Aglomerație mare la alegerile care stau să vină la Constanța. Că mai sunt 4 luni până se prezintă lumea la vot și 4 luni nu înseamnă mai nimic în termen de acumulare politică. Mă rog, o acumulare care să ducă și la un câștig pentru oraș și persoanele care-l populează nu numai la câștigarea alegerilor, nu știu dacă sunt suficient de clar în exprimare. 

Sunt tot felul de grupuri pe Facebook a căror activitate, orientată spre trecut, are darul de te pune pe gânduri … postări, comentarii și, în special, fotografii cu orașul nostru de altădată așa cum era în anii lui de liniște. Tonul amar pe care îl are majoritatea intervențiilor te face să realizezi, dând nostalgia deoparte, ce diferență enormă este între așteptările pe care l-am avut față de Constanța și ceea ce a ajuns ea de fapt.

Eu am mai scris pe-aici pe subiectul ăsta acum câțiva ani. Când vine vorba despre Constanța, eu am jaloanele mele zonale, într-o strictă dependență de perioadele devenirii. Cât am fost copil, existența mea și a celor alături de care am crescut era confiscată de o zonă bine delimitată, de câțiva kilometri pătrați, în care erau poziționate reperele vieții noastre … În spațiul delimitat de fântâna arteziană, bulevardul Republicii, strada Traian până-n spre plaja Modern creșteau obiectivele de mare anvergură cum ar fi blocul A5, terenul de fotbal din spate la A6, școala 25, Ciuperca, Pate-barul, cinematograful Republica. Din spațiul ăsta evadam doar la bazinul Parc, la Parcul Pionierilor sau la minunea aia de stadion, construit în piatră și pe care mi-l aduc aminte sclipind în soare și plin de oameni cu coifuri de ziare pe cap într-un zumzet de așteptare care întregea spectacolul din teren, pasele luminoase ale lui Fane Petcu și zbaterile lui Peniu și plonjoanele în careu ale lui Buduru …

În timp, proximitatea imediată și-a lărgit limitele câștigând Liceul Mircea și cinematografele din jurul liceului unde intram la film doar ca să avem o scuză pentru chiulul de la română, simigeria de la Crizantema, Mamaia și plaja de la Internațional, străzile vechi din peninsulă pe unde ne plimbam și ne pupam până ni se înroșeau boturile și Esplanada cu ale ei fotolii de răchită și mizeria de cafea frapată căreia vârsta și marea din față îi dădeau cel mai bun gust din lume.

De la un moment dat, cercul a expandat cuprinzând și școala de marină și bune maniere din Coiciu, a ridicat în importanță gara Constanța, tranzitată săptămânal cu ocazia învoirilor pe bune sau pe mai puțin bune și personajul important care a fost dintotdeauna portul Constanța și punțile tuturor vapoarelor românești pe care am făcut serviciu …

Asta înseamnă Constanța pentru mine, băiat de centru, dar mai aproape de gară … Fiecare constănțean de baștină are, în mod cert, o poveste similară, dacă nu identică. Locurile de joacă, școala generală, Parcul Pionierilor, locurile de sport, Mamaia, plaja, liceul, locul de muncă. Și sunt convins, majoritatea constănțenilor nu-și mai recunoaște orașul care a ajuns Constanța astăzi. 

Luat reper cu reper, aproape că nu mai avem ce compara. Locurile de joacă nu mai există. Terenurile de sport nu mai există. Bazinul olimpic de la hotel Parc a sfârșit salon de nunți. Asta după ce a fost sală de bingo … Stadionul, fost 1 Mai, trecut prin alte câteva nume, este plin de bălării și parcă văd că-l paște vreo demolare, că prea ocupă o zonă interesantă. Parcul pionierilor, oaza aia de verdeață prin care a trecut toată Constanța la un moment dat, la activități, cercuri sau competiții, este sub asediu. Baza regiei de transport are planuri pentru construcții de 24 de etaje, din ce se aude. Spațiile libere de construcții aproape că nu mai există. Există construcții în locuri unde nu au ce căuta, pe scuaruri de verdeață și grădinițe, blocând străzi, în parcuri sau în stații de autobuz. Peste tot există parcele de teren îngrădit în virtutea unor retrocedări despre care știe toată lumea cum s-au făcut.

În concluzie, Constanța mea și a câtorva generații bune de constănțeni nu mai există. Mamaia mea, a noastră, a generațiilor noastre nu mai există nici ea. Ce există acum este Mamaia câtorva, un pol de puroi imund și nefiscalizat, care nu are nicio legătură cu stațiunea de altădată. Mamaia noastră era rezultat al unui concept urbanistic elaborat, era frumos desenată, suplu, cu spații largi, terenuri de sport, piscine și bazine cu apă și verdeață multă. Mamaia de azi e tot ceea ce nu era Mamaia noastră, aglomerată de prost gust și de soluții de import facilitate de lipsa de educație a celor câțiva care s-au jucat cu aprobările pe aici. Mamaia de azi nu mai are nimic care să te atragă. Văzând cine investește acolo nici nu te miri de rezultat … un jeg. Partea nasoală e că jegul este pe termen lung, Mamaia, ca și Constanța, fiind mutilată iremediabil.

Ar fi simplu, prea simplu, dacă toate astea ar fi doar rezultatul acțiunilor unui partid. Votăm altceva și gata, am eliberat Constanța, nu? Să votăm altceva, tovarăși, sigur, dar s-o facem în cunoștință de cauză … Pentru că dezastrul în care se află orașul devenit din ce în ce mai agresiv cu proprii cetățeni, lipsa de viziunea care să aibă ca scop creșterea calității vieții și a atractivității orașului nu sunt rezultat al activității unui partid. Faptul că, în acest moment, peste 5.000 de proprietăți extrase din proprietatea publică sau privată a orașului și date pe ochi frumoși, proprietăți vândute și revândute de câteva ori, au fost restituite Constanței după 15 ani de procese, afectând viața a zeci de mii de constănțeni, cei mai mulți de bună credință, eh, toate astea nu au fost efecte ale politicii unui singur partid. 

E o întreagă cultură a administrației locale care trebuie înfrântă, nu un singur partid. Convingerile tranzacționale ale unor concetățeni de-ai noștri care, dintr-o poziție administrativă sau alta, consideră normal, spre pildă, să înalți o clădire peste vestigiile arheologice de mii de ani ale vechii cetăți Tomis. Sau să aprobe o construcție de 8 etaje care se înalță vis-a-vis de cinematograful Republica fix în stația de autobuz, la 2 metri de un alt bloc, de 10 etaje, care are ghinionul să se afle acolo de 50 de ani. Sau să găsească nimerită construirea clădirii oficiului de cadastru într-un parc, aglomerând o zonă deja aglomerată. Sau și sau și sau și iar sau … 

Acum să nu vă imaginați că am pretenția ca să rămână toate precum erau când aveam 17 ani. Din 11 ani cât am mers pe mare, aproape 9 am avut Anvers cap de linie, după alți câțiva ani, tot în Anvers am stat un an la școală, iar orașul ăla s-a modificat și reinventat sub ochii mei. Și acolo au dispărut magazine și business-uri … clădirea fostei fabrici General Motors, enormă, travers de danele 120 – 140, găzduiește acum un super cinematograf cu vreo treizeci de săli și un Decathlon, zona piețarilor noștri de altădată, locul de unde făceam aprovizionarea cu tot ce ne trecea prin cap navromiștilor mai mereu prezenți prin port, e integrată într-un proiect imobiliar de lux, care a înglobat și portul vechi, distrus și în paragină înainte de anul 2000. Orașul e tot ăla, dar mai curat, mai fluent, mai atractiv pentru turiști. Portul a migrat spre adâncimi mari, navele nu mai stau cu săptămânile prin port iar marinarii nu-și mai fac veacul prin oraș, dar locul lor a fost luat de turiști, mult mai numeroși ca altădată, iar businessurile locale se conservă iar modul de viață al locuitorilor de acolo se conservă ținând și pasul cu vremea. Și asta înseamnă o victorie a comunității asupra realităților lumii de azi.

Aici, la Constanța, n-am pierdut meciul cu globalizarea și cu nu știu ce industrii care să plece și să ne lase fără resurse. Am pierdut meciul cu prostul gust și cu lipsa de administrație și de interes și de responsabilitate a celor care au condus orașul ăsta. Niște maimuțoi cărora le-a căzut briciul în mână și s-au jucat cu el în fel și chip. Iar partea cea mai tristă este că ne-au umilit niște repetenți, care dacă-și adună toate cuvintele din cap, n-o pun de-un comentariu de clasa a VIII-a. Nu știu cum ajunși să dicteze resursa orașului și direcția, mai bine zis, lipsa de direcție a dezvoltării Constanței. 

Sper să nu fim condamnați la discuții efervescente pe forumuri, totuși. Are și realitatea asta virtuală partea ei bună, mai evadezi din cotidianul mizer, mai retrăiești amintiri plăcute. Mai tragic este când se face dimineața și trebuie să purcezi spre o altă zi și te invadează cotidianul urbanismului varianta Mazăre propagată și sub înțeleapta administrație locală în funcție azi. 

Dar, mai vorbim, ne mai sfătuim pe-aici, zic.  

Disclaimer: imagini preluate de pe grupul Constanța de altădată, cu mulțumiri pentru efortul constant de a ne aduce aminte de orașul frumos în care am crescut.