O să dau dintr-una în alta dar tolerați-mă câteva minute că-i sfârșit de an. De an prost, sunt nevoit să precizez.

Am citit câteva pasaje dintr-o carte scrisă de un fost profesor din institutul de marină și mă gândeam cum încă există oameni cărora le sunt dator numai pentru că am avut norocul să fiu contemporan cu ei și să-i am în față în sala de clasă, de curs sau seminar … Vorbesc despre Moise. Nicolae Moise. Domnul Comandant Nicolae Moise.

Nu știu cum a fost la alții dar în Institutul de Marină viața de adult am perceput-o a fi început în anul trei, nu neapărat datorită materiilor de studiu cât, în principal, datorită oamenilor care le-au predat. Beziris, Bamboi, Moise … civili, toți comandanți, toți la Teoria Transportului Maritim. Au fost și alții, militari, haioși și băieți valabili, ca nea Costică, CR 1 Constantin Constantin la navigație, smuciți și zgomotoși dar tobă de carte și cu har de profesori, ca rangul 3 Suciu Pavel … dar când aveam curs cu domnii comandanți, în clădirea aia lucind de curățenie și mirosind a ceară a facultății navigație, parcă bătea o adiere de mare.

Pe motiv de voiaje cu Neptunul, la TTM profesorii se schimbau, nu erau aceiași pe tot parcursul anului de studiu. Plecau pe rând în voiaj fiecare cu câte-o serie de studenți, spre exemplu, în seria mea, a II-a, iunie – august 1989, l-am avut pe Beziris în voiaj de practică, deși cu domnul Moise am început anul. Mi-l aduc aminte ca ieri, înalt, zdravăn, nu există să fi intrat altfel decât în costum și cu cravată în clasă … cu accent ardelenesc consistent, câte-o poantă ici și colo, nu foarte multe, dar cu exemple din flotă la tot pasul … ce s-a întâmplat cu nava Dîmbovița scufundată în Biscaia, sau ce conosamente a semnat nu știu ce comandant sau separația la cereale sau orice altceva dar cu o povestioară de la vapor pe coadă.

Și, slavă domnului, fost director al Navromului 10 ani, tot avea povestioare de tot felul, care povestioare le-a adunat într-o carte. În primul volum, apare și taică-meu, secund al domnului Moise pe m/n Brașov … Foto-3.jpgVolumul doi e trist. Trist pentru că cineva care chiar se pricepe arată dimensiunea dezastrului flotei de transport maritim a României, dezastru cu care am fost contemporani și pe care l-am exersat pe pielea noastră. Acum câteva luni, la o cafea cu Captain Moise,  îi spuneam de ce tot pomenesc de școala de marină și Navrom și de toate astea … că nu mi se pare normal ca flota să fie atât de denigrată și toată perioada de existență a ei să fie tratată ca o enormă greșeală iar noi să fim considerați niște bișnițari pentru că nu a fost așa. Îmi aduc aminte că mi-a răspuns în aceeași notă, că flota a fost un mod de viață, că suntem generații întregi care am avut o pâine mai bună pe masă datorită vapoarelor și că noi, marinarii, am fost foarte utili României.

Cartea are o valoare enormă pentru cine își mai aduce aminte de vremurile României armatoare și pentru cei pentru care lucrurile mai mari sau mai mărunte din perioada marinăriei în România înseamnă ceva. În carte apar fețe și nume de oameni cu navele lor, fotografii, situații, viața noastră în imagini, ce mai.

Nu sunt de acord chiar cu toate părerile domnului Moise, spre exemplu, eu consider că învățământul de marină are succes doar livrat la pachet cu rigoare și disciplină pentru că are nevoie de ceva mai mult decât cunoștințe … dumnealui nu e de aceeași părere. Suntem, în schimb, pe aceeași lungime de undă cu următorul statement pe care am să-mi permit să-l și citez “S-au spus multe despre flota noastră și despre navele pe care le-am avut și nu le mai avem. Și cred că ar fi trebuit să se spună și mai multe despre cele 16.226.000 de tone de mărfuri pe care le transportau aceste nave, numai în anul 1980 și în toți anii care au urmat, despre valoarea lor pentru economia noastră națională și insist asupra sintagmei de economie națională, pentru că odată cu pierderea flotei (…) prin reducerea cvasi-totală a forței naționale de muncă, am alunecat în prăpastia disperării (…) condiții ireversibile de stat colonial”.

Da … decizia de a privatiza tot ce mișcă în țara asta a fost un act de auto sabotaj nemaiîntâlnit în această formă undeva pe această planetă. După 1989 Navrom s-a spart în trei companii de navigație care au fost transferate la Fondul Proprietății de Stat și scoase la vânzare pe bucăți mai mari sau mai mici. Și toate s-au vândut și nu s-a mai pus nimic în schimb pentru că societatea nu era suficient de matură să gestioneze singură, de capul ei, un ciclu economic firesc, să compenseze vânzările de tonaj vechi cu tonaj nou. Prezența statului în această activitate se impunea pentru proiecția de viitor a transportului maritim din România. Dar statul român a fost prezent fix cât să își pună tot felul de puleți politici prin consilii de administrație unde nu înțelegeau nimic altceva decât să vândă sub preț diverse acareturi, statul român nu și-a propus nimic în transporturile navale, statul român nu a impus construcții de nave noi și tot statul român este acela care și-a bătut joc de o tradiție abia formată.

După aproape 30 de ani lucrurile s-au schimbat categoric. Nu prea mai găsim ambiții industriale prin România. Zgomotul perceptibil pe social media este unul de internaționalizare implicită, așa … Suntem cetățeni ai satului global, în definitiv, ce e prostia asta cu națiunea, cu economia națională, ce, suntem naționaliști? Am observat chiar diverse exprimări care aclamă statutul de slugă la care am ajuns … decât să fure ăla de la pesede, mai bine să mă reguleze americanu’ și alte variațiuni pe temă. E și ăsta un punct de vedere, fiecare poate spune sau crede ce vrea. Dar nu mai bine ar fi să ne vedem de treabă, să nu fure nimeni și să dăm regulatului destinația tradițională?

În condițiile absenței politicilor „economice naționale, independente, coerente și cu un orizont mediu și mai îndepărtat de dezvoltare a țării noastre, nu se întrevede nicio speranță să mai vedem vreodată pavilionul tricolor fluturând în porturile noastre comerciale” … Concluzie de om de 80 de ani + căruia nu poți să nu-i dai dreptate. Încercăm acum, de câteva luni, să impunem discuții pe tema unei strategii navale a României. Foarte târziu, să sperăm că nu și foarte inutil …

Până rezolvăm cu strategia sectorului naval și politicile economice independente aplicabile din 2018 încolo în speranța revigorării pavilionului național dispărut astăzi, aflăm din QTH-ul domnului Moise că, în urmă cu 38 de ani, la 22 iulie 1980, una din cele câteva sute de nave ale României, nava școală Neptun era, cu seria a II-a de elevi, undeva în golful Antalya, cu vânt de vest, forța 4, în marș spre Constanța, până la care mai avea 996 mile marine … IMG_1582.jpg

La mulți ani, fraților, care pe unde sunteți. Un 2018 cât mai bun.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri