O viață de om adevărat

Acum vreo 5, 6 ani am scris o chestie despre un monstru sacru de om. Din categoria oamenilor care nu se mai fabrică. Pe care om l-am cunoscut într-o ordine nefirească, adică eu șef și el un soi de subordonat. Nu știu de ce, cum, cu discuțiile astea despre pensiile speciale ale statului de drepți, m-am gândit la el.

În 1999 l-am cunoscut eu, director al portului ajungând. La 31 de ani, fără experiență, fără apartenență politică, fără frică… de fapt, aveam o frică. Frica să nu mă fac de rahat. I-am și spus ministrului, după câteva zile de la numire: Domnule ministru, eu zic că mai tâmpit decât ăsta de dinainte n-o să fiu… Crede-mă, n-ai nicio șansă, domnu’ Comandant. Adevărul e că, măcar din punctul ăsta de vedere, aici am avut noroc. Comparat cu mulțimea vidă ai șansa să ieși mai bun, chiar dacă nu te pricepi, nu mai pomenesc de ce era cel de dinainte mulțimea vidă, că pierdem timpul.

În fine, ajung director, din trei întrebări am înțeles pe ce varză stăteam. Compania era pe pierdere reală, ieșea pe un mincinos plus din diferența de schimb valutar încasând în valută și plătind în lei, în condițiile în care leul se schimba mai prost de la zi la zi. Ditamai portul avea aprox 1 milion de dolari în conturi, bani de 5 salarii. Investițiile blocate, planuri de dezvoltare întârziate, peste 1500 de angajați care mai de care mai interesați de bunul mers al companiei. Aproape 20 de directori. Biroul era frumos. Și mașina. 3 șoferi… minunat.

Grație situației găsite, managementul meu aproape că s-a redus la tăieri de costuri lucru care m-a transformat rapid în cel mai înjurat și bârfit om din Constanța. By the way, încă stau bine la capitolul ăsta … Revenind, ajungeam în birou la 5.45 dimineața, când doamnele de la curățenie dădeau cu aspiratorul prin birou. La început, erau cam speriate, după ceva vreme s-au obișnuit. Aveam o groază de recuperat, o groază de asimilat, o și mai groază de pus în practică. În fine, cred că m-am descurcat. Am avut noroc de niște colegi care m-au ajutat să-mi depășesc lipsa de experiență și de un ministru care ne-a lăsat să ne vedem de treabă… și peste care nu trecea nimeni.

În calitatea mea de director general, aveam un consilier… Țoringhibel. Laurențiu Țoringhibel. În jur de 70 de ani. Înalt, ațos, iute, cu ochii limpezi și zâmbitor. Tot timpul zâmbea. La vreo lună după ce am preluat funcția, vine la mine-n birou și-mi spune: Dom’ director, eu văd la ce v-ați înhămat dumneavoastră. Știu că aveți nevoie de posturi și eu, la anii mei, ocup un loc care vă trebuie, poate. Renunț cu plăcere și vă doresc tot succesul din lume

Ce-i drept, aveam nevoie de post. Schimbasem directorul financiar și n-aveam unde să-l pun, riscam să mă trezesc cu niște procese. M-am bucurat de normalitatea omului care îmi oferise atât de senin o rezolvare. Atunci m-am bucurat. Acum, la peste 10 ani de atunci, mă gândesc ce simplu am trecut peste retragerea unuia dintre cei mai importanți oameni ai României. Nu sunt vorbe mari. Era unul dintre cei mai importanți constructori hidrotehniști ai țării. De fapt, era cel mai important. Director… o viață. Iar director în anii ăia însemna să conduci douăj’ de mii plus… Influențase viața a zeci și zeci de mii de constructori din Constanța și nu numai. A lor, a familiilor lor. Îl știa toată lumea în țara asta. Îmi povestea cineva că, plecând într-un concediu la mânăstiri, a fost oprit de un milițian. Și, întrebat unde lucrează, răspunde: la ICH… Aha, ICH, zice milițianul în barbă… Tot Țoringhibel e director?… În anii ’70, fără televiziune care să te alieneze, fără CanCan sau alte mijloace de bârfă-n masă, la Piatra Neamț, tovarășu’ milițian știa cine e directorul Țoringhibel. Un om cu adevărat remarcabil care-și merita legenda care l-a făcut cunoscut și în afara Constanței.

Întreprinderea de Construcții Hidrotehnice Constanța a realizat ceea ce astăzi, consorții peste consorții ar face după obositoare licitații și enervante contestații. A făcut din portul Constanța cea mai amplă construcție hidrotehnică din partea noastră de lume. În Europa, ca infrastructură, eu consider numai Rotterdam-ul în fața Constanței. Șantierul naval Constanța. Șantierul naval Mangalia. Poduri, baraje. Canalul Dunăre – Marea Neagră. Ecluze. Poduri. Baraje. Canalul Midia. Canalul Dunăre – București cât a fost făcut din el, adică aproape tot. Porturi la export. Nador-ul, în Maroc. Am operat acolo cu Rîmnicu Vîlcea, nu știam ce mi se pare familiar. Stabilopozii. Stabilopozii sunt invenție românească. În fine, numai enumerând îmi dau seama cât de sus am fost, la un moment dat.

Domnul Țoringhibel a scris o carte. O viață este titlul ei. Atunci, la plecarea din companie, mi-a facut-o cadou, cu dedicație semnată. Și ce zice domnul Țoringhibel în cartea lui:

(…) Petre Roman s-a aruncat în câteva afirmații fără temei, care au dus țara din rău în mai rău. A lăsat averea statului în mâna unor oameni slabi, dezorientați, foarte mulți dornici de îmbogățire rapidă pe banii statului, fără control, fără îndrumare, cărora li se spunea că gospodăresc o industrie de fiare vechi… (…) Întreprinderile s-au fărâmițat. ICH-ul s-a desfăcut în 36 de societăți comerciale, fiecare cu 3 până la 6 directori…

Ei? Cum vi se pare? Nu știu cum i s-ar părea lui Petre Roman, omul cu cele mai multe nuanțe de vopsea de păr într-un interval limitat de timp, omul care are o părere despre orice, mai puțin despre propria-i prestație în calitate de premier sau cum despre cum ar fi arătat România dacă, în locul lui, era un om luminat și bine intenționat premier.

Bun, eu nu am suficiente date despre expertiza domnului Roman sau despre condițiile existente în România anilor ’90…  Din cauza unor chestii superficiale, omul îmi displace, dar oricât nu mi-ar plăcea el, nu poate fi numai el de vină. Cert este însă, greșelile perioadei de început, primele 9 luni după 1989, au creionat dezastrul care a venit. Lumea fără de reguli și responsabilități. Școala fără de conținut. Sinecurile politice. Și multe altele.

Deci… foștii tovarăși prim secretari deveniți primii domni parlamentari, directori au desfăcut baierele pungii exact când și cum nu trebuia. Ce muncă, ce atâtea restricții. Ia, hai, săptămâna de lucru o reducem la 5 zile. Oprim finanțări, lasă, să avem bani de banane și marfă turcească. Numim directorii prin vot. În perioada ianuarie – mai ’90 s-au oprit marile lucrări hidrotehnice, Argeșul și Bucureștiul, lucrări preconizate a fi reluate abia după 20 de ani. În goana populistă după foncții s-au distrus puținele avantaje competitive pe care le aveam. S-a format generația de manageri publici de astăzi. Rezultatele se văd. Dar, mai trist, rezultatele astea ne vor amărî viața și de aici încolo. Asta e.

Lumea domnului Țoringhibel era mult mai simplă. Și nu se dădea după cireș să spună ce merge prost.

Mă revoltă, ca român, când văd că pentru a repara digurile portului făcut de ICH a trebuit să cerem credite externe și firme străine la licitația lucrării, firmele românești fiind eliminate din start (…) Firma câștigătoare a adus 16 italieni și restul au angajat calificați și necalificați din România, exact cum am făcut noi cu un sfert de veac mai înainte la porturile din Maroc și Libia.

De câțiva ani, domnul Țoringhibel nu mai e, avea vreo 80 de ani. Nu știu ce pensie avea dar, în mod cert, n-avea cât vreun milițian retras la 45 – 50 de ani în ziua de azi. Sunt convins că a plecat demn din lumea asta și sunt la fel de convins că face diguri și cheuri pe undeva prin universul ăsta. Eu rămân cu părerea de rău că nu l-am avut prin preajmă mai mult și am mai rămas și cu cartea pe care am mai tot recitit-o din când în când. Și cu dedicația. Cred că m-a mirosit că o să mă apuc de scris, nu cred că și-a imaginat motivul.

Domnului Director General Laurențiu Mironescu, autorul îi dorește ca peste 50 de ani să scrie amintirile domniei sale din activitatea începută de foarte tânăr la conducerea portului. Mult succes și mulțumiri…

IMG_0625Mulțumiri eu, maestre. De fapt, noi, ăștia de prin port, marinarii… Țara, sunt convins, nu e o vorbă prea mare. Nu v-a mulțumit cu o pensie pe măsura responsabilităților și a ceea ce a rămas în urma dumneavoastră dar poate gândurile de-acum valorează ceva, undeva.

 

 

Anunțuri

4 gânduri despre “O viață de om adevărat

  1. Ați atins o realitate pierdută ce a avut-o Romania – fabuloasele construcții de natură industrială sau socială nu puteau fi făcute decît cu oameni pregătiți. Aceștia neavând calculatoare și programe software , au gândit și pus în practică coloși. Romania comunistă era gândită să funcționeze la scară mare , imposibil de susținut într-o economie capitalistă ; de aceea sa ales praful de tot. Oamenii nu mai erau dispuși să muncească ca în trecut… Domnul amintit – de remarcat corecta înșiruire a evenimentelor, s-a retras văzând ,,copilul,, ce avea să conducă un port. Nu ați gândit o clipă (ca și în multe alte cazuri) că aceia ce conduceau Romania transmiteau un mesaj celor curioși și foarte pregătiți dintre cei vechi , prin atribuirea unor poziții cheie unora care urmau să se califice la locul de muncă? Acuma să nu uităm cît de puternice erau securitatea și armata constanteana în perioada de dinainte…Nu te puteai pune cu sistemul chiar de ți se spunea Toringhibel. Chiar și acuma cei ce sau bucurat de privilegii postdecembriste stau cuminți în banca lor ; mai puțin d-stra , care în ,, timpul orei citiți pe sub bancă ultima carte împrumutată de la biblioteca județeană,,. În opinia mea suntem tot o țară comunistă, de altă natură – și mai greu de înțeles celor neinițiați. Mă așteptam să citesc un articol despre domnul amintit cu începutul în actualu cimitir social , amintindune de un prieten.

    1. Asta cu cititul pe sub bancă a ultimei cărți de la biblioteca județeană e chiar reușită, cu restul nu prea ați nimerit-o, domnule Ghițuică. Las construcțiile intelectuale gen „nu ați gândit o clipă” neamendate, pe moment.

      1. Așa sunt ; uneori acid , dar la final spui că îți place… Împreună – Pleșu s-ar simți nebăgat în seamă , la masa noastră…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s