Cum se vinde o țară? Pe bucăți. Pe bucățile cele mai bune

Zilele trecute nevastă-mea se apucă să se exprime contondent la adresa lui Cioloș, persoana care, de un an de zile, ocupă fotoliul de premier al României. Ea avea o problemă în calitate de fost angajat al Antenei 3, Dacian i-a făcut pe-ăia mocirlă, ea s-a ofuscat pe Facebook de unde a intrat în dialog cu niște domni în care ei o (ne) făceau în toate felurile până a noastră s-a săturat și de Cioloș de toți vitejii care vin cu el la pachet.

E, acum să vă spun ce cred eu, pentru că până acum două zile n-aveam cu omu’ altceva nimic decât că are un background școlar care exclude orice fel de leadership în afara organizării maximale a șeptelului la hectar. Liceu agricol în anii ‘80, frate, pe mâna cui am intrat … în fine, deci, omului îi citești pământul reavăn în privire și actul guvernamental pe care, spre nenorocul nostru, îl performează, este pe cale de consecință. Materie organică, tot se dădea el erudit în asta. Ca să nu zic căcat, deci nu am spus, da?

Bun, de două zile, am observat că l-am categorisit greșit pe domnul premier. Având în vedere că, de la înălțimea pregătirii sale de agronom, s-a aventurat repetat și prost pe subiectul Portului maritim Constanța, am explic de ce am greșit și de ce consider că menținerea acestei persoane oriunde într-un act decizonal care depășește nivelul managerial de micro gospodărie agricolă este un act de auto sabotaj pe care țara asta l-ar putea performa.

Dacă mi-aș imagina cum ar trebui să decurgă actul predării – primirii funcțiilor supreme în România, premier, președinte, aș include situația Portului Constanța în primele 5 subiecte care ar trebui dezbătute cu această ocazie. Deci, asta e situația siguranței naționale, armată, interne, bugetul, sănătatea, sitemul național de transporturi, Dunărea, Portul Constanța … de ce astea, vă spun eu, pentru că acest potențial complex integrat de transport, Dunăre – Portul Constanța înseamnă un enorm resort de dezvoltare economică a acestei țări, da? A, că nu-l tratăm noi ca atare, asta e altceva … că am refuzat, realmente, să înțelegem că adâncirea Dunării și dezvoltarea rețelelor de transport prin România este vitală pentru apartenența noastră la Europa, este perfect adevărat.

Nu intru în amănunte că am mai tot făcut-o … am să scriu câte ceva la nivel de principiu. Azi, transporturile din ziua de azi se desfășoară integrat, de la origine la consumatorul final. Transportul maritim este doar o componentă a parcursului total, asta înseamnă că un port modern atrage trafic doar dacă are conexiuni cu zona de interes (hinterland)  pe care o deserveste, adica zona care produce sau consuma bunurile care tranziteaza portul respectiv. Cu alte cuvinte, atrage trafic dacă includerea lui într-un lanț logistic generează economii la costul final, in comparatie cu tranzitul prin orice alt port concurent.

DCIM999GOPRO
DCIM999GOPRO

Din cauza faptului că sistemul național de transport n-a fost un subiect pe lista priorităților acestui stat mai niciodată de la Ceaușescu încoace, Portul Constanța este extrem de deficitar din perspectiva transportului integrat din cauză că nu are nicio conexiune reală cu hinterlandul, adica Europa centrală, în principal. Astfel:

  • fostul coridor pan european VII, in lungul Dunării, nu este predictibil. Dunărea nu asigură adâncime pentru un transport fluvial rentabil, practic toți suntem meteo-dependenți în Portul Constanta, dacă plouă, merge treaba, dacă nu, fluturăm din buze;
  • conexiunea rutieră este un coșmar, bottleneck-uri pe centura Bucureștiului, valea Oltului și segmentul Simeria – Recas;
  • conexiunea feroviară este similar cu cea rutieră, adică mai bine îți dai cu tesla în boașe;

Master planul național de transporturi excretat cu mare fast de un domn ministru pe numele lui Rus este de-o platitidine înfiorătoare, în termeni reali nu își propune spre rezolvare mai nimic pe segmentele naval și portuar, adică exact pe segmentele care ar putea genera fluxuri de trafic și plus valoare.

În termeni operaționali, activitatea portului se desfasoara sub autoritatea a două institutii, Autoritatea Navala Română și Administratia Porturilor Maritime Constanta. Ambele sunt niște organizații anacronice, care se au pe sine în centrul atenției și nu cum să facă escala unei navei aici mai ieftină și mai atractivă. Ambele sunt orientate spre maximizare de profit, în contextul în care profit în creștere ar putea fi asigurat de un trafic in crestere, ori niciuna nu are cum sa atraga trafic. Traficul poate fi atras de-o buna conectivitate a portului la hinterland, ceea ce Constanta nu are, sau de o efervescență economică pe teritoriul României, care e wishful thinking, așa că, tot ceea ce fac ambele institutii e sa dijmuiască fiecare pe partea ei agentii economici din port. La final de an, ambele se bat cu cărămida-n piept de ce treabă bună fac ocazie cu care, emoționați de propria performanță, își mai angajază niște nepoate pe acolo, că mai toți sunt rude între ei.

Proasta organizare a activității portului, lipsa unui concept fiscal comun, care sa evite redundanțele si sa reducă costurile birocratice are ca efect un cost de escala mare pentru orice nava care opereaza aici, deci efectul coroborat al lipsei de performanta a ambelor institutii este ca nu pot atrage trafic, dar il pot goni cu mare talent. Ceea ce se întâmplă acum și se va întâmpla din ce în ce mai accelerat, dat fiind că volumele de trafic sunt extrem de volatile, nu se poate pe aici, o luăm prin altă parte, de exemplu prin Adriatică, pe la Luka-Koper …

Toate astea fiind spuse, sectorul privat, care a investit vreo 900 de milioane de euro în ultimii 15 – 18 ani, adică de vreo 5 ori mai mult ca statul, a încercat să sensibilizeze statul advers și să schimbe prin legislație țigănia asta de goană după profit a autorităților statului. Și, până acum câteva zile, se părea că lucrurile aveau să se schimbe, în al 18-lea ceas, spre mai bine. Dar nu s-a ținut cont de ceea ce înseamnă expertiza inoculată de liceul agricol suprapusă peste activitatea portuară …

Deci, a durat în jur de un an și jumătate ca o propunere legislativă menită să scoată Portul Constanța din zona atractivității speculative să fie elaborată. Zeci de întâlniri, între operatori, între operatori și reprezentanții comisiei de transporturi din parlament, drafturi, discuții, certuri. Într-un final, iese produsul, nu perfect, dar o bază serioasă de acțiune. Trece prin senat, se votează în unanimitate prin Camera Deputaților, e trimisă la promulgare. Hop, stai că se trezi Fondul Proprietatea, greșit și clientelar introdus, în 2007, în acționariatulul portului tot de liberali, în persoana trubadurului Orban, care nici n-a înțeles de ce a fost ministru, și fondul face una bucată sesizare. O idioțenie, dar fiind bășită de un străin, bineînțeles că resetează tot ce-au făcut niște români câteva luni bune … sesizarea e preluată coy-paste de domnul premier într-o sesizare de neconstituționalitate care blochează promulgarea.

Deci, să repet, parlamentul a fost de acord, operatorii privati, la fel, administrația portului, la fel, guvernul domnului Cioloș, la fel, iese actul, îl contestă Fondul Proprietatea al cărui președinte e polonez, totul se blochează, de ce să meargă ceva bine, în folosul României, când poate să meargă prost, în folosul altora.

La întrebarea directă, public adresată de Antena 3, referitor la vânzarea portului, domnul Cioloș spune că nu vindem portul, vindem niște acțiuni … dacă-i posibil așa ceva … că el n-a spus că se vinde, deși a spus fix el, în martie.

Ieri a ieșit la Realitatea să spună că a găsit dezordine în port și de-aia a acționat. Nu știu cum a acționat, sincer, deși trăiesc aici și știu ce se întâmplă aici. Domnule, nu e dezordine, e sabotaj la adresa economiei naționale pe care întâmplător, printr-un guvern nepregătit, îl patronați și de care sunteți responsabil.

Portul Constanța are un potențial imens, dar care poate baleta, cu aceeași magnitudine, atât cu plus cât și minus. Adică putem face chestiuni absolut impresionante din el, dar putem să-l și îngropăm spectaculos, și cu el, o bună bucată de Românie. Din păcate, eu cred că domnul premier face parte din partea a doua din statementul de mai sus. Au mai fost istorii similare și, din păcate, n-am învățat nimic din asta … Sidexul este un exemplu școală, a fost achiziționat doar ca să fie eliminat dintr-o piață. Și a fost. Că odată cu el au plecat și 27.000 de joburi directe din zona Galați interesează pe cineva? Bănuiesc că nu. Oamenii ăia se găsesc printre căpșunari, faianțari, printre cei care și-au luat lumea în cap în căutare de slujbă. N-avem noi treabă, am rezolvat-o contabil, nu? În fine, ăștia suntem.

Pricepuții lu’ pește spun iar ați luat-o cu nu ne vindem țara, cu aceeași poveste. În general, eu nu cred în demonizarea privatizării, privatizarea aduce plusuri unei aventuri economice, aduce discomfort, competiție, neliniște, dar îmbunătățește performanța, aduce rezultate. Consider însă că sunt lucruri, pur și simplu, neprivatizabile într-o țară. Portul Constanța face parte dintre ele. Okay, nu merge bine, corect, dar hai să-l facem să meargă bine, nu să-l eliminăm din orice piață civilizată, fie și numai pentru motivul că principalul motiv pentru care nu merge bine este prestația execrabilă a statului care îl sabotează cu orice ocazie prinde și care acum, prin acțiunea unui om incompetent, vrea să-l externalizeze la alții. Just like that … auzi, specialistul în materii organice a găsit el dezordine, incredibil.

Eu consider că modul meu de viață, al familiei mele, al majorității prietenilor și cunoscuților mei va fi afectat dacă cioloșismul va avea câștig de cauză la aceste alegeri. Îi doresc din tot sufletul să nu mai aud de el vreodată, să se duca la Brusseles și să-i facă pe ăia bine, în agricultură sau oriunde vrea el.

Ăsta-i motivul pentru care votez cu oricine, oricine repet, e în stare să țină de puținele valori adevărate care au mai rămas acestei țări.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s