1989. Ultimii mușchetari

Dacă ar fi să mă aleg între tot ceea ce-am scris despre școala de marină așa cum a fost ea până în 1989, relatarea întâlnirii promoției 1989 cu ocazia aniversării a 25 de ani de la absolvire m-a atins cel mai tare … poate mai tare decât ceea ce-am scris anul trecut despre întâlnirea promoției mele după 25 de ani. Nici n-am scris imediat după eveniment, de regulă nu mi se întâmplă, mie îmi ia un material fix cât îl scriu, de regulă imediat, n-am răbdare altfel … cu ăsta n-a mers. Nu știu de ce.

Am fost invitat la acest frumos eveniment, am dat curs doar invitației la întâlnirea din școală și … am fost foarte emoționat, nu neapărat atunci cât mai mult după ceva vreme.

Așadar, 26 septembrie 2014, promoția 1989 a Institutului de Marină Mircea cel Bătrân s-a întâlnit la 25 de ani de la absolvire. A fost promoția care a pus un capăt școlii de marină așa cum a fost ea în anii României socialiste, ultima promoție care a prins toți cei patru ani de școală în organizarea de dinainte. A fost ultima promoție care a prins și patru ani de munci agricole și Palazu Mare și practica la nave militare și voiajul cu nava școală Neptun și perioada de stagiu în flotă și examenul de stat și avansarea în grad de locotenent de marină de 23 august și trecerea în rezervă, tot pe 23 august și repartiția în flota cea mare a României. De la ei, începând cu promoția mea, a început să dispară câte ceva până în ziua de azi, când avem mult prea puțin în comun cu cei școlarizați în sistemul prezent de învățământ și care se doresc a fi ofițeri de marină comercială. Promoția mea a avut și cei patru ani de munci și navele militare și Neptunul … chiar și stagiul în flotă, deci aproape tot, mai puțin avansarea ca locotinenți … următorii de după noi au prins doar trei ani în agricultură și navele militare, n-au avut Neptunul că intrase în reparație capitală după revoluțiune, n-au mai prins stagiul în flotă și nici repartiția, deja flota României nu mai asimila atâția absolvenți … următorii au mai pierdut câte ceva iar cei care erau anul I aproape tot … Astăzi, mai sunt vagi asemănări cu ce era odată.

Bun, e vineri și e 26 septembrie 2014 și lumea se strânge și se îndreaptă spre aula care, altădată, era în corpul claselor mecanicilor. Și acum e tot acolo, că n-a fugit, numai că e rebotezată clădirea. E lume destul de multă, mai ales dintre puntiști, neașteptat pentru mine, știind marfa și nebănuind-o de foarte mult sentimentalism. Comitetul de organizare la prezidiu, comandantul școlii, Vergil Chițac, pe care l-am avut asistent la Mecansime și organe de mașini în anul II, ajuns între timp contraamiral, restul în sală. În fața scenei profesorii și foștii comandanți de companii și batalioane, câteva rânduri mai în spate mecanici, stânga, și mai în spate, compania de bacteri, centru spate, ca golanii, navigație transport maritim, dreapta electricieni, transport maritim.2014-09-26 Promotia 1989 ANMB (113)

E o oarecare regie, văd. Începe, se câtă imnul. Tot. Reprezentantul colegilor de la marina militară deschide show-ul, un comandor înalt și emoționat. Nu-l cunosc și încerc să mi-l imaginez fără vreo 25 de ani și parcă-mi iese. Strigă catalogul bacterilor. Destul de mulți absenți, unii justificat, trecuți în marina civilă și plecați pe mare. Alții par trecuți în rezervă, unii chiar or fi. Trecem la punte, marina comercială, Marius Apetroaie face apelul. Printre primii la catalog, Andreiana Viorel, dispărut în urmă cu câțiva ani, rămas la uscat, infarct. Mulți prezenți, cum am mai spus, iar dintre cei absenți, majoritatea sunt plecați în voiaj … Câțiva în afaceri. Se termină, se trece la mecanici și electricieni, majoritari, că așa era înainte, puntiști erau puțini, deh, branșă de șmecheri … Mulți absenți, câțiva dispăruți, câțiva emigrați, mulți pe mare, mulți la uscat, în afaceri și cam asta a fost promoția 1989.

2014-09-26 Promotia 1989 ANMB (58)

Apelul se termină se prezintă profesorii și comandanții de subunități … Și au fost ceva … Memet, analiză matematică și coșmarul mecanicilor, domnii Colțescu și Chiumbetlian, tot matematici, doamna Carp, algebră, domnul Cornel Panait, bazele electrotehnicii, fost și actual rector al Universității Maritime Constanța, comandanții Nicolae Moise, fost director al Navromului și Gelu Bamboi, ambii teoria transportului maritim, Zidaru, rezistența materialelor, doamna Lidia de la catedra de sport, domnul Aurel Constantin fost secretar de partid, un om decent și liniștit, ajuns contraamiral și el, Traian Moșoiu, de la catedra radio, Ionel Preda, sisteme de rachete, câțiva comandanți de companii … Nădrag, Gică Pârvu …

 Numele meu este Bogdan Cojocaru și am emoții. Mi-am notat ceva aseară, dar mai bine fără … Cojo, băiat deștept, printre primii în promoție, gură mare și personalitate exotermă, așa … comandant de cursă lungă, retras la uscat acum, în Isle of Man, UK. Are emoții, nu-și găsește cuvintele, e și multă lume în fața lui, sunt și profesorii, s-au inversat lucrurile, oarecum. Cert e că spune și el, plecat de zece ani, ceea ce mai spun și alții (…) Mulțumesc școlii și profesorilor care ne-au suportat. Și, în toți acești ani, să știți, niciodată nu m-am simțit mai prejos decât cei cu care am lucrat, fie că au fost americani sau englezi sau de oriunde și asta mulțumită acestei școli (…) Mă uit la Cojo și mi-l aduc aminte peste ani, cum am fost pe Neptun în 1989, cum mi-a sărit în brațe în radă la Istanbul în august ’90, eu la vale cu Rîmnicu Vîlcea și el arestat cu un cinșpe mii, cum ne văitam unul altuia comandanți la Sammarina și cum mi-a zis pe trepte la centrul de perfecționare al marinei că aplică pentru job în Isle of Man … și acum au trecut zece ani peste ăia de dinainte și vorbește și mulțumește școlii pe care altădată o înjuram cu toții, cu toată sinceritatea.2014-09-26 Promotia 1989 ANMB (53)

Fiecare structură vorbește la rândul ei. Răzvan Glodarenco, comandor cred, scund și suplu, formulează emoționat o parabolă (…) Când eram proaspăt absolvent și repartizat la submarin, am avut parte de vizita unor veterani din cel de-al doilea război, cu toții în serviciu pe submarinele pe care le-aveam atunci. În timpul vizitei, unul dintre veterani îi spune altuia … am făcut și eu serviciu aici, în război, și aveam un prieten foarte bun. Celălalt, și eu am fost pe submarin. Cum îl chema pe prietenul tău? Melinte … Celălalt se oprește și, uitându-se în ochii celui care întreba de prietenul lui, îi spune: Eu sunt Melinte … Nu contează anii care au trecut și modul în care ne-au afectat, adică. Azi suntem aici, poate unii nu ne mai recunoaștem, dar să ne bucurăm de zilele astea și de ce am ajuns ca să ne revedem cu plăcere și altădată (…).2014-09-26 Promotia 1989 ANMB (89)

Frumos. Foarte frumos. Închide Marian Ciurea, electrician, ziarist și antreprenor și politician, parte a celor care s-au ocupat de organizare. Nu se poate abține să nu comenteze lipsa de reacție a unor foști colegi, culmea, din Constanța, absenți azi, deși aproape și deplasabili fără efort … îl înțeleg, nu-i simplu să aduni atâția oameni, răspândiți în toată lumea.

Ceremonia se termină cu o surpriză, înregistrarea prestației brigăzii umoristice a Institutului de Marină Mircea cel Bătrân la Festivalul Artei și Creației Studențești Cluj Napoca 1989, ocupanți ai locului doi, după Divertis, cred. Am înregistrarea de la unul dintre protagoniști, însuși domnul Valentin Grizzly Ionescu, coleg cu mine, așa că nu m-am lăsat surprins și am ieșit la cafea și la plăci, cu ultimii mușchetari.

Ultimii mușchetari, da. Promoția asta, care doar ce-a celebrat 25 de ani de la absolvire, a fost și a rămas un punct de inflexiune al acestui institut de marină.

A fost prima la care examenul de admitere s-a dat în forma sa cea mai exigentă, cu subiecte de gradul A, prima care a avut recolta noilor intrați din aristocrația liceală a vremurilor de atunci. Și, mă uitam acum, pe bune dacă selecția asta agresivă la intrare n-a dat dividende … majoritatea, dacă nu toți cei care mai merg pe mare, și sunt destui, au brevete maxime de tineri, comandanți, șefi mecanici. Îi găsești cam peste tot în shipping, în poziții care contează, Singapore, Isle of Man, operatori de nave sau agenții de crewing. Găsești primari de orașe și oameni în administrație, în afaceri, în shippingul mare sau mai mic sau la uscat. Gabi Comănescu este absolvent al promoției 1989, fruntaș în topul Forbes și, cel mai important, a devenit deja cel mai mare armator român și furnizor de locuri de muncă în industria off-shore, cu o proiecție de business de viitor care ne complimentează pe toți. Comănescu este un fan al acestei școli, sunt convins că își regăsește și el o parte din originile succesului în ce-am învățat cu toții, mai bine, mai rău, pe platforma asta de care nu știam cum să scăpăm altădată.

Bun, privit înapoi, peste ani, trecutul poate părea idilic suntem înclinați cu toții să ne reamintim numai lucrurile plăcute, dar finalul anilor ’80 în școala de marină n-a fost neapărat o plimbare printre mimoze. Aproape totul, dacă nu totul, era greu sau foarte greu. Grea a fost admiterea, cu mulți pe puține locuri. Flota era în anii de declin, cu sute de nave trase pe dreapta, rebuturi de la naștere. Navromul își redimensionase cererea de școlarizare către Institutul de Marină, contractând-o de la cele câteva sute ale promoțiilor anterioare, la câteva zeci. Cei intrați în 1985 și în 1986 am concurat câteva sute pe doar 30 de locuri la navigație, transport maritim, de exemplu. Tot noi am prins apoteoza aplicațiilor agricole în viața de elev la o școală militară, prestând munci la toate culturile și plantele și pe toate coclaurile Dobrogei … struguri, piersici, porumb, Nazarcea, Cochirleni, Lipnița, Ostrov, Topraisar, Cerchezu … Și tot noi am dat din steaguri în fața lui Ceaușescu de câteva 23 august, pe 23 august.1795559_10201583040042627_1543197171_n

La 15 noiembrie 1987 toată suflarea României Socialiste a votat cu înflăcărare diminuarea cu 5% a cheltuielilor alocate apărării. Tare-s curios dacă în afara soldelor și a normelor noastre de hrană s-o mai fi diminuat ceva. Cert e că, de la acel moment, am căpătat un pilon consistent al alimentației săptămânale și anume varza cu oaie. Și, pour la bon bouche, odată cu schimbarea Căpitanului de Rangul I Eugeniu Dumitrescu din funcția de șef al școlii, un om absolut valabil, definitiv un domn, managementul Institutului a prins o orientare spre căprărie, încercând să ne inducă ideea că întâi suntem ostași care feresc țara de inamic, care-o fi fost ăla, și mai apoi studenți, chiar dacă majoritatea elevilor școlii aveam educația plătită pe bază de contract cu Navromul sau IPO Tulcea, întreprinderi civile, specializate pe transport maritim sau pescuit oceanic. Căprăria ajunsese să depășească limitele școlii, că la un moment dat, se instituise mersul în formație inclusiv la deplasarea prin oraș, învoire, dacă erai în uniformă militară. Nu mai știu dacă a fost un ordin urmat de cineva, cert e că o urmă tot a lăsat, spre exemplu cântecul lui Vardia, tot promoție 1989: “Sunt elev la Institut/Nu beau, nu mănânc, nu fut/Stau în stație/Și aștept o formație”

Făceam și noi haz de necaz, condițiile de zi cu zi ajungând aproape de nesuportat … au fost ani, 1987, 1988, în care iarna n-aveam mai mult de 10 – 12 grade în dormitoare. Învoirile erau rare, la procent din efectivul companiei, iar săritul gardului devenise sport de masă, indiferent de riscuri, că în toamna lui ’87 au fost exmatriculați doi elevi chiar din anul patru, iar efectul emoțional a fost consistent, că țin și-acum minte cum îi chema: Baba și Răgălie …

Timpul anesteziază trăirile neplăcute și sentimentele negative, recurgem fără să vrem la soluția autoprotecției simțirelului rămânând numai cu amintirile frumoase, așa cum spuneam.

Școala de marină prezentă în ceea ce mai scriu eu pe-aici nu mai există. Departe de mine să spun că era perfectă așa cum era, dar cu toate imperfecțiunile ei, era mult superioară față de organizarea de astăzi. Credeți-mă, nu e o formă de manifestare a nostalgiei fiziologice. Spre deosebire de școala de azi, și când spun școală, mă gândesc la ambele forme de organizare, academie sau universitate civilă, institutul de altădată avea viață și mustea a motivație pe platourile de-acolo. Se simțea că pentru noi este doar un pas, greu, spre un deznodământ mult superior, adică viața pe mare. Toate erau mai simplu de îndurat, mai ușor de învățat, mai lesne de depășit. Aveam un scop. Aveam un scop în imediata apropiere, uite, în câțiva ani și douăj’ de examene ajungem pe vreun vapor și plecăm cu el și gata. Azi, cu mulți lectori și profesori desprinși, dacă au fost vreodată, de mare și de vapoare, generații de lectori care se trag pe parâme unii pe alții, cu cifre de școlarizare imposibil de asimilat de agențiile noastre de crewing, fără concursuri de admitere la intrare și producție pe stoc de absolvenți fără competențe, nu e de mirare că pe platouri și culoare și simulatoare nu mai plutește nimic legat de aspirațiile viitorilor absolvenți.

Sau poate doar mi se pare mie. Dar nu cred.

Cred, fără să mi se pară, în frumusețea generației ultimilor mușchetari.

 

Anunțuri

Un gând despre “1989. Ultimii mușchetari

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s