Așadar, am devenit subiect de flegme. Pentru că pensii. Pensii pentru navigatori. Dar să mă explic.

Zilele trecute, câțiva foști comandanți și foști șefi mecanici, astăzi pensionari, s-au întâlnit cu un deputat de Constanța. Pesedist deputatul, dar nu are importanță. Subiectul a fost nivelul scăzut până la derizoriu al pensiilor foștilor navigatori, brevetați și nebrevetați deopotrivă. Întâlnirea a fost preluată de presă și prezentată marelui public. De unde public se întâmplă niște flegme.

Subiectul este delicat din mai multe motive. Motivul principal este acela că pensiile navigatorilor chiar sunt mici. Viața pe mare nu a fost niciodată simplă. Nici acum, când ai tot confortul secolului XXI, nu e ușor pe mare, dar în anii de început ai transportului maritim la noi era mult mai complicat, condițiile erau grele, navele erau vai de mama lor, presiuni de tot felul existau.

În istoria de dată recentă a marinăriei la noi, există două perioade bine definite și una mai puțin definită. În prima perioadă, toată lumea făcea serviciu la bordul navelor sub pavilion român, nave aparținând unui singur armator, statul român. La capătul celălalt al eșichierului este perioada a doua, cea prezentă, când toți navigatorii români de astăzi navigă în flota mondială, sub diverse pavilioane. Între ele, există o punte de tranziție, de vreo 10 – 12 ani, în care au apărut și au dispărut armatori români privați, s-au vândut, pierdut sau tăiat nave, iar resursa umană și-a luat-o din toate pozițiile … a fost perioada echipajelor plătite la alb și negru sau neplătite sau rămase prin diferite văgăuni ale lumii, au fost vremuri grele. DOC220617-22062017090513

Pensiile se calculează după principiul contributivității da’ ce principiu să aplici la valurile prin care a plutit marinăria noastră din 1965, să zicem, până astăzi? Cu perioada de dinainte de 1989 e simplu, lumea plătea cât plătea … dar după 1989 ce să mai calculezi? Câți contribuie astăzi la sistemul de pensii și cu cât?

Impresia mea că în toată această poveste nu este vorba numai despre nivelul scăzut al pensiilor navigatorilor ci și de ce la alții, cum ar fi personalul navigant aerian, s-a putut o lege, se poate un statut, se pot niște pensii absolut decente. Dacă adăugăm situația pensiilor foștilor milițieni sau securiști sau ale militarilor, frustrarea crește. Pe bună dreptate crește.

Dintotdeauna au existat multe similitudini între marinari și aviatori … navigația prin aer e cam aceeași cu cea de pe mare, logic, avem cu toții un singur glob. Ce-a făcut diferența în termeni de nivel de pensie a fost faptul că aviația în România n-a dispărut. Există încă Taromul, o linie aeriană națională, există și alt gen de servicii aeriene conexe, există o continuitate care a fost folosită pentru calculul pensiilor personalului aerian. S-a considerat, justificat, că nivelul pensiei unui pilot român care a zburat pe avioane românești trebuie să reflecteze eforturile și consumul fizic și nervos ale activității profesionale desfășurate în situații similare de piloții care zboară astăzi pe aeronave românești, care primesc salarii de la statul român sau angajatori români și care plătesc taxe și contribuții sociale în România. De-aici și nivelul mulțumitor al pensiilor personalului aerian, pentru că înseamnă 80 de procente din veniturile categoriilor de personal de astăzi. Din România.

În lipsa termenului de comparație, adică navigatorul român de la bordul unei nave maritime de astăzi … cum să calculezi pensia personalului navigant maritim? Iar dacă, să presupunem prin absurd, că am avea circa o navă sub pavilion român, ar fi moral să calculăm pensia unui ofițer mecanic, să zicem, fracție din venitul ofițerului mecanic de pe ipotetica noastră navă, în condițiile în care el a prins 5 ani sub pavilion român și 25 sub alte pavilioane? Complicat, nu?

Oricât mi-aș dori o soluție pentru colegii noștri mai mari și mult mai mari, nu cred în oportunitatea unei legi speciale aplicabile personalului navigant maritim. Să fim realiști, nu ne numărăm printre categoriile protejate, gen milițieni, securiști … Apariția publică a unor foști navigatori în calitate de cetățeni care reclamă ceea ce consideră ei o inechitate a generat reacții majoritar adverse destul de contondente la adresa noastră.

Spre exemplu, în comentarii, apare tema băuturii care i-ar fi împiedicat pe marinari să strângă banii ușor câștigați, în opinia marelui public (…) Să vadă ce au făcut cu banii când făceau un voiaj și lua bani de un apartament făceau petreceri și beți … după cum vedem, tema băuturii este recurentă corectată cu acuze de curvăsărie, tovarăși: dar ce au făcut cu banii câștigați iau spart pe băutură si femei că erau șmecheri acum plâng după pensii nenorociții … 

De la un moment dat, marele public avansează pe cărarea acuzelor, lărgind spectrul rahatului pe care ni-l varsă și anume fix în cap: Trebuia să aveți bani: Din cauza voastră sunt explodate preturile in Constanța. Ați cumpărat apartamente, vile, mașini de lux la orice preț. Nenorociții care vând știu acest lucru, si tot cresc preturile din cauza voastră, ca voi dați oricât … 

Spre finalul calupului de comentarii, mesajele îmbracă aspecte de natură simțitoare, cum ar fi Georgeta: Da’ când va cer fostele neveste pensie de întreținere pentru copii de ce plătiți la minim pe economie și nu la adevăratul venit? Restul e diurnă ….. nu se declară, nu se impozitează … Georgeta, primește răspuns de la vreun specialist: Georgeta, nu ai dreptate … Copiii sigur sunt făcuți cu amanții, deci de ce să plătească?!?

Cam asta e povara unei caste cu potențial … dacă ai nevoie de ceva, ești bețiv și curvar, în rest, nivelul material este invidiat și responsabil pentru prețurile mari din Constanța iar, dacă ai ghinionul să divorțezi, apăi dă bani la copil și la fosta nevasta, derbedeu și golan ce ești. Nu are rost să elaborăm pe nivelul celor care au postat sau ce i-a mânat în luptă sau să încercăm să-i lămurim că pluralul de la beție are doi de i în componență.

Concluzia este că ieșirea publică în calitate de membri ai unei caste percepute ca privilegiate mai rău face, iar captarea vreunei emoții care să genereze vreo inițiativă legislativă este imposibilă.

Pentru motivele de mai sus, și nu numai, eu cred că nu ar fi foarte multe de făcut pe subiectul pensiilor personalului navigant maritim. Militarea pentru o lege similară personalului aerian ar fi o mutare sortită eșecului și cu potențial negativ pentru cei care navigă încă și pentru care România este un port sigur, deocamdată.

Singura corecție care s-ar putea face, în umila mea opinie, ar fi recompensarea corectă a anilor petrecuți pe mare în stagii de îmbarcare la bordul navelor Întreprinderii de Exploatare a Flotei Maritime Navrom, sub pavilion român. De exemplu, încă există comandanți care au ieșit la pensie în 1990. Sunt convins că nu ia unul peste 2.000 de lei pensie. Un ofițer de rang superior din marina militară pensionat în 1990, la acest moment, trece de dublul acestei sume. Meșterul lemnar pe care l-am avut pe Râmnicu Vâlcea, fost deținut în Germania după război, cu peste patruzeci de ani pe mare, are în jur de 900 pensie … cât are un joker de la marina de război, sau un plutonier de miliție, retras din activitate imediat după ’90? Minim dublu și jumătate.

Consider inutilă orice discuție pe subiectul pensiilor personalului navigant din momentul în care nu am mai avut nave sub pavilion român. Brevetații și nebrevetații români au migrat în toate direcțiile, care unde-a găsit de muncă, alte pavilioane naționale sau, majoritatea, sub pavilioane de complezență. Unii au plătit taxe în țară, altora li s-a reținut din salariu și vor avea pensie de la alte state, sunt zeci de variante dar o singură concluzie. România face un efort să exonereze de taxe pe venit personalul navigant maritim activ și, cel puțin pentru viitorul apropiat, nu va fi pregătită să ofere pensii marinarilor fără o minimă corelație cu contribuțiile la fondul de pensii.

A, dacă se va schimba ceva în perspectiva maritimă a României, mai discutăm. Atâta timp cât avem înmatriculate zero nave sub pavilion român, atâta timp cât astăzi, din contribuția anuală de aproape cincisprezece mii de lire sterline pe care o datorăm la IMO pentru anul 2017, țara asta a plătit 27 de lire … e puțin probabil să avem revigorarea transportului maritim românesc pe agendă.

La final, hm, a fost utilă exhibiția asta publică. Am văzut cât de ticăloși sunt unii care n-au ținut cont nici măcar de faptul că oamenii care s-au decis să vorbească pentru toți foștii marinari, brevetați sau nebrevetați deopotrivă, sunt persoane în vârstă, care au pus umărul și-au împins țara asta măcar cu un micron înainte.

Asta-i părerea mea. Sunt convins că n-o să placă tuturor, dar eu ăsta sunt, n-o dau pe după cireș.

Reclame