La prima oră de matematică din liceu am întârziat. 2 minute, să nu vă imaginați că vreo jumătate de oră. N-am întârziat singur, am întârziat vreo patru sau cinci, toți băieți. Pe motiv de bătut mingea. Și intrăm în clasa pe care am ocupat-o primii doi ani de liceu, amfiteatrul mic de pe colțul etajului I al Liceului de Matematică Fizică Mircea cel Bătrân din Constanța … și-l vedem pe Johnny, Ionescu Liviu, pe numele de civil, un om la vreo 40 de ani, mai degrabă înalt, brunet, un cap mare și rotund, fără păr în față, costum gri și rău. Rău, frate.

S-a uitat la noi, cum arătam când am dat buzna pe ușă, roșii la față și transpirați, cu pantalonii de la uniformă suflecați, ca la niște parameci rătăciți pe parchet. Am intrat în bășcălie unul câte unul, cămașa, cravata lipsă, tunsoarea, orice … după care ne-a permis ieșirea din zona de tragere și retragerea strategică spre bănci unde am aflat, alături de norocoșii care nu întârziaseră, condițiile minimale de elev al domnului profesor Johnny.

Pentru a exersa  la ora de artimetică … nu era niciodată matematică sau aritmetică, era artimetică … aveți nevoie de documente. Când spun documente, mă refer la trei articole. Pașaportul, carnetul de note, adică … Caietul de teme și caietul de plusuri sau de minuni. Caietul de plusuri sau de minuni va conține problemele din gazeta matematică la care vă veți abona din acest moment.

Restul orei a avut o destinație precisă: introducerea în ceea ce s-ar putea defini scenariul orei de matematică perfecte, cum să așteptăm începerea orei de matematică, cum să fie tabla, buretele curat și umed … și să nu miroasă a oțet, că Johnny făcea matematică și nu salată, am fost avertizați … creta perfect uscată, cum să scriem la tablă când suntem scoși, nu la vale, nu la deal …  A doua oră, în treapta I am avut orele de matematică legate, câte două, a doua oră suntem cadorisiți cu o problemă de geometrie plană pe care bineînțeles că n-a rezolvat-o nimeni, ocazie cu care am fost acuzați de port ilegal de matricolă de liceu de matematică fizică, problema fiind în manualul de clasa a VI-a.

L-am avut profesor de matematică aproape doi ani. Treapta I, adică, minus trimestrul 3 din clasa a IX-a, din cauza unui necaz pe care l-a avut atunci. Cât am fost elev am avut câțiva profesori de matematică, unii mai buni matematicieni, poate. Cu unii am rămas prieten, chiar, după atâția ani. Chiar și așa, când mă gândesc la matematică, mă gândesc la Johnny.

Șmecher Johnny. Dur, foarte dur. La clasă era super disciplină. Ferească sfântul să intri în gura lui, avea o ironie tăioasă, nu cred că pot explica cât de varză te făcea când o zbârceai, emana o autoritate aproape militară. Copiat, vorbit în bancă, șoptit? vai de mine, ce-s indulgențele astea, eram toți înțepeniți de frică. Riscam să nu ne prindem când lăsa creta pe colțul băncii, fără să spună vreun cuvânt. Creta pe bancă însemna să te teleportezi la tablă. Cu cele trei documente. Pașaportul, caietul de teme, caietul de plusuri sau de minuni.

Nu știu exact de ce îmi era frică mai mult, de vreo notă proastă sau să intru-n bâza lui Johnny.

În anii ’70 – ’80, la Mircea era un careu de ași la matematică. Domnii Caragea, Ionescu, Țifrea și Sava. Cum matematica era pentru 80% dintre absolvenții de liceu materie de admitere la facultate, iar facultatea era o etapă greu accesibilă chiar și dacă învățai, acești patru domni sunt la originea carierelor multor oameni ai Constanței.

Ajunsesem să-l admir pe Johnny. De altfel, cu toată marțialitatea asta a lui, Johnny era un mare sufletist. De prin trimestrul 2 din clasa a IX-a începuserăm să facem pregătire duminica. Chema toate clasele lui într-un amfiteatru, de la primul până la ultimul an de liceu. Începea cu probleme care trebuiau tuturor, algebra, geometria plană, trigonometria. După câteva ore, făcea pauză. Hai, juniorii liber, ne vedem la ore. Rămân cei de la a zecea în sus … și tot așa. Cei mari plecau la două, poate trei. Duminica. Singura zi liberă. În singura lui zi liberă, Johnny făcea pregătire cu elevii lui. Fără note, fără pașaport, fără caiet de teme, fără plusuri. Doar cu miștoul.

Din clasa a XI-a nu l-am mai avut pe Johnny la clasă. De altfel, din cauza necazului de care am pomenit, a fost și transferat din liceul Mircea. Careul de ași a fost descompletat, a rămas full de ași cu ceva șeptari în coadă. Ultimii doi ani am fost mai puțin privilegiați la matematică. Johnny pusese baze sănătoase, totuși. Șeptarii n-au reușit să strice ce apucase să facă asul.

Ăsta era liceul Mircea în anii în care, în învățământ, concurența era aproape palpabilă. Și așa era peste tot în România comunistă, în fiecare oraș era câte-un liceu-instituție care polariza elevii buni și îi lansa, cu bune șanse de reușită, spre facultate, spre universități. A fost o perioadă în care tot timpul aveam un examen pentru care să ne pregătim. Eșecul la oricare dintre ele, treapta a II-a sau facultate era o tragedie care, credeam noi, îți putea mutila viața. Să fii elev la un liceu bun cum erau considerate liceele de  mate-fizică din perioadă era aproape o garanție a studiilor superioare. Studiile superioare erau considerate garanția reușitei în viață, șanse sporite pentru un loc de muncă mai bun, apartament, butelie sau aprobare de Dacia cu bord de CN.

Astăzi este o altă lume. Nu mai există licee de matematică fizică în România, toate au devenit colegii naționale. Contrar principiului conform căruia orice cal de curse ajunge gloabă dar nu orice gloabă a fost cal de curse, au devenit colegii naționale și foste licee industriale. Nu mai există nici o relație strictă între calitatea de elev al unui colegiu național și calitate. Nu mai există nici nevoia  garanției pasului spre facultate, atâta timp cât azi, facultatea este accesibilă oricui, chiar și semi-analfabeților care rămân semi-analfabeți și după ce-o termină, din păcate pentru ei și pentru societate, pentru noi.

Dacă era mai bine cu organizarea atât de piramidală a învățământului nici nu mai contează să ne întrebăm, oricum nu mai putem face nimic. Anii ăștia andronescieni în educație au dinamitat orice idee de performanță în educația noastră care s-a vrut plată și care a fost influențată de tot felul de modele care mai de care mai nepotrivite cu ceea ce suntem noi, de fapt. Rezultatul e că astăzi, ierarhiile sunt stabilite de orice altceva, numai de muncă nu, iar comportamentul adultului proaspăt absolvent de astăzi este rezultatul celor trei rânduri pe care le-am scris mai sus. Asta e, dragelor și dragilor.

Nu l-am mai văzut pe Johnny din 1985, cred. S-a pensionat și s-a retras pe undeva prin Dâmbovița, într-o așezare unde toată lumea îl știa de „Profesorul” … de acolo a și plecat, în 2013, din lumea asta, convins că mai au și alții, prin alte lumi, nevoia de artimetică. Și sunt convins că i-a aliniat și pe ăia, pe acolo, cu plusurile și minunile …

PS … Mi-am găsit, acum câțiva ani, carnetul de note din liceu. 3 de 9 la geometrie și-un 3 la algebră, încasat a doua zi după un 9 … asta era matematica exersată de Johnny …

11119123_970750336279937_2532994852408843461_o

 

Anunțuri