Pe mine zilele libere au darul să mă azvârle în tot felul de retrospective. Acum, s-a întâmplat să fie una cinematografică de sorginte băștinașă. Adică filme românești. Cu toată rezistența mea de cinefil, nu reușesc să parcurg neavariat un film românesc de după ’89. O fi vreo explicație ecleziastică în sensul că nu e nimic nou sub soare și ce se produce acum va plăcea generațiilor viitoare, nu știu, posibil … deocamdată ce apuc să văd din producțiile românești ale prezentului mi se par cam vome. Încerc să-mi aduc aminte dacă, la epocă, filmele comuniste mi se păreau la fel de îngrozitoare și îmi răspund cu uimire că parcă nu la acest nivel. Erau filme la care mergeam ca să pierdem timpul sau să avem unde ne pupa liniștiți, prin ultimele rânduri ale cinematografului unde bulăneam proletar tovarășele colege de liceu … erau filmele istorice, care erau chiar ok pentru vârsta noastră și nivelul de cunoștințe istorice pe care le aveam … erau filmele în care te recunoșteai … Declarație de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenție, Al patrulea gard de lângă debarcader … La capitolul mare succes la public s-au găsit și atunci și se găsesc și acum bătăliile între bine și rău ale lui Sergiu Nicolaescu, unde binele erau el, ușor păcătos, dar curat la suflet, plus comuniștii, întotdeauna rezistenți eroic, cu ochii ațintiți spre viitorul luminos pe care aveau să-l făurească la o dată neprecizată.

Zilele Fierbinți al lui Sergiu Nicolaescu are câte puțin din toate cele de mai sus. Filmat în vara lui 1975 în Șantierul Naval Constanța, zile Fierbinți este, clar, parte a filmelor generației mele, generația crescută cu cheia de gât. Filmul nu are virtuți artistice deosebite, dar atrage. Mă rog, pe mine, care sunt subiectiv, mă atrage. Este turnat alert, în zgomot … tot timpul se aud sunete, cad piese, bat ciocane, se sudează bucăți de navă, sună înfundat sirene … totul reușește să te introducă în viața asta de șantier naval, subiect al filmului. Iar eu regăsesc frânturi de România mea de altădată, cu portul Constanța furnicar de oameni și plin de marfă și de vapoare. Vapoare românești. Portul Constanța, există încă astăzi, cam văduvit de marfă. Nici oamenii nu mai se preumblă pe acolo … Vapoarele românești nu mai există. Modul nostru de viață, al breslei navigatorilor, nu mai există, a făcut loc altui mod de viață, de avarie. Alte bresle din România au pățit la fel, dacă nu mai rău, că nici pe avarie nu mai există. Dacă ne aventurăm la concluzii la nivel național, ne apucă plânsul … Scanare

În film, Sergiu Nicolaescu este Mihai Coman, directorul Șantierului Naval Constanța, angajat într-o cursă contra-cronometru pentru finalizarea mineralierului Bocșa, 55.000 de tone, al doilea din serie, după Tomis, asta nu se spune în film, dar spun eu. Pentru dramatism, mineralierului îi lipsea taman elica. Pe parcursul filmului, se derulează conflictul dintre directorul Sergiu și un birocrat de la “centrală” care dorea din suflet o elică din import, mai precis din Japonia. Normal, piesa din Japonia nu sosește la timp dar m/n Bocșa iese în termen, cu elica turnată de ai noștri, în șantier. Ca în aproape orice film de actualitate din perioada ante 1989 avem niște ingrediente indispensabile, cum ar fi: partidul, inginerul stagiar pregătit teoretic dar fără experiență de viață, secretarul de partid omenos … Trăinicia partidului este puțin sugerată, în film apare și  o tovarășă laborantă, lăsată în patrie de un soț fugit în vest și vizitată de birocratul de la centrală, nu se spune în ce scop, dar pe mine mă duce gândul la prostii …

Firul epic este oarecum exagerat pentru cunoscători … probele de mare nu se fac la ordinul directorului de șantier, comandantul nu cedează comanda decât altui comandant, dacă se rupea vreo pală la elică, cum se întâmplă în film, nava nu reacționa, în niciun caz așa și mai tot sunt.

Una peste alta, Zile Fierbinți are valoare documentară și sentimentală și oferă imaginea a ceea ce era Constanța odată, cu verdeață multă, cu terasa Constanța în peninsulă … și, în special, cu portul Constanța plin de vapoare românești. Plin, da? Mă repet ca să fie clar.

Am scris acum câțiva ani despre filmul ăsta citind cum l-a porcăit cetepeul în cartea lui Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficțiune (1912-1989) … Ce-am scris i-am transmis domnului Nicolaescu la Oficiul Național al Cinematografiei. La câteva zile după asta, am primit un apel chiar de la domnul Nicolaescu, când am auzit cu cine vorbesc era să scap telefonul din mână. Ne-am întâlnit în biroul său de la senat, încă era senator, și-am discutat despre filmul ăsta, plecat de la o idee de-a lui Francisc Munteanu care s-a numit altfel, iar în varianta inițială, scenariul avea și alt final. Pentru mine a fost o chestie foarte emoționantă discuția cu Sergiu Nicolaescu, impresionant și la 80 de ani, câți avea atunci … înalt, suplu, îmbrăcat sport elegant, asigurându-mă că trage de fiare chiar și la vârsta aia.

Aparte de subiectivismul pe care îl mai afirm o dată, eu și astăzi, consider filmul ca o dovadă a faptului că au fost vremuri în care contam în transportul maritim. Construiam vapoare, vapoare mari, motoare navale … construiam. Extrapolând, au fost vremuri în care contam. Acum, sunt vremuri în care contăm din ce în ce mai puțin.

Revenind la Zile Fierbinți … Nu-mi dau seama de ce e așa de rău perceput un film care vorbește despre muncă. De unde apetența asta de vestitori ai capitalului prin vorbeții public de la noi de parcă toți au prin ei hematii de investitori strategici. În Zile Fierbinți tov. director general explica lui Jean Constantin, for ales, responsabil cu economiile: economiile se fac pentru oameni și nu împotriva lor … Corect. Ce-a generat globalizarea, gândul la binele consumatorului sau goana după profituri? Europenii care construiau ce se fabrică acum prin China sau aiurea s-au reprofilat, dar oare toți s-au reprofilat? Cum a fost cu, hm, eficientizarea procesului de fabricație, a fost pentru oameni sau împotriva lor? Cred că a fost pentru puțini oameni și împotriva foarte multor oameni … Apare inteligența artificială, în următorii 30 de ani majoritatea joburilor de azi vor fi făcute de roboți, bun, și noi cu ce-o să ne ocupăm timpul? Se discută despre venitul minim garantat la nivel mondial, bun, asta nu-i un soi de comunism?

Din păcate, cu agenda publică confiscată de tot felul de petarde, devenim, pe zi ce trece mai nepregătiți de vremurile care vor veni. O abordare corectă, chiar patriotică, ar fi fost declararea educației domeniu de siguranță națională, pe bune. Orice zi care trece face mocirla asta din educație mai greu de dislocat și viitorul nostru primește un semn de întrebare în plus. Părerea mea. Și tot părerea mea este că pentru a urni o adunare de oameni și a ridica-o la nivel de națiune e nevoie de-o poveste frumoasă în care oamenii ăia să creadă. Zile Fierbinți a fost povestea ălora răi, răi, comuniști, niște nenorociți, nu?  Flota maritimă comercială a României a fost o poveste spusă tinerelor generații, majoritatea constănțenilor puțin mai mari sau mai mici sau de-o vârstă cu mine au fost făcuți pionieri la bordul unei nave românești. Care-i povestea spusă astăzi tinerilor, alta decât mâna întinsă?

Rezultatul … îl vedem și fără binoclu. Am ajuns spoliați de valori, principii, le-am redus pe toate la zecimale. Până și participarea asta la taina sărbătorilor pascale … în care eu nu cred, by the way, dar chiar și așa, ridic măcar o sprânceană când acum, de Paște, primesc mesaje de felicitare cu ocazia nașterii domnului de la personaje care altminteri îndeasă cruci și priviri pierdute când trec pe lângă vreo biserică.

În concluzie, nu-mi plac zilele libere. Prea îmi aduc aminte că nu mai sunt fierbinți.

 

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri