E ceva vreme de când mă tot exprim pe unde-apuc că în România marinăria e pe ducă. E multă lume de acord cu mine … sunt și unii, destui, care nu sunt de acord, de regulă cei implicați în învățământul de marină, profesori, eu știu, care susțin că școlile s-au schimbat, materiile de studiu urmează ceea ce se întâmplă în industrie și așa mai departe.

Sunt convins că au dreptate și ei, dar de multe ori, ca să izbândești, dreptatea nu ajunge.

IMG_0668Raportarea la trecutul glorios al marinei comerciale din România este tentantă. Chiar avem la ce ne raporta. 300 de nave maritime comerciale, în jur de 80 de pescadoare maritime, vreo 80 de nave aflate în diferite stadii de construcție în șantierele navale românești, un registru naval responsabil pentru aproximativ 8 milioane de tone, aproximativ 12.000 de angajați numai la Întreprinderea de Exploatare a Flotei Maritime Navrom Constanța. Ăștia am fost. Azi … în termeni de construcție instituțională, suntem, vorba lui Prince, something close to nothing … 0 nave maritime comerciale sub pavilion român, 0 pescadoare maritime, nimic ca orizont de construcții noi sub pavilion român, Registrul Naval Român nu mai există. Am rămas vreo 15.000 de bărbați și câteva doamne, personal navigant civil, cu bocceaua în băț, cătând pe la uși, pe la ferestre, în căutare de muncă în flota lumii. Toată structura s-a prăbușit, oamenii am rămas, perioada căreia îi datorăm existența în număr așa mare a rămas în amintire, prezentul nu oferă premisele unui viitor, de-aici și convingerea mea că ne trăim agonia ca națiune maritimă care am apucat să fim. Lungă, dar agonie.

Bun, e foarte posibil ca viitorul pe care-l pomenesc că nu mai existe în general, nu numai pentru noi. Se vorbește prea des de nave fără echipaj pentru ca viitorul de care vorbim să nu fie în mod categoric contorsionat și transportul pe mare de azi să nu se mai regăsească mâine sau poimâine. Tehnologia a schimbat enorm ceea ce era odată. Va continua să schimbe, sigur … parcă n-aș crede că de maniera în care să se desfășoare chiar fără oameni.

Or dacă viitorul va include resursă umană la bordul navelor ar trebui să ne gândim cum să existăm și noi prin peisaj. Dar ne gândim?

Deși absolvent de liceu civil și, în niciun caz, vreun exemplar cât m-am aflat ca elev în Institutul  de Marină militar în varianta lui ante 1989, eu m-am tot zbătut pentru reînființarea Liceului Militar de Marină. Intențiile mele au fost aprobate, cel puțin la nivel declarativ, de mulți foști absolvenți. Alții s-au dovedit mai rezervați, ba e un fost absolvent care m-a luat chiar în balon, cum că inițiativa mea e inutilă, că învățământul nu e condiționat de „deșteptare” și că am ascultat prea mult poveștile haiducilor absolvenți ai LMM-ului de altădată.

Lumea poate nu realizează pericolul în care suntem în toată povestea asta a noastră. Regresul demografic al populației României s-a tradus în regres cantitativ al bazei de selecție. La asta  se adaugă regresul calitativ al potențialilor noi intrați. Rezultanta situează pe poziții defensive învățământul de marină în România care se vede nevoit să coboare standardul odată și încă o dată pentru a putea ființa … or până când poți mula standardele, ridicate altădată, după o resursă superficială, provocată de bacalaureat … Sau, mă rog, se pot coborî, dar astea nu-s premise pentru personalul navigant al viitorului, mă gândesc.

IMG_0669.jpgLa acest moment, chiar sunt șanse pentru reînființarea liceului militar de marină. Poate fi un prim pas constructiv, care ne scoate din reactiva stare în care ne aflăm, de regulă. Insuficient, corect, dar e primul și indispensabil. De la acest prim pas trebuie rescrisă povestea noastră, uitând, dar neuitând, în același timp, ce-am fost odată.

Proiecția carierei în marină, militară sau civilă, cât or mai fi ele, trebuie să urmeze imediat în siaj. Simularea destinației resursei, militară, mare, fluviu etc nu e știința rachetei … în vremurile de altădată i se spunea comandă socială … totul poate fi gândit și asamblat, condiția e să conștientizăm unde ne aflăm și să vrem să ieșim de-aici. Și să vrem mai mulți, din zona de decizie, nu eu sau alții pe Facebook, nimeni prin drum …

Deseori categorisim în fel și chip tineretul de azi. Se întâmplă tuturor generațiilor … ăștia sunt niște proști, noi eram deștepți. Păi, ce școală făceam noi, păi ce, se compară cu ăștia, care nu știu să pună o virgulă, care nu fac sport, care nu socializează, care sunt dependenți de google … mi se întâmplă și mie, mai des decât aș vrea, chiar, să cad în capcana aparentei superiorități față de cei care vin după noi. E o falsă dispută și destul de inexactă … din mai multe motive, principalul ar fi că vremurile sunt altele, generațiile sunt altele, nu mai rele, nu mai bune, altele și ăsta-i mersul vieții. Și gata. Pe de altă parte, decizia de transfer al companiilor de transport maritim de stat la Fondul Proprietății de Stat spre vânzare, dezastrul mini companiilor private, desființarea registrului naval, împușcarea genunchilor sistemului de învățământ de marină, emascularea fostului liceu de marină Navrom și dispariția LMM, dispariția școlilor profesionale de motoriști, de ajmeci … toate astea sunt rod al modului în care ne-am făcut noi treaba, generațiile care știm unde punem virgulele, nu?  Bun așa …

Cam astea ar fi de spus, deocamdată. Agonie. Să vedem dacă ne-om aduna să o întrerupem, să reparăm ce-am făcut apologeții virgulelor la locul lor și dacă vom reuși să lăsăm și altceva decât povești nemuritoare cu vapoare românești care nu mai sunt.

 

 

Anunțuri