Dan arăta ca un Moș Crăciun tânăr … De înălțime medie, așa, trupeș fix cât să-i stea bine, cu o claie de păr blond închis, roșu-n obraji și cu ochelari și în permanență jovial. În permanență, realmente, o sursă incredibilă de poante și miștouri. 

Promoție ’82 a Institutului de Marină și de loc din Focșani, Dan era băiat de modă veche, cu școală și bune maniere din familie. Flota noastră de altădată avea potecile ei pe marea baltă … iar potecile astea își amprentau pelerinii de la bordul navelor. Și, în timp, întâlnind băieți de-ai noștri, am ajuns să-mi dau seama cu cine stau de vorbă, pe ce vapoare au fost cu precădere, pe ce relații … 

Iar Dan avea imprimată pe el o ștampilă de nord cât el de mare. Nord, adică nord continent, Anvers, Hamburg, Bremen, porturi din UK, de-astea, mai puțin civilizate … vizitate, în proporție covârșitoare, de navele secției I a Navromului de altădată, cargouri mici, adică, în principal 4.500 și 4.800 tdw. 

Nu am apucat să fac voiaj de nord în calitate de cetățean al republicii socialiste și om al muncii … doar ca student în anul III, cu nava școală Neptun, câteva luni înainte de mișcarea din decembrie. Am prins, deci, doar siajul atmosferei de dinainte, care avea parfumul ei, se pare. Din ce-am sesizat din povestiri, lumea lua situația ca atare, cu destule și complicate rele dar și ceva energii pozitive care emanau din sentimentul de libertate pe care îl trăia odată navele ieșite dintre faruri. 

m/n SLOBOZIA, 1989, intrare Fowey, UK

Dan era exemplul perfect de absolvent de institut de marină din anii ’80, îmbarcat pe nave mici, care făceau nordul. Făcuse el un an pe Salva, un 25.000 făcut la bulgari, dar după aia s-a înrădăcinat pe m/n Slobozia și pe nord și acolo a rămas. Navele noastre care făceau nordul ajunseseră parte a peisajului din Anvers, unde Navrom avea și un operator, Antigoon, și chiar dane dedicate. La fiecare moment al anului, în Anvers erau cel puțin 3 sau 4 nave românești la operare iar pe-atunci operarea, chiar în cazul unor nave mici, însemna câteva zile bune … Exista timp, în staționare, pentru de toate, și muncă și cumpărături și vizite între echipaje, ba chiar și fotbal organizat, la popi, cu echipamente și ghete cu crampoane pe terenul gazonat, administrat de o asociație de caritate religioasă care avea viața marinarilor ca obiect de activitate. Ba, în timp, navele românești căpătaseră și fani și … hm, fane, din Anvers. Nu știu dacă la început ne priveau ca pe o curiozitate, cum eram noi mai reținuți și mai disciplinați, într-un fel. Cert este că se simțeau bine vizitând vapoarele românești unde, mai ales după 1989, nu scăpau neomeniți, mai c-o țuică, mai c-o ciorbă de burtă, vă imaginați. 

Antigoon

Iar domnul Dan, fluent în câteva limbi străine, care se simțea instantaneu ca peștele în apă, chiar între oameni pe care nu-i știa, era în Anvers ca la el acasă. Ne-am întâlnit de câteva ori, el pe Slobozia, eu pe Rîmnicu Vîlcea sau Tîrnăveni, odată la Casablanca, de mai multe ori la Anvers unde chiar mi-a făcut cunoștință cu Fouzie, prietenul lui de dinainte, care m-a vizitat chiar la ultimul mea escală la Anvers. Filozofa pe cheu, înainte să se urce-n mașină: Chief, câți ani ai? 28 … Eh, eu am 53 și-am învățat că fiecare vârstă cu frumusețea ei … Bine, dom’le, dacă spui tu … 

Ne-am întâlnit pentru prima oară pe aceeași listă de echipaj, eu comandant, el șef electrician, la câțiva ani după ce navele de 4.800 aproape că nu mai existau, iar în nord navele românești nu prea mai aveau bilet de acces … Captain, i-am zis lui Fouzie că ai ajuns Captain … Așa. Și ce-a zis? A zis să te întreb dacă îți mai aduci aminte de ultima voastră discuție, pe cheu la Anvers, chiar în oraș. Îmi aduc. Și? A zis să-ți spun că a mâncat căcat atunci … A, bun așa … Fouzie tocmai o pusese de vreo două by-pass-uri și ținuse el să-mi transmită prin Dan că afirmația despre frumusețea unor vârste a fost cam hazardată …

Am prins câteva voiaje bune cu Dan, vreo 8, 9 luni. Două legate de Mariopol și Ilicevsk cu Alexandria și Damietta de unde am fost închiriați în time charter, încărcare Constanța pentru Lagos și Warri în Nigeria, de-acolo balast Itajai, încărcare zahăr pentru Douala, Camerun, de unde-am și încărcat parțial ceva marfă, completare Abidjan pentru două porturi în Tunisia și de-acolo balast, acasă. 

Om la aproape 40 de ani la epocă, domnul Dan intrase într-o perioadă cucernică, de adâncă spiritualitate. Nimic nu l-a îndoit de la cea dreaptă cale pusă aprig la încercare în cazul restului viețuitoarelor de pe vapor, mai ales în Mariopol și Ilicevsk unde s-a realizat o atmosferă de cooperare și bună înțelegere cu segmentul similar demografic feminin prezent explicit, într-un număr abundent, prin cluburile din jurul porturilor. Ba ne mai și mustra, părintește și desprins emoțional: păcătoșilor, tolomaci ce sunteți voi, tolomaci … cum nu realizați voi deșertăciunea unor deprinderi … 

În Lagos, am stat vreo 10 zile, dacă nu mai mult … ocazie cu care am ajuns un soi de mascote ale stabilimentelor în vogă pe-acolo, Club 21, Warzobia și mai era unul, dar nu-l rețin. Cu o seară înainte de plecare am fost conduși cu alai de o cohortă de vestale buzate și bronzate care, dacă nu ar fi fost și puțin hoațe, parcă, parcă aș fi zis că tristețea declamată era chiar pe bune. La un moment dat, la câteva sute de metri de poarta portului, odată mi se lasă una pe vine și, sub ochii veselului nostru grup, se pune pe … debalastat forepeak-ul fix în mijlocul drumului, lăsându-ne pe toți fără replică. Din stupoare n-am ieșit decât când un tovarăș nigerian, profitând de atenția noastră captată de poalele în cap ale domnișoarei aflate în extazul ușurării, îi bagă mâna-n gât lui Dan, cu care făcusem joncțiunea în drumul spre port, îi rupe lanțul și-o taie în noapte … 

Băi, voi ați văzut cum s-a pișat aia în mijlocul drumului … Da, noi am văzut. Da’ tu ai văzut când a fugit ăla cu lanțul tău de la gât? Asta e, acum … și-așa nu se mai poartă. De foame fură, că doar n-o fura de bine … 

Am rămas în concediu după voiajul ăla. Dan și restul trupei de șoc, nu. Au mai făcut un voiaj scurt, până-ntr-o lună. Un timonier, fost pilot pe Dunăre pe care eu îl adusesem, secundul, ofițerul II de punte, parcă și șeful mecanic, deși avea peste un an de voiaje la momentul ăla. M-au sunat toți din comandă … îmi aduc aminte că eram în anticariatul din sala Dales când am răspuns unui număr de Turcia … Dan: Ce faci, mă, unde ești? Uite-n București, cumpăr niște cărți … Tu cumperi cărți și ți-ai pus palma-n fund și pe noi ne-ai lăsat lu’ ăsta de se-nvârte două ore în radă la Istanbul ca să ancoreze … Hai înapoi c-a fost mișto în gașcă … 

Dar înapoi nu m-am mai dus și gașca s-a spart. S-a spart atunci, când s-au întors din voiaj și, în timp, de tot. Dan a coborât de pe fosta Simeria și a plecat la altă companie. După câțiva ani, mă întâlnesc cu el în oraș și-mi spune că s-a săturat să stea agățat cu șurubelnița-n dinți pe cranice și să schimbe frâne sau punți de diode … Bă, Laurențiu, e sub demnitatea vârstei mele, ce naiba … Așa, și ce faci? Fac școala din nou la punte … unde trebuia s-o fac de la început. Și uite-așa ajunge Dan al meu ofițer de punte și comandant la o companie italienească unde a rămas ani buni. 

Chiar mă întrebam pe unde-o mai fi, că nu l-am mai auzit demult, când am aflat că, din septembrie 2018 nu mai e deloc, victimă al unui accident vascular, dus la nici 60 de ani, cu câteva zile înainte să plece într-un voiaj, comandant, la compania aia a lui. 

M-am simțit vinovat că am aflat asta abia la un de zile după … și de-atunci m-am gândit de câteva ori la el, ce minunăție de om a putut să fie, cât de tobă de carte și de cunoștințe de tot felul și de haios și aburitor și de lipsit de orice micron de invidie. 

Asta e, toate trec. Probabil că trebuie să fiu recunoscător că m-am numărat printre cunoștințele lui. De fapt, chiar sunt.

m/v Slobozia thanks to http://www.shipspotting.com