Dacă un ofițer de marină/marinar român de azi spune că ultimul contract l-a făcut pe un 4.800 asta înseamnă că este un cetățean de-al nostru care navigă pe o navă portcontainer de vreo 250 de metri care cară 4.800 de containere de 20 de picioare. De-a altora. Nava. Pentru un ofițer de marină/marinar român, ceva mai hârșâit de viață și care a apucat Navrom, compania noastră de transport maritim, un 4.800 înseamnă o navă cu pavilion român, un vaporaș de 106 metri, cu o formă de copaie, cu magazii inferioare închise cu bocaporți de lemn, ca pe corăbii și o pădure de bigi poziționate manual, cu motoare principale vai mama lor, care se opreau când ți-era lumea mai dragă, de regulă în bulău.  Orice voiaj ca acest tip de navă se putea încheia prost, prost de tot, cum s-a și întâmplat, de altfel, pentru câteva nave din serie: Sadu, suită pe stabilopozi în portul Constanța după nu i-a plecat mașina, Topoloveni tumbat în Atlantic, încercând să întoarcă în bulău, Scăieni la est de Passero, cu marfa fugită, Fălticeni rupt la ieșirea din Dardanele, Covasna sud Anglia, Călărași la Durban, în bulău … Nava de 4.800 din poză se numea Rîmnicu Vîlcea și a fost fotografiată la data de 28 martie 1996, la tranzitul Canalului englez, spre sud, venind de la Anvers, cu mărfuri generale pentru Beirut. La momentul respectiv eram la bord, secund și tată de 20 de zile. Cât am stat pe ea, sau pe altele ca ea, cu toate avariile și pistoanele schimbate și turbinele fisurate și segmenții aruncați pe coș, am plecat pe mare, am transportat ce-am avut de transportat și am ajuns înapoi sănătoși acasă. Am avut noroc. IMG_1436.jpg

Am prins câte ceva din ambele vremuri … În acest interval de timp, pe undeva s-a întâmplat și România, țara a cărei zi o sărbătorim astăzi.

Într-un fel, la altă scară, România este Navromul de altădată. O chestie anacronică într-un fel, cu bune, câteva și rele, multe, dar a noastră care se diluează în altă chestie, zice-se cu mai puține rele și mai bună, dar în posesia altora … când mă uit la maimuțoii ăștia care se joacă cu soarta noastră, nu mă pot împiedica să mă gândesc la traseul Navromului care a optat, după ’89, să se divizeze și să își închirieze navele sectorului privat. Și timpul a trecut iar sectorul ăla privat, nesupravegheat, a băgat în belea Navromul, ajuns în situația de a deconta mizeriile tuturor celor cărora le-a dat nave în chirie când încă mai avea ce da în chirie. Și azi, atât Navromul de altădată cât și subdiviziunile Romline și Petromin nu mai există. Ce-o să se întâmple cu România cât n-o să mai aibă ce da în chirie sau în exploatare sau în „măneigment” strategic, când n-o să mai aibă ce cumpăra la suprapreț și ce ce resurse naturale să dea pe de-a moaca?

Așadar, România, de fapt ce-a mai rămas din tine … La Mulți Ani, fată! O să continui să mi te închipui cu un pavilion de-al nostru pe tine.10904614_889440471077591_4890933420164784635_o

Reclame