Ce-a rămas prin noi …

Viața în Institutul de Marină Mircea cel Bătrân n-a fost liniară pe parcursul anilor 80. Deși în anii ‘80 Institutul de Marină s-a consolidat ca o instituție de învățământ superior tehnic prin investiții enorme în laboratoare, echipamente, bază sportivă cu bazin de înot olimpic și așa mai departe, această decadă a fost ultima din existența Institutului de Marină Mircea cel Bătrân. Deși instituția se afla pe inventarul Ministerului Apărării, legenda spune că nota de plată a modernizării a fost acoperită de Ministerul Transporturilor, pentru IEFM Navrom Constanța și de Ministerul Agriculturii, pentru IPO Tulcea, beneficiarii celei mai mari părți a produsului finit ieșit de pe băncile școlii, adică ofițerii de marină comercială și pentru flota de pescuit oceanic. Legenda e, mai mult ca sigur, adevărată.

În acești zece ani școala a fost sub comanda câtorva comandanți, nu mulți. A fost, în 1980, contraamiralul Ilie Ștefan pe finalul unui frumos mandat de peste 20 de ani, a fost Anghelescu, zis Paraipan, contraamiral și el, care, în 1985, a fost avansat șef al Departamentului Transporturilor Navale, adică șef al marinei comerciale la care nu prea se pricepea, din păcate. După Paraipan a urmat Căpitan Rangul I Eugeniu Dumitrescu, un om absolut admirabil, și, în mandatul său din 1987 până în 1989, a stins lumina Institutului Căpitanul de Rangul I Pora. Fiecare dintre ei a avut partea lui de istorie, fiecare a avut propriul stil de a conduce care s-a propagat la nivelul cotidianului cadrelor și elevilor.

Viața de student la institut … ups, viața de student nu a existat. Odată admis deveneai elev al instituției de învățământ superior intrând direct într-o perioadă de instrucție care dura, în mod normal, 45 de zile, până la Ziua Armatei, pe 25 octombrie … perioadă de instrucție, marșuri, trageri, alarme … La finalul perioadei depuneam jurământul militar și intram în rândul forțelor armate jurând credință nestrămutată poporului român și patriei socialiste. Dând timpul înapoi, cu nostalgii catalizate de fotografiile care circulă pe Facebook pe profilele colegilor mai mari sau mai mici, stau și mă gândesc cum să interpretez ce-a declanșat algoritmul ăla în mintea mea … la 18 ani … un prim și solemn act de adult făcut de un tânăr nu tocmai ieșit din adolescență. Cred că am trăit un soi de mândrie, o chestie vecină cu patriotismul, dacă n-o fi fost chiar patriotism. Ca o paranteză, rău drum au deschis evenimentele din 1989 acestei țări dacă patriotismul declamat mă face să mă întreb dacă nu sunt ridicol, cumva.

Revenind, și azi, după atâta timp, îmi aduc aminte cele câteva zile de repetiții înainte de jurământ, cum băteam pas de defilare de murea râma la doi metri. Am primit țoalele de oraș, aveam cea mai mișto uniformă ever … bleumarin, sobră, nu țigăniile împopoțonate din ziua de azi, unde care mai de care își inventează un logo sau vreo deviză seculară de și-o anină pe mânecă. De fapt, ce uniformă, cazarmamentul. Și, doamne, ce de cazarmament … ținută de oraș albă, ținută de oraș bleumarin, pantofi albi de năbuc, pantofi negri, ținută de instrucție de doc, ținută de postav, cămăși albe, cravate, tricouri de iarnă, de vară, bocanci, manta, fâș, scurtă de postav, veste, șepci, bonete, berete și căciuli … Bun, să ne înțelegem, nu le luam gratis, le luam pe datorie, semnând un contract contrasemnat de șeful personalului de la Navrom și de ministrul transporturilor himself, prin care datoram Navromului, de fapt Ministerului Transporturilor, 9 ani din viața noastră de adult. Educația noastră costa, nu glumă, vreo 70.000 de lei ceaușiști … bani, bani. O Dacie, plastic vorbind.

Viața în școală nu era la fel pentru toată lumea, chiar nu era. Mi-a comentat un coleg Laurențiu, voi, navigația, ați fost mereu mai boieri … Corect, așa e. În anii noștri, șeful facultății era CR I Paul Barbu, fost politruc, din ce-am înțeles, dar care transmitea un soi de relaxare în actul de comandă și care ne-a lăsat viața mai simplă și mai lejeră nouă, elevilor de la navigație. Omul, pur și simplu, nu venea cu pretenții ieșite din comun sau restricții doar de dragul restricțiilor. Îmi aduc aminte cum, de multe ori, mecanicii erau consemnați în școală în virtutea vreunei tâmpenii cum ar fi fost tabela ABC, care la navigație nu se aplica … și uite-așa, noi ieșeam în oraș și ei, nu. Iar exemplele pot fi continuate la nesfârșit. Bacterii, adică elevii de la marina militară, aveau și ei traseul lor în școală … parte din ei erau șurubari, adică veniți din producție, intrau și pe subiecte diferite la admitere, în vremea noastră stăteau la batalionul 1, mai puțini în dormitoare și nu sufereau de frig ca noi, marina comercială sau carpetarii, cum ne gratulau ei, cazați în batalioanele de la câmp, pe unde bătea crivățul de înlemneai de frig dacă n-aveai sac de dormit … deh, erau la modă sacii de dormit atunci, se instituise chiar un spațiu dedicat: magazia saci de dormit, dacă vă imaginați.

Corect, viața în școală nu era la fel pentru toată lumea. Aveam, majoritatea, un singur scop, din momentul în care intram în unitate: cum să o întindem mai repede și sub orice formă de acolo. Găseam, cu toții, tot felul de modalități de a o face sau de-a ne face viața mai ușoară, în general. Studioșii se preumblau pe la olimpiade, matematică, fizică, erau scoși de la cursuri și se pregăteau și plecau pe la concursuri ținute în alte centre universitare. Care era sportiv intra în compania sportivă, primeam o masă caldă în plus, în loc de studiu eram la antrenamente, iar la învoiri eram campioni. Periodic se organizau spartachiade, competiții sportive dedicate școlilor militare, organizate de fiecare dată de altă școală militară. Institutul a organizat în 1984, nu eram în școală, în timpul meu au fost la Sibiu și Pitești.17523301_1400833706658539_6776455887766318692_n

Oarece talent artistic te mai scotea din belea … și nu numai asta, aveai parte și de alte bucurii, la cor, la brigadă, în vreo formație săreai rândul la tot felul de corvezi cotidiene și mai aveai șansă să faci câte-o deplasare prin țară, la Festivalul Artei și Creației Studențești. FACS-ul era itinerant, se ținea în centrele universitare, București, Timișoara, Cluj… Pe unde au fost, ai noștri au confiscat locul întâi la cântări și altele năzbâtii pe acolo … parcă, la Cluj, la brigadă, băieții au ieșit pe locul II, după Divertis. Asta ca să nu mai spunem că ne mersese vestea de petrecăreți, normal, scăpați de militărie, printre gagici, nu mai creștea iarba pe unde trecea marina … cor+1

Nici impresiile post institut nu sunt la fel. Anii de Institut au lăsat urme diferite printre noi. Mulți veniseră în școală cu alți patru ani de militărie din liceu. Unii au depășit energiile neplăcute și au rămas cu ce-a fost mai frumos, alții varsă și acum venin … unii cu motiv, alții cu mai puține, din obișnuință. Un gradat sau un comandant de companie agresiv te putea marca, fără-ndoială … am avut, cu toții, multe de îndurat … pe de altă parte, asta era și ideea … să fii sub presiune, să te întărești, să ajungi bărbat. Bun, poate mulți dintre cei care ne-au comandat au scăpat din vedere misiunea de forjă de caractere pe care le-o rezervase postul și urlau la noi că așa le stătea în fire, nu mai contează acum.

Bacterii … Să mor dacă m-a interesat, vreodată, explicația apelativului cu care îi congratulam pe ofițerii de marină militară care ne erau superiori, comandanți sau profesori … spunea cineva că prin Ardeal ar fi însemnat nu știu ce … și, din ce glăsuiește DEX-ul, așa și era: boácter, -i, (boactăr), s.m. – 1. Funcționar, angajat al primăriei; cel ce strânge impozitele. 2. Cantonier (ALR 1964: 872). 3. Paznic de noapte, polițist. 4. Paznic de câmp, gornic, vătav, pândaș (ALR 1971: 421). – Din germ. Wächter „paznic” (DA cf. DER).

Erau mulți și de tot felul. Majoritatea era okay, să fim serioși. Eram noi agitați și tineri și restricțiile pe care ni le impuneau ni-i aduceau în fața tirului verbal și îi făceam de basm pe mulți cu povești care rezistă și azi. Stând mereu cu ei acolo, îi știam pe toți, care cum era, comandant de batalion, comandant de companie, adjuncții, plutonierii de companie … închid ochii și parcă-l văd pe Dima, plutonierul nostru de companie, care avea obiceiul să ne țină la raport câte-un mic discurs mobilizator. Mereu după ce comandantul de companie își termina treaba cu noi, prelua Dima ostilitățile … Își lua o postură amenințătoare, în mintea lui, că era slab de se ascundea după mătură, cu picioarele depărtate, ușor înclinat în față și, ușor șâșâit, începea … Bei, băgaci-vă mincile-n cap, bei … adică ce, dacă șunteci anul doi aveci impreșia că șunteci șupratereștri? Voi nu vedeci că se ștrânge șurubu’ filet cu filet … ? Ce să spui la așa ceva, ne spărgeam de râs. Le știam obiceiurile, defectele, ticurile verbale, îi maimuțăream, îi imitam, îi îngânam … Bun, unii o și meritau, ridicând mingi la fileu în permanență. Păi cum să ignori panseuri de genul: Eleeev … Ordonați … Dă-te jos de pe spațiu’ verde … sau … Apel din oră-n oră, ora 22, ora 23, ora 24, ora 25 … hm, ora 25, adică unu’ noaptea … sau inepțiile unui rangu-ntâi de la motoare: Teheran, 1943, cel mai mare accident naval din istorie … arborele cotit plutea în derivă. Motoristul? A ars … Ofițerul? A ars și-a fugit și el … Cine era motoristul, cine era ofițerul, unde era nava, ce căuta acolo, ce mai contează toate când arborele cotit plutea în derivă.280006_465595793465549_1574612344_o

Okay, îi și ascultam, ne și feream de ei, că ne erau superiori, dar unul n-a scăpat neamendat și neironizat. Așa cum au fost, ne-au purtat printr-o școală militară, cu ei, în subordinea și coordonarea lor, am făcut tot ceea ce presupunea asta … am făcut și gărzi și marșuri și exerciții tactice, am tras cu muniție de război cu tot ce se putea în perioada aia mai puțin racheta, am făcut și voiaj cu un velier mare, Mircea, unul dintre cele 5 existente în lume și alt voiaj de poveste cu o navă școală comercială și ne-am întors sănătoși, întregi, cu toate membrele și extremitățile în inventar. Alături de ei și în republica cea mai socialistă am avut parte de o educație de specialitate riguroasă care astăzi mai e posibilă pe foarte mulți bani în puține instituții din lume care își mai pot permite.390205_325618114126499_621887549_n

Iar pentru toate aceste motive pe care am încercat să le povestesc în postările astea și pentru o mie de alte motive uitate și lăsate nepovestite, cred eu că ieșim pe plus la ecuația cu rele și bune … și să le mulțumim, chiar așa, peste ani, pentru partea din viața lor pe care și-au lăsat-o cu noi și în noi.

Legendă: Foto 1. Echipa de patrulă a IMMB 1986 cu însuși Aurelian Bruno Bota al treilea de la stânga la dreapta în rândul de sus, cu mulțumiri domnului Victor Cherciu IMMB 1988; Foto 2. Corul Institutului de Marină Mircea cel Bătrân; Foto 3. Anul IV mecanici, 1988 ambele fotografii Adrian Schon Enache IMMB 1988; Foto 4. Anul I comerț + pești, bricul Mircea, Sevastopol 1987, de la stânga la dreapta, rândul de sus: Mironescu, Iordache, Vâlsan, rândul de jos: Mitoi, Găitănaru, Senciuc.

 

 

 

Anunțuri

10 gânduri despre “Ce-a rămas prin noi …

  1. Si pe mine m-a mirat apelativul „bacter” si pana la urma m-am prins, aici la Cluj… Cred ca vine din „boacter” cuvant folosit frecvent in Ardeal pentru politist, cu o radacina din limba germana.

  2. Multumim Laurentiu pentru acest articol…. Cum zice si Marius, frumoasa descriere, si trezeste multe amintiri…
    In poza 3 sint si eu. E vorba de grupa 543. Unii mai naviga inca…
    As aduce un omagiu aici CR II Tudor (parca…), nici nu stiu, o mai trai oare? A fost unul dintre foarte putinii militari care ne-au cistigat respectul prin comportament si atitudine. Desi la acea vreme uram armata, am acceptat cu totii ca acest om facea onoare uniformei pe care o purta, cu mindrie, si care chiar il prindea…
    In aceste zile se implinesc 30 de ani de cind am plecat pe mare prima data, cu „Neptun”, in voiaj de practica. Inca se mai vedeau pe Bosfor pupa si prova navei „Independenta”…
    Daca imi pare rau de ceva dupa atitia ani… e ca tot ce s-a construit in acea vreme, cu mari eforturi si sacrificii, a fost aruncat la gunoi. Nave foste romanesti inca mai naviga pe marile lumii, sub alte pavilioane… e dureros.
    Ce sa facem. Mergem inainte….

    1. Mulțumesc mult. Mă gândesc că marea problemă este nu că mai plutesc unele din vapoarele pe care le-am avut. În shipping-ul de azi nu-și mai găseau locul decât la bișnițăreală de-asta. Marea problemă e că n-am pus nimic în loc. Asta e. Facem și un tag pe fotografie? De-acolo, eu il stiu doar pe Dan Petrescu.

  3. Frumoasa si reala descriere a ce a fost candva IMMB.
    Eu sunt un „bacter” promotie ’83 in prezent „carpetar”. Cu nostalgie ma gandesc si la anii petrecuti in LMM si la anii din institut.

    1. Stimată doamnă, nu știu la ce vizite vă referiți dar, dacă ați întrebat, am să vă povestesc următoarele: deși ofițer de marină civilă eu sunt în favoarea unui regim strict de învățământ. În anul 2000 inițiativa de unificare a ambelor instituții IMC și AMMB, inițiativă la care am participat, a fost la o semnătură (a ministrului Justiției de atunci, Valeriu Stoica) de a se materializa. În anul 2007 am depus o inițiativă parlamentară de reînființare a Liceului Militar de Marină respinsă și pentru că nu a întrunit sprijinul Marinei Militare. În acest moment Liga Navală are în proiect același lucru, reînființarea Liceului Militar de Marină. Din ce se vorbește SMFN nu vede cu ochi buni acest lucru, ceea ce mi se pare absolut impardonabil. Noi, oricum, o să mergem înainte. În general eu am repspect pentru Marina Militară, nu pentru toată lumea care a fost sau pentru toată lumea care mai este prin ea. Consider IMMB un moment definitoriu pentru formarea mea și pentru asta sunt recunoscător și încerc să întorc ce se poate din ce-am primit acolo. Apelativul de bacteri este cel puțin la fel de distractiv ca cel de carpetari. Nu m-am supărat vreodată pe cineva care mi-a spus carpetar și mi se pare caraghios ca cineva să își bată capul că le spuneam noi bacteri la ofițerii militari. Iar apropo de vizite … doamnă, eu nu fac vizite doar ca să mă lipesc de niște pișcoturi gratis sau pentru diplome pentru întreaga activitate. Sper că v-am răspuns la această întrebare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s