Bun, deci la ce mă gândeam eu azi … la defilarea care ar fi fost azi, dacă ar fi fost încă ziua națională. Nu mai e zi națională, deci defilarea nu s-a mai întâmplat.

Oricum, m-am gândit la aia pe care am apucat-o eu în calitate de participant. În ’88, la finalul anului 2 de institut de marină.

Au fost șanse să n-o prind nici pe asta pe motiv de coteală aplicabilă preferențial sportivilor. N-a fost să fie, cu o zi înainte de plecarea efectivelor spre București am fost anunțați că fenta corvoadelor n-o să meargă la nesfârșit așa că, sportivi cum suntem, vom mărșălui cu talent la defilare. De tristețe și supărare o tragică și ultimă beție a avut loc în seara dinaintea plecării spre București, ocazie cu care am observat că anii de instrucție au lăsat proceduri de neșters în creierul îmbibat de troască al unui coleg de la atletism care a avut nestăvilita pornire să se cace într-un cheson din dormitorul în care dormeam patruj’ de inși. Pregătirea militară fără reproș a făcut să se cace în propriul cheson, da?

Ultima zi de iulie, tren personal, adică 7 ore până la București. Am fost cazați la o unitate militară de transmisiuni din Otopeni, un domeniu superb, cu manej, stadion, chiar în dreapta podului care trece DN1 peste variantă. Ne-au dat niște țoale albe, parcă eram toți niște cornete cu frișcă. Programul, infernal, deșteptare la 5 dimineața, plecare la 6 cu niște autobuze infecte, aterizare la fostul 23 august în jur de 8 … misiunea institutului de marină era să formeze un lanț uman, pe trei laturi ale stadionului și să fluture din steaguri. Aveam comandant de companie un căpitan locotenent ușor minoritar, bronzat, din București, băiat super adevărat, era șâșâit, ca Sid din Ice Age, greu era până-nțelegeai ce spune.

Beeei!! Leagă măh acea la șteag … Ordonați? Acea … Tovarășe căpitan locotenent, permiteți să raportez … Ce șă raportezi, băh … Acea … Nu încelegi? Îci arăt io …

Căcaturile alea de steaguri aveau niște ațe, cu care legai flamura cât făceai antrenamente, unele erau legate, altele nu. Într-un final ne-am prins că acea era echivalent cu ața și gata, am rezolvat dilema, iar tov. căpitan a intrat în vocabularul uzual institutăresc drept Acea.

Dădeam din flamuri câteva ore, înapoi la autobuze, mers prin caniculă două ore, mâncam lăturile din unitate, repaos juma de oră, înapoi la autobuze, două ore prin caniculă pân’ la stadion, fluturam din șteagurile lui Acea patru ore, autobuz, unitate, somn … a doua zi just the same, 5 dimineața … Trei săptămâni a durat circul.23-august-parada_45465800

În fine, ziua marelui show … în țoalele noastre de panseluțe am ținut șteagurile cu acele lor cu maximă responsabilitate. L-am văzut pe Ceașcă dând viguros din mână, dar parcă n-a vorbit în anul ăla. Cred că la nivelul solului erau cinzeci de grade, cădeau ăia din teren ca popicele … pe ei era efortul, valsau pe acolo, se roteau, dădeau din panouri … lăsam steagu’ la colegu’, târam victima în afara careului de unde era preluată și resuscitată. Silviu Stănculescu a recitat o poezie patriotică din toți rărunchii lui personali … a mai fost una, actriță de Ploiești care, după 1989, era protagonistă topless în Miss Litoral, avea țâțe mișto, dar cu patriotismul nu prea a fost convingătoare. În fine, se termină marele show, defluăm, până seara eram în autocare spre Constanța. Gata. Ziua națională a fost sărbătorită cu succes. Vacanță, în final …

Că dau dintr-una într-alta … Am făcut aproape patru ani de armată comunistă. Aveam patru, cinci trageri pe ani, un marș de 25 de kilometri, pregătire militară când și când … fiecare an din armata comunistă a însemnat cam o lună de munci agricole, o lună de pregătire pentru 23 august și minim două materii socio-politice pe an … filozofie, istorie, muncă politică-n armată, doctrină, economie politică, socialism științific, whatever … Ce fel de ofițeri s-a intenționat să ajungem noi, ce fel de ofițeri au fost superiorii noștri? În agricultură? În politică? Pe toată durata școlii s-a depus incomparabil mai mult efort pentru culesul recoltei decât pentru definirea noastră ca ofițeri de marină.

Cred că la fel au stat lucrurile cam peste tot … din păcate. Iar rezultatele se cam văd în comportamentul de azi al primului eșalon din armată, cam indiferent de armă. Principii exclusiv în enunțuri, mai puțin în comportament, foarte multe discuții despre grade sau drepturi și mai puțin despre obligații, foarte multe discuții despre pensii și mai puțin despre ceea ce ar fi de făcut până la pensie. Când îi auzi pe unii vorbind ai impresia că discuți cu nepoții lui Nelson sau Napoleon, toți s-au jertfit, au comandat mari unități și cuirasate, unul nu pomenește de cruciadele de la struguri sau porumb sau sfeclă … care cruciade au ocupat foarte mult din viața lor sub arme. Bun, am generalizat acum și în mod cert am nedreptățit pe unii, destui. Pe de altă parte …

Revenind. Azi e 23 august. Nemaifiind zi națională, azi nu s-a defilat. Ziua insurecției armate antifasciste și antimperialiste nu s-a mai sărbătorit. Adică n-am mai celebrat faptul că am început cel de-al doilea război mondial alături de niște unii și l-am terminat alături de adversari. Aici e clar un progres. Cam singurul …

 

 

Anunțuri