Maria și cu marea

Cinematografia noastre nu prea s-a conectat la marină și marinari. Deși viața pe mare nu a fost niciodată ușoară și nici extrem de predictibilă și a oferit frecvent situații de criză taman bune de ecranizat, mă gândesc, filmele românești despre marinari au fost, hm, ca o oglindă în care subiectele reale, adică cei care au mers pe mare, nu aveau nicio șansă să se recunoască.

Discutând deunăzi despre Bună seara, Irina, cu Ștefan Iordache și Valeria Seciu, mi-am adus aminte de Maria și marea, despre care eu am mai scris … ecranizarea romanului cu același nume scris de Radu Tudoran pe la începutun anilor 70, cred. Ca pe multe alte cărți pierdute din biblioteca familiei în decursul anilor pe perioada mutărilor dintr-o casă în alta și pe asta am recuperat-o din anticariatul ambulant de pe caladarâmul din fața Universității. Am recitit-o, am revazut și filmul, am revăzut filmul din nou și ce-am scris acum câțiva ani despre el.

Pentru un profesionist, atât cartea cât și filmul sunt de un non-sens fermecător. Eroii sunt doamna Morgenstern, telegrafista Maria de la radiocoastă și domnul ofițer de marină Alber, secund, în plină perioadă de achiziționare a ultimei macaroane. Se întâlnesc pe plajă. Ea în fundul gol, el norocos, dă de ea pe acolo … se ceartă, o dau la pace. La începutul filmului, omul învăța pentru examenul de comandant. Răsfoia un manual de astronomie de Chiriță, cred, arătându-i doamnei niște pagini care nu există în manual, despre Saturn … mă rog, adăugate pentru poezia, romantismul și dramatismul scenariului care fără Saturn nu ne-ar fi ținut cu sufletul la gură. În minutul 15, domnul secund promovează examenul de comandant, examen care, în realitate, nu putea fi promovat într-o zi, că el dura o lună și jumătate, dar s-ar fi epuizat tot filmul. După promovare, primul conflict între îndrăgostiți. Ea, că de ce pleci, el că tre’ să plec … ea, supărată. El, mă îmbarc pe o șalupă … dragă, ceva, în port … și stau acasă.

Nu m-am prins cum o împacă, dar, deodată, spune că trebuie să plece pân’ la Osaka. Ea … ia-mă cu tine. El: nu pot, nu permite regulamentul … cred că regulamentul permitea, am impresia că erau vreo două, trei femei radiotelegrafist în flota Navromului.

images

După ce bat în cuie și spinoasa probleme a căsătoriei amânată pentru după întoarcere, dom’ proaspăt Comandant se apucă să-și facă bagajul. Maria, înlăcrimată, îi mulțumește pentru vara frumoasă pe care au trăit-o. Domnu’ Comandant vrea să o înzestreze cu aparatul video, dovadă de supremă încredere, pe vremea lui Ceașcă un video costa fix cât o casă. Ea refuză demnă, dar ia diapozitivele de peste vară, după principiul din Tanța și Costel privește copea, aminteșteț originalu’ … Amândoi pleacă la vapor. Nava Roman, 14.000 tdw. Erau patru, la fel, Mărăști, Mărășești, Oituz, Roman, pe corp de Târguri de 18.000, cu pupa oglindă și semirapide care mai mult stăteau. Dom’ Comandant îi arată comanda, pornește agregatele, o duce în mașină. A impresionat-o suficient cât să îi găsim în pat, convenabil astupați sub cearceafuri …

Nava pleacă. Ea … pleacă și ea pe plăji, dând cu piciorul în melci și scoici.

Mai trece vremea cu Maria suferind și schimbând radiograme cu dom’ Comandant. As per ideologia comunistă, Maria este aptă din punct de vedere al integrității. Nu face uz de funcția ei, drept pentru care radiogramele personale se trimit de la poștă … schimbul de informații aduce și-o mare lovitură Mariei, în loc de marfă de întoarcere pentru țară, nava Roman primește angajare spre Vancouver, apoi Valparaiso. Nasol. Maria e tânără, are nevoi, e din ce în ce mai tristă.

Moment de mare angajament în film. Apare Neluțu. Știți cine era Neluțu, în slang-ul Navromului de altădată? Neluțu era animalul domestic care crește și se dezvoltă pe lângă casa marinarului plecat în voiaj … Normal, fimul ar fi fost incomplet fără Neluțu, care, ca orice ispită, e jmecher. Are câine de rasă și SUV. Aro 10, la ce v-a dus mintea … În film, Eusebiu Ștefănescu, ăl mai prima recitator de poezele despre clasa muncitoare and shit. Neluțu intră în acțiune deci, îi face curte domnișoarei care s-ar lăsa, parcă … vrea să vadă stelele pe care i le arătase domnul secund, la începutul filmului. Neluțu o duce la podul casei lui … de fapt, o aduce la observatorul astronomic în București. Cu ocazia asta, Maria află că Neluțu este șeful navigației. Maria rezistă pe metereze, rămâne virtuoasă și neatinsă nici chiar de șeful navigației. Pentru dramatism, voiajul se lungește. Ajunge la 274 de zile. Maria o dă pe Neluțu, suspectându-l neproletar că i-a trimis iubitul departe să rămână ea singură.

Finalul este apoteotic. Alber e în belea cu nava, ceva cu servomotoare, cu nu știu ce, nu m-am prins. Operațiunea de salvare e condusă de Neluțu, de la radiocoastă, de la locul de muncă al obiectivului vânat romantic. Alber cerea aprobări pentru chemarea unui salvator. Neluțu, sfâșiat de conflicte, aprobă. Alber, pesimist, cică degeaba. Cerea aprobare pentru abandonarea navei. Neluțu răcnea ideologic că nu. Tot întreba de servomotor. Ăia de la radiocoastă se încaieră, simpatizând cu Alber. Maria o ia pe pustii, se duce pe plajă, de unde o recuperează Neluțu, care îi dă vestea bună, că vaporul e okay, avariat dar intră în reparații la Copenhaga, nu știu cum s-a teleportat acolo, că parcă era la Valparaiso, iar Alber rămâne să coordoneze reparațiile. Asta era vestea mai puțin bună. Pentru ea, că ce dilaila o fi fost pe Alber în șantier în decadenta Copenhagă, nu vreți să știți. Neluțu, adică șeful navigației, se suie în SUV-ul nesimțit și demarează în trombă, a noastră rămâne amărâtă, cu ochii în gol, dar filmul se termină cu al Aurei Urziceanu „Te voi aștepta” … deci, băiatu’ rămâne cu fata, cum ar zice țiganii din piața Chiliei.

Gata, c-am rămas fără suflare. După cum spuneam, filmul e naiv, cel puțin … filmat aiurea, jucat aiurea. Comandantul Alber avea o voce de mezzosoprană, nepotrivită cu rolul, iar Eusebiu, săracu’ … mai bine i-a stat pe 23 august, declamând despre marele bărbat iubitor de neam, Ceaușescu. Povestea aduce cu ceva verosimil, în sensul că vapoarele erau obiecte de metal care pluteau pe mare, dar în rest … Navele plecau, da, chiar și nouă luni. Se defectau la greu, mă îndoiesc că servomotorul despre care urla Neluțu acolo, dar se defectau multe altele.

Operațiunile de salvare nu se conduceau de la radiocoastă, iar la bordul navei, Comandantul e suveran, într-o situație de criză, trebuie să își ceară singur aprobare.  Neluți au existat dintotdeauna în flotă, marinarii au plecat, iar doamnele au fost virtuoase sau mai puțin virtuoase, ca-n viață, deh.

Îmi pare rău pentru lipsa de inspirație a scenaristului, nu știu care-o fi fost. Bun, nici cartea nu are mari virtuți. Viața noastră pe navele românești a oferit și poezie și dramatism și pasiune și pericol. Ar fi fost frumos să fi fost puse într-o ecuație verosimilă, în care să te recunoști și nu să te chinui să nu te umfle râsul.

Păcat că toată zbaterea noastră cu viața, cu școala militară de marină, cu marea, cu depărtarea, toate astea n-au fost imortalizate. Momentele astea n-au rămas decât în mintea noastră. Iar din cele câteva filme, hm, măreția meseriei noastre a scăpat peliculei, în general, iar filmul ăsta chiar n-a fost un bun avocat al vieții noastre. Servomotorul, ce e cu servomotorul, parcă era ăla, din reclama la Altex cu halatul, cât costă halatul.

Maria din film a ajuns mare actriță. Alper, adică Mircea Anca, a plecat în voiajul din care nu te mai întorci. Eusebiu Ștefănescu nu mai e nici el. Nici nava Roman nu mai e. Nici surorile ei Oituz, Mărăști și Mărășești. Toate s-au dus de parcă n-au fost. Filmul a rămas, cu naivitățile și imperfecțiunile lui, cu imaginea Constanței de altădată, curată și amplă și sobră și cu nava Roman în manevră de plecare din portul Constanța. Asta e, mergem înainte.

 

Anunțuri

2 gânduri despre “Maria și cu marea

  1. Dar romanul lui Radu Tudoran este extraordinar… Si-au bătut joc comuniștii de visarea și marea metaforă a scrierilor lui Tudoran, din păcate… Nu aveau scenariști… sau aveau unii prea aserviți, deși Radu Tudoran era fratele lui Geo Bogza, și, poate, din această cauză nu a fost agreat decât pentru romanul „Toate pânzele sus“. Faza din film în care Maria se răstește la secretarul de partid, spunându-i: „Mi l-ai trimis pe mare…“ este foarte realistă și nu știu cum de a scăpat cenzurii comuniste, care poate că era mai slabă în anii ’70, decât în anii ’80. Dar cartea, ca să revin, este o metaforă a vieții pe mealeagurile contănțene, cu probleme sociale iscate de traiul la malul mării, și, ce m-a impresionat cel mai mult, apare un turc, care vinde „patata“, un cartof copt, umplut cu diverse, si care chiar a existat aici, mi-a spus soțul meu că lua de la el acel cartof, vândut la malul mării… Nu se poate descrie romanul, iar părerea mea sinceră este că în mod deliberat realizatorii comuniști au stricat filmul 🙂

    1. Doamnă, eu sunt fan Radu Tudoran. Sau, mă rog, sunt fan „Toate pânzele sus!” Mie nu (prea) mi-a plăcut Maria și marea, dar eu cred că prea am contabilizat diferențele dintre carte și viața reală și mi-a scăpat metafora. Filmul a fost praf, neconvingător și penibil, pe alocuri. Nu reușesc să nu-l mai revăd când și când pentru că sunt puține, prea puține materiale în care să recunoști Constanța de altădată, navele, portul …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s