MTTc 1973, observ că, din 8, 3 au legătură cu resursa umană … învățământ, pregătire, selecție, disciplină, specializare, perfecționare. Ce vreau să spun este că, dacă și-ar propune cineva din România să readucă în atenție transportul maritim, tot de la școală ar trebui să înceapă … și să-și dimensioneze așteptările succesului unui atare demers pe termene medii, să zicem optimist.

Dar, din ce se vede cu ochiul liber, suntem feriți de pericolul ca cineva să dorească ceva în domeniul nostru. Oricum, exercițiul arhivistic care are ca subiect meciul MTTc 1973 – MTIC 2020 pe terenul marinei civile este interesant și nu am găsit un singur parametru la care să fi evoluat. Unul singur. Dacă e vreunul din voi care-l găsește, m-aș bucura să constat că m-am înșelat.

Disclaimer: Eu nu fac apologia perioadei de dinainte de 1989 deși, firesc, sunt unele regrete inerente nostalgiei fiziologice. Noi eram copii sau adolescenți, părinții ne trăiau și erau tineri și sănătoși, ce bine era … nici nu are rost să ne aventurăm în declarații de atașament față de o perioadă sau alta, am face-o degeaba, oricum. Nu ne oprește nimeni să nu apreciem diverse aspecte organizatorice, o certă viziune existentă la un moment dat, o anumită calitate a profesioniștilor care erau, să știți. Erau.

La diverse exprimări pe care le-am mai avut pe unde le-am avut, mi-a mai dat câte unul peste nas … da’ la funcțiile pe care le-ai avut, de ce nu ai făcut nimic să schimbi … De ce? Pentru că nu am fost suficient de deștept, poate nu am fost suficient de determinat, poate nu am fost sprijinit suficient, nici nu contează iar reproșurile pot fi întemeiate, ce să spun. Pe de altă parte, pentru cei care postează întrebări în cheia asta de pe canapea, ar fi bine să realizeze că reintrarea în lumea maritimă de unde am reușit să ieșim cam pe ușa din dos, nu e o treabă de o persoană, două, nouă. E o misiune de breaslă, de bună intenție și e nevoie de multe minți luminate bineintenționate pentru a zgâlțâi șandramaua și de a reporni furnalul ambițiilor unei marine civile. Cât timp nu ne întrebăm ce putem face fiecare dintre noi și doar ne dăm acrobați pe Facebook nu o să se întâmple nimic.