Bazarul reloaded

Acum vreo doi ani am scris ceva. Plecând de la o fotografie postată pe Facebook și de la comentariul celui care a ridicat-o pe propriul wall.

Este o poza din anii ’80 (posibil 1985), cu studenţii de la Institutul de Marină care se întorceau din „permisia” pe care şi-o luau ei singuri …

10613140_497040253731855_7886081315477014296_nPoza asta surprinde extrem de multe lucruri … și oferă și niște explicații pentru ceea ce se întâmplă astăzi cu vechea noastră școală, de aia și reiau și amendez ceea ce am scris atunci.

Fotografia a fost făcută din ușa batalionului 2, cu parcul auto înspre prova, în lungul aleii. Gardul, care în poză este în dreapta, în realitate este în stânga, poza fiind developată în oglindă, probabil. Corpul de clădire din stânga imaginii este, în realitate, în partea opusă și este clădirea de practică a mecanicilor.

Pentru un cunoscător, fotografia este priceless. Dacă e ceva caracteristic anilor ăia, atitudinea primilor doi surprinși este absolută. Dacă vă uitați, deschide drumul unul de anul IV, că are table pe umăr, sergent major sau plutonier, iar postura celui de-al doilea este demențială … deschis la manta, cu căciula dată pe spate, mâinile-n buzunare, fularul alb fluturând, mersul de parcă ar flegma la fiecare pas … atitudine absolut firească pentru un elev de anul IV, cu numai câteva luni, poate săptămâni, până la plecarea în stagiu, în flotă, în voiaj, în viața civilă … fără obligația decontării timpului în fiecare secundă, fără tuns, fără bacteri răcnind, dar cu bani și cu o viață frumoasă înainte …

În fapt, cred că toată clasa e de anul IV, se mai disting table pe umeri și la băieții de după gard. Bag mâna-n foc că e o clasă de comerț, probabil de punte, că noi săream gardul chiar lângă batalionul nostru, mecanicii săreau mai încolo, în dreptul batalioanelor lor, înspre arest. Bacterii, adică elevii de la militară, nu săreau mai deloc, sau nu-mi aduc eu aminte bine …

Primul corp de clădire dinspre parcul auto era al nostru, batalionul 2, navigație comerț și pescuit oceanic. Batalionul elevilor de la militară era în buricul școlii, cu fața spre platoul mare … ei erau mai răsfățați, deh … mai puțini în dormitoare, mai cald, mai okay pe de-a întregul … Derbedeii de la civilă, carpetarii, cum ne spuneau, la grajduri … de la noi începea porumbul … câte 45 într-un dormitor iar iarna, cu mare noroc săream de 10 grade în dormitor, de-aici și adiacenta industrie a sacilor de dormit fără de care era greu de supraviețuit și care sfârșiseră în a avea chiar și magazie dedicată.

Când am intrat eu în școală, în 1986, în planul îndepărat era și intrarea oficială, cred că la momentul pozei încă nu se mutase acolo. Și exact lângă acest gard s-au afișat și rezultatele la admitere. Pe dinăuntru. Știam că intrasem, grație domnului Iordache, șeful secției a II-a Navrom, care ne-a sunat în miez de noapte să ne spună că atât eu cât și Lucică, Iordache Jr suntem admiși. M-am trezit târziu după noaptea aia lungă, știu că am pus-o de-o plajă și, însoțit de câștigătoarea atenției mele din vara aia, o tovarășă înotătoare pe numele ei Brândușa și dezmierdată Brândușa cât ușa, am purces să-mi savurez victoria … acolo, lângă gardul din poză, ulterior ajuns linie de demarcație între viața de licean, fără griji și fără bani și cea de elev la o școală de marină, tot fără bani dar și fără păr și fără o mulțime de alte drepturi și indulgențe. Acolo se termina învoirea și tot acolo începeau grijile, fereala, coteala și pânda pentru o nouă învoire sau trimitere la spital sau fugă din unitate.

Nu m-a răbdat inima să nu pozez, aproape din același unghi, cum stă treaba azi, la aproape 30 de ani post-factum. Știți, strada e tot aia … casele din planul secundar al pozei originale sunt tot alea, în mare … ici, colo a mai răsăsrit câte-o construcție nouă, exponențială pentru perioada pe care o trăim, kitchoasă, adică. Gardul, mai decrepit, mai dărăpănat, dar aproape că bag mâna-n foc, nu are nicio moleculă schimbată față de cel din fotografie … are niște sârmă ghimpată în plus, parcă, deh, acum suntem angajați cu toții în lupta împotriva terorismului global, ne păzim viguros, chiar dacă nu ne caută nimeni.

photo

 

Clădirea de practică a mecanicilor, unde treceam și noi prin anul IV la poluare și motoare și nu mai știu ce, e aproape ascunsă de bălării, eh, las’ că-s bune, ne ozonifică atmosfera și omoară efectu’ de seră … de arătat, arată cam de rahat și accentuează o impresie dezolantă, inerentă nostagiei pe care-o încerc … Și, doamne, ce ne distram în anul IV la cursurile astea de motoare unde, oricum, nu deschideam nicio carte … Rangu’ ntâi Roșu confisca spectacolu’, era ceva de neimaginat ce perle scotea omu’ ăsta … arborele cotit plutea în derivă sau ofițerul (pauză de efect) a ars … motoristul (pauză și mai mare, mai dramatică) a ars și-a fugit și el …

Fostul nostru batalion nu mai e batalion, e un corp de garsoniere, inițial de serviciu pentru cadre, nu mai sunt convins că mai sunt de serviciu, auzisem că le scoseseră la vânzare, de aici și gardul metalic lipsă în fotografia inițială, el separând spațiul academiei și parcul auto de fostul batalion, ajuns spațiu de cazat civili indisciplinați. Restul clădirii, batalioanele de mecanici înspre aulă, mai are și spații ale școlii … nu știu câte și cum, mie nu-mi plac oricum. Platforma din fața batalioanelor, locul nostru de înviorare, altădată impecabilă, azi este străpunsă de bălării, crăpată, dând aceeași impresie tristă, tristă de tot.

În ușa fostului nostru batalion, actualul corp de garsoniere, stă o balabustă cu dinaintea plină de pastă de dinți, periuțe, șampon și săpun. Mă uit tâmp la ea și bazarul ăsta țigănesc și la mai nimicul din zare, imaginându-mi cam ce era în zonă în urmă cu aproape treij’ de ani … toamnă … anii întâi proaspăt îngurgitați, neobișnuiți cu spațiul și cu funcționarea institutului, anii mai mari proaspăt veniți din vacanța de după 23 august, anii IV, proaspăt veniți din voiajul cu Neptunul … Fețe tonice, bărbați, frate … agili, iuți la vorbă, abrupți în comportament. Funcție de momentul zilei, se auzea, mai aproape sau mai departe, un pas de defilare, o cadență … avea și răpăitul ăla poezia lui iar unformele … ha, uniformele erau cel mai frumos lucru din lume.

Parafrazând un nene la televizor, nu mai sunt condițiile alea pentru a se forma bărbații ăștia. Gândindu-mă la, hai să le zicem băieții de vârste comparabile din ziua de azi tind să-i cam dau dreptate. Civilizația, mă rog, civilizația … timpul ne-a răsfățat în rău, masculul tânăr s-a pizdificat, pe onoarea mea. Nu dorință de afirmare, nu responsabilizare, toți sunt născuți blazați și moi.

Din păcate, vechea noastră școală de marină nu a avut rezistența gardului din poză care, chiar dacă e cam faultat, e încă acolo, integral. Institutul s-a separat, flota s-a dus de suflet, nava școală Neptun este tăiată de mai bine de 10 ani și nu s-a pus nimic în loc. Avem, în schimb, antreprenoriat academic de marină, care produce promoții mamut de absolvenți care nu ajung ofițeri sau, dacă ajung, află la bord, cu mare surprindere, că cercul nu are 390 de grade.

Azi, vechea noastră școală de marină este sub asediu. Are poziție, are spațiu, mamă, ce de ANL-uri s-ar turna aici, eh, ce ziceți … Cam deodată costă cam mult, nu? Și, în definitiv, pentru cine pregătește academia asta navală ofițeri, că nu mai avem nave … Cu genul ăsta de gândire eminamente contabilă și desprinsă de energia mării și navelor, marina română s-a înscris pe un drum al renunțării. De ceva vreme. Întâi s-a renunțat la integritatea institutului. S-a renunțat și la liceul militar de marină, în 1998. Ce ne trebuie, nu sunt destule licee? S-a renunțat și la uniformă … nu mai suntem bleumarin, suntem cioclii, iar ținuta de instrucție nu mai are guler și beretă, dar are culoarea galbenă, de zici că-s toți instalatori. Până și pasul de defilare s-a schimbat. Acum e vals. Nu mai inspiră nimic. Sau nimic serios.

Școala de azi este sub asediu extern, corect, dar înainte de asta, a fost sub asediul propriei indiferențe sau a lipsei de reacție în fața unor inițiative care au mai tot ciuntit-o.

Bazarul de la un moment dat găsit pe treptele fostului batalion al navigației comerciale arată efectul atenției pe care am acordat-o acestei școli.

Rezolvarea trebuie să plece din interior. Indiferent câți am sări să ajute, dacă școala nu vrea să reziste atunci nu va rezista.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s