Patruzeci și nouă de zile, trei mii de mile plus doi ani …

Dom’ Comandant, țigani sunt ai noștri, domnule. Țigani. Jeguri. De ce, șefu’? întreb eu, știind exact de ce. Păi, cum de ce, cum am intrat în țară au început belelele. Cum am intrat, nu mai târziu. Nicio facilitate, totul în dușmănie. La Orșova am acostat să facem revizia de intrare în țară. Totul, staționarea și ce-a mai fost a costat 102 euro, de trei ori mai mult ca oriunde pe Dunăre, că doar am parcurs-o pe toată.  Când să plătesc, întreb dacă merge cu card-ul, sigur, după aia tanti aia de-acolo se răzgândește, nu merge, că trebuie euro, că sunteți pavilion străin, deci du-te, fraiere, 14 kilometri pe jos până în Orșova, scoate bani, schimbă-i și plătește în euro, că altfel se surpă mapamondu’ … Și așa am pățit toată Dunărea noastră, pontonul de acostare și suta de euro și toată lumea pusă pe piedici și japcă …

Mda, deci despre ce vorbim, cumpăr o navă, bun, e mult spus navă, un barcaz, un fost pescador de lemn, construit în Danemarca în 1945. Superbă construcție, condiția necesară și suficientă pentru a aprecia o ambarcațiune de 70 de ani de acest gen este să fii nebun. Eu sunt, drept pentru care am apreciat-o într-atât încât am fost dispus ca în mai puțin de treizeci de zile să conduc doișpe mii de kilometri pentru a o vedea, a o cumpăra, a organiza marșul de la portul de baștină, Kolobrzeg Polonia, pe Marea Baltică și Marea Nordului prin canalul Kiel, până la Rotterdam, după care, via Rin și Main, până la Dunărea civilizată care începe la Regensburg și se sfârșește la intrarea în no man’s land, adică la suta de euro gura de aer nu prea proaspăt, în România.

Chiar nu a fost un marș simplu și nici ușor de organizat. Marea Baltică și Marea Nordului au fost tranzitate în noiembrie, adică nu primăvara, în gângurit de păsărici, mici, mici. Cu alte cuvinte, bulău. La marșul pe Rin am avut surpriza, neplăcută și costisitoare, a urmărilor secetei de peste vară din Germania și am stat două săptămâni la Koln, așteptând să plouă. Cândva, după două săptămâni a plouat … și în zece zile am ajuns la Regensburg unde am lăsat pilotul neamț și am preluat echipa de șoc din România, Pic și Poc, cei mai piloți din bloc, cu care nava a parcurs cei 2000 de kilometri rămași.DSC_0106_23716

Povestea, de la semnarea actelor până la acostarea cu tribordul la cheu în Constanța, a durat 49 de zile, dintre care 1 la adăpost la ieșire din canalul Kiel, alte 2 la Rotterdam pentru pregătirea voiajului pe ape interioare și 14 zile la așteptare apă la Koln. Restul, marș, la deal, la vale și prin cele 74 de ecluze gratuite din Olanda, Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Serbia … și prin cele 4 ecluze negratuite din patria noastră cu a ei abordare constructivă față de oameni și nave și pavilioane.

Marșul unei bărci pe apele Europei a fost de-o frumusețe greu de explicat. Ce poate fi explicat și trebuie pomenit este modul în care este percepută această aventură de-a lungul acestor ape, râuri, fluvii, canale, ecluze și alte acareturi. Atitudinea celor prin fața cărora a tranzitat acest muzeu de ambarcațiune este absolut relevantă pentru distanța dintre ei și noi, distanță care nu se micșorează ci se mărește, indiferent ce statistici vrem să prezentăm sau să analizăm. În Koln, când apa descreștea alarmant, Poliția s-a dovedit de un real ajutor, dirijând nava la un loc sigur de acostare și 14 zile, cât băieții au așteptat creșterea cotelor, oamenii ăia au trecut pe la ei, s-au interesat dacă le lipsește ceva, i-au ținut la curent cu nivelul apelor din zonă, liniștindu-i și arătându-le tendințele de creștere, ploile din Elveția și prognozând, aproape la minut, momentul în care nava va avea apă suficientă sub chilă. Escala navei la Koln a costat tot 100 de euro, dar săptămâna, nu ziua, ca la Orșova sau Calafat sau alt megalopolis cu căcăstoarea în fundu’ curții.

Ex-pescadorul a trecut câteva granițe, a fost verificat de tot atâtea ori. Nicio persoană, dintre cele care au urcat la bord, nu s-a comportat abuziv sau distructiv, să caute sau să inventeze motive de amendă sau de oprire a marșului, romanian style … Nimic superficial, actele verificate riguros și la revedere, voiaj bun, ba polițiștii din Viena și-au făcut și selfie-uri cu nava, e drept, e o apariție de neratat.

Sosirea navei la Constanța m-a bucurat și m-a amărât în același timp. În peste 30 de zile de marș, nava asta de 70 de ani a livrat exact ce-a trebuit, n-a produs avarii, n-a avut belele tehnice sau de altă natură. Și-a chinuit echipajul, nevoit să își reducă nivelul de trai la standardul de acum o groază de ani, dar una peste alta, s-a achitat de misiunea ei de căpătâi, a ajuns la destinație, cu toți întregi la bord și asta e ce contează. Amăreala e dată de faptul că indiferent ce facem și cum ne programăm reformele, indiferent de ce conducător sau parlamentar votăm, tot niște oameni mici, invidioși și păguboși ne dovedim noi. Și cred că am formulat greșit, de fapt. Ne dovedim din ce în ce mai mici și mai păguboși iar viața se învârte cu o viteză din ce în ce mai mare pentru care suntem din ce în ce mai nepregătiți.

Îmi spunea un fost coleg de institut că am avut tupeu maxim și nervi foarte elastici să aduc o navă din Baltică la Marea Neagră. Am avut, da. Cred, de fapt, că tupeul nu încadrează suficient câte argumente raționale am ignorat sau minimalizat pentru a lua deciziile la marginea inconștienței pe care le-am luat pe parcursul acestor 49 de zile. Totul s-a tradus în nopți nedormite, aproape toate în perioada asta, gânduri și scenarii care mai de care mai prăpăstioase. Eh, acum nava e acostată la Constanța, cu alte cuvinte, m-am scos. Ne-am scos, pentru că succesul a al tuturor deopotrivă, Geană și Al Pacino, trupa de balet cu care am venit de la Rotterdam, al piloților nea Costică și Picior Gros, al lui Mihnea, marinarul deghizat în reporter care a mers cu barcazul la vale, de la Regensburg până la Viena și al Adrianei, my better half, so to speak, protagonistă, alături de mine, a întregii expediții.

Update la poveste. După aproape doi ani. Cu tot gustul amar pentru comportamentul de lachei ajunși stăpâni pe resturile de la bucătărie demonstrat de reprezentanții diverselor noastre autorități și administrații am decis să înmatriculăm barcazul sub pavilion român. Să mor dacă-mi explic de ce. Să ai o navă certificată de un registru serios, sub un pavilion care te protejează inclusiv fiscal și să renunți la el pe motive de trei culori cunosc pe lume e un act care-mi dovedește încăpățânarea păguboasă, dar ăsta sunt și nu mă schimb la vârsta asta. Deci … barcazul posedă pavilion român și e aproape gata. Nu i-am schimbat numele. EGIR nu sună rău. Numele inițial a fost AEGIR, dar se pronunță la fel. Nici nu au fost multe de schimbat, dar nici puține. Copastia a fost refăcută în totalitate, la pupa nu mai avea lemn, era un soi de multistrat care nu făcea parte din poveste, mă enervam numai când mă uitam la el … acum pupa fost reconstruită cu stejar de Bucovina, inițial destinat unei biserici care nu s-a mai construit.IMG_0119

Instalația de cârmă a fost adusă în prezent, la organizarea spațiilor interioare am ajuns la varianta inițială, aia de acum șaptezeci de ani, cu bucătăria în suprastructură, am schimbat geamurile cu hublouri, că așa e pe mare și am redat splendoarea cabinei ascunsă sub niște placaj polonez.IMG_0265

Catargul, tăiat la jumătate ca să putem trece pe sub podurile Dunării și Rinului, se pregătește să ajungă la dimensiunile inițiale … ba mai capătă și-o bigă de dimensiunile fostului ghiu, dezafectat de polonezi la un moment greu de precizat în trecutul barcazului.

Cu puțin noroc vara asta o prindem aproape pe toată pe baltă, în probe sau aiurea, pe unde-i marea mai albastră și telefonul mai fără semnal. Cam asta e și cu barcazul născut danez, crescut în Polonia dar care va rămâne în România de tot.

 

 

Anunțuri

8 gânduri despre “Patruzeci și nouă de zile, trei mii de mile plus doi ani …

  1. Ar fi interesanta o carte de pe urma acestei aventuri, gen Radu Tudoran, cu toate ca lumea nu prea mai cumpara carti in zilele astea, aveti toata admiratia si respectul pentru aceasta aventura!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s