Nu mai sunt fierbinți zilele, gata

Am o dilemă. O dilemă cinematografică, mă rog, de la cinematografie pleacă.

Zile Fierbinți. Filmat în 1975, deci film. Face parte din galeria  filmelor generației mele, cei crescuți cu cheia de gât, generația pentru care cartea era singurul pașaport pentru o viață mai bună, generația care și-a petrecut copilăria și adolescența pe maidan, în tabere sau cantonamente, a celor pe care nu i-au adus în viața lor părinții la școală … deci, Zile Fierbinți, film. Zile Fierbinți nu are virtuți artistice deosebite, asta-i clar … deși are niște puncte de maxim, gen Marga Barbu în rol de MILF sau Ileana Popovici, de-o naturalețe incredibilă sau coloana sonoră a lui Richard Oschanitzky scos de pe generic cine știe din ce motiv cretin.

Pentru mine e important pentru că vapoare. Vapoare românești.

În film, Sergiu Nicolaescu este Mihai Coman, directorul Șantierului Naval Constanța, angajat într-o cursă contra-cronometru pentru finalizarea mineralierului Bocșa, 55.000 dwt, al doilea din serie, după Tomis, asta nu se spune în film, dar spun eu. Pentru dramatism, mineralierului îi lipsea taman elica. Pe parcursul filmului, se derulează conflictul dintre directorul Sergiu și un birocrat de la “centrală” care dorea din suflet o elică din import, mai precis Japonia. Normal, piesa din Japonia nu sosește la timp dar m/n Bocșa iese în termen, cu elica turnată de ai noștri, în șantier. Ca în aproape orice film de actualitate din perioada ante 1989 avem niște ingrediente indispensabile, cum ar fi: partidul, inginerul stagiar pregătit teoretic dar fără experiență de viață, secretarul de partid omenos … Trăinicia de monolit a partidului este sugerată, în film apare și  o tovarășă laborantă, lăsată în patrie de un soț fugit în vest și vizitată de birocratul de la centrală, nu se spune în ce scop e vizitată, dar pe mine mă duce gândul la prostii …

Firul epic este oarecum exagerat pentru cunoscători. Probele de mare nu se fac sub comanda directorului de șantier, comandantul nu cedează comanda decât altui comandant, dacă se rupea vreo pală la elică nava nu reacționa, în niciun caz, așa și mai tot sunt. Una peste alta, Zile Fierbinți este filmat alert și, pentru mine, are valoare sentimentală, oferă imaginea a ceea ce era Constanța odată, cu verdeață multă, cu terasa Constanța în peninsulă … și, în special, cu portul Constanța plin de vapoare românești. Plin, da?

Am scris acum câțiva ani despre filmul ăsta citind cum l-a porcăit cetepeul în cartea lui Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficțiune (1912-1989) … De la ce-am scris atunci a ieșit și-o discuție cu Sergiu Nicolaescu, de la care am aflat cum s-a decis să abordeze subiectul și că scenariul plecase de la o idee de-a lui Francisc Munteanu care s-a numit altfel, ba chiar că, în varianta inițială, filmul avea și alt final. Pentru mine a fost o chestie foarte emoționantă discuția cu Sergiu Nicolaescu, impresionant și la 80 de ani, câți avea atunci … înalt, suplu, asigurându-mă că trage de fiare chiar și la vârsta aia.

Cum a fost, domnule senator, treaba cu Zile Fierbinți?  Domnule, a fost treabă serioasă cu filmul acesta… E o poveste întreagă în condițiile în care n-am avut nicio intenție să-l fac. Am fost chiar nevoit, oarecum. Păi, de ce? E, vedeți dumneavoastră, Dumitru Popescu, responsabilul cu cenzura în perioada respectivă, îmi blocase alt proiect, Osânda, un film pe care țineam să-l fac în mod deosebit. La un moment dat, directorul Casei de Filme 5, un domn Fernoagă, îmi spune “domnule, de ce nu faci un film de actualitate? Poate așa sensibilizezi barajul ăsta la Osânda…” Și, zis și făcut, mă apuc de Zile Fierbinți, care nu era, de fapt, Zile Fierbinți. Cum așa? Era la momentul respectiv, un scenariu al lui Francisc Munteanu, “Copacii mor în picioare”… L-am luat și l-am adaptat și așa a ieșit filmul, deși chiar și forma de final a suportat multe modificări. Culmea e că la vizionare, Dumitru Popescu a aplaudat în picioare, “Extraordinar, fantastic…asta da actualitate…” Eu, care știam exact ce făcusem, mă uitam tâmp la el. La ce vă referiți, ce făcuserăți, adică? Filmul a avut multe…învârtite. La momentul ăla, chiar am riscat, am avut mare curaj. Dacă vă mai aduceți aminte, la un moment dat, prin curtea șantierului, treceau mai mulți muncitori cu pancarte, bucăți de lozinci. Toate erau cu fundul în sus… Sau… În film, la un moment dat, mă duc la Mircea Albulescu acasă. Albulescu, prim secretarul?Albulescu, prim secretarul, da. E, la un moment dat, intră copilul lui Albulescu și întreabă: “Tată, e adevărat că Dumnezeu nu există?”. Iar Albulescu rămâne încurcat, nu răspunde. Asta este o scena care a căzut, am tăiat-o, cum au fost și altele, de altfel. Finalul era cu totul schimbat, în final, eu muream…vă aduceți aminte, călăream prin mare. Muream, că aveam crizele alea de inimă din film, iar călăritul prin valuri arăta ca o eliberare. Iar după asta, Elena Ceaușescu ar fi botezat o navă, nimeni alta decât Independența, navă care după 2 ani se duce la fund… Și asta s-a schimbat, au căzut la montaj. Interesant. Era păcat să muriți în film, totuși… Da… Oricum, e un film la care eu țin, e un film cinstit. L-am turnat în 21 de zile, un record absolut. Cristian Tudor Popescu a vorbit urât de el, a spus că e un film comunist, despre comuniști, ceva de genul asta. M-a deranjat, iți spun sincer. I-am zis că n-a văzut filmul, doar atât i-am zis. Deci…așa cu Zile Fierbinți. Da. Asta a fost cu Zile Fierbinți… Mai e ceva care mi-a rămas în minte. La filmări, intram, ieșeam dintr-un vapor. În lucru, se muncea acolo. Acolo am văzut pentru prima oara undeva scris cu creta pe tabla navei “Jos Ceaușescu”… Ștergeam repede să n-avem probleme. Dar acolo am văzut prima oară așa ceva.

E foarte posibil ca tușa asta dizidentă de final să fie contribuția așternută de timp peste un film considerat de propagandă comunistă de trâmbițașii capitalismului de grotă din prezent, Comisarul dorind să nu rămână în istorie ca un oportunist. Nici nu contează, pentru mine, în niciun caz. Eu, și astăzi, consider filmul ca o dovadă a faptului că au fost vremuri în care contam în transportul maritim. Construiam vapoare, vapoare mari, motoare navale. Construiam.

Sunt și filme americane despre șantiere navale. Uite, Oamenii companiei, despre un șantier naval în care managementul a găsit mai nimerit să-și construiască nu știu ce sediu nou în loc să investească în eficientizare și uite-așa a rămas Ben Affleck fără loc de muncă și înlăcrimat, cum îi stă lui bine, plânge ăsta, frate, așa de lin și frumos în toate filmele, de n-ai văzut. Spre finalul filmului, unul dintre acționarii managementului, cu o ultimă zvâcnire de umanitate, își riscă banii și decide să dea adunarea la șomeri și să repornească un șantier naval și, uite-așa, Ben Affleck renaște și gata, că prea mult optimism strică.

SN 6Revenind la Zile Fierbinți … Nu-mi dau seama de ce e așa de rău perceput un film care vorbește despre muncă. De unde apetența asta de vestitori ai capitalului prin vorbeții public de la noi de parcă toți au prin ei hematii de investitori strategici. În Zile Fierbinți tov. director general explica lui Jean Constantin, for ales, responsabil cu economiile: economiile se fac pentru oameni și nu împotriva lor … Corect. Ce-a generat globalizarea, gândul la binele consumatorului sau goana după profituri? Europenii care construiau ce se fabrică acum prin China sau aiurea s-au reprofilat, dar oare toți s-au reprofilat? Cum a fost cu, hm, eficientizarea procesului de fabricație, a fost pentru oameni sau împotriva lor? Cred că a fost pentru puțini oameni și împotriva foarte multor oameni … Apare inteligența artificială, în următorii 30 de ani majoritatea joburilor de azi vor fi făcute de roboți, bun, și noi cu ce-o să ne ocupăm timpul? Se discută despre venitul minim garantat la nivel mondial, bun, asta nu-i un soi de comunism?

Din păcate, cu agenda publică confiscată de tot felul de petarde, devenim, pe zi ce trece mai nepregătiți de vremurile care vor veni. O abordare corectă, chiar patriotică, ar fi fost declararea educației domeniu de siguranță națională, pe bune. Orice zi care trece face mocirla asta din educație mai greu de dislocat și viitorul nostru primește un semn de întrebare în plus. Părerea mea. Și tot părerea mea este că pentru a urni o adunare de oameni și a ridica-o la nivel de națiune e nevoie de-o poveste frumoasă în care oamenii ăia să creadă. Zile Fierbinți a fost povestea ălora răi, răi, comuniști, niște nenorociți, nu?  Care-i povestea noastră azi alta decât mâna-ntinsă?

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s