Amintiri de acum treij’ de ani

Întâi apărea punctul. Punctul albastru. De sprijin. Pe caiet. Al pixului punctul de sprijin. Și al mâinii care-l ținea strâns să-l rupă în două. Posesorul pixului și al mâinii se uita din ce în ce mai crunt la pix, cine știe ce-i trecea prin cap … Un minut, poate puțin mai mult. După care punctul de sprijin nu mai oferea sprijin pixului care începea să parcurgă electrocardiograme pe caiet, semn sigur că posesorul pixului doarme adânc, în timpul cursului, la nici cinci metri de lectorul care se producea plenar pe vreo temă care nici nu mai contează acum.

N-am fost colegi școală de marină și bune maniere de la început. Intrat pe locurile rămase în toamnă la pescuit oceanic, s-a transferat la comerț în anul II, cu mine-n bancă. În ultima bancă. De la geam. Și toți trei anii în care am împărțit-o, Alin a dus lupta asta cu sinele, pierzând-o de fiecare dată, adormind în mijlocul cursului la sfârșitul căruia rămânea în bancă, completându-și notițele și înjurând virtuos că pierdea pauza de 10 minute dintre cursurile de două ore.

Era caterincă maximă Alin. Haios și de-un pesimism spumos, băga o dumă când te așteptai mai puțin, în formație, la inspecție sau la raportul companiei, pe platou sau aiurea. Ba că una, ba că alta, că-l doare meniscu’, că operația pe care n-o avea și tot așa, din glumă în glumă, nu l-a crezut nimeni în vara lui ’88 la Mangalia când, în timpul unui exercițiu în mare pe o vedetă purtătoare de rachete, l-a nimerit în spate, la 3 centimetri de coloană, un ricoșeu de la un obuz care a mușcat din suprastructură … cine să-l creadă pe Alin, văzându-l că se scurgea pe punte alb la față … el care era cu meniscu’, cu operația, toți am zis că face mișto, scoal-te, băh, dracu’ de acolo … după ce-am văzut sânge sub vesta de salvare ne-am lămurit că meniscul lui Alin era intact, problema era rana aia din spate care era să-l lase paralizat … nu l-a lăsat paralizat, l-a lăsat cu un găuroi în spate de încăpea o monedă de 5 lei ceaușiști, de-l lua lumea în balon, hai bă, să dăm un telefon de la tine de pe cârcă, uite fisa … img_0004

A venit revoluția, a plecat revoluția, vechea noastră școala de marină s-a fisurat în două mai mici. Am plecat la fisura civilă, născută din ambiții de profesorime de provincie și lipsă de tact bacteresc la conducerea Institutului de Marină … de unde tact, în definitiv, la proletarul strat de ofițerime de marină militară provenit, în mare parte, din resursă cu origini sănătoase, din producție.

Anul petrecut acolo a fost și n-a fost studenție. Proaspăt demilitarizați, nu prea ne găseam locul, parcă ne venea să cerem voie să plecăm acasă de la cursurile la care, oricum, nu ne întreba nimeni dacă mergem au ba. Și a trecut anul, împletindu-l amândoi și restul mușchetarilor, cu stagiu în flotă, eu pe Tecuci prin Mediterană, el pe Piatra Olt în nord continent, prin Olimp și Neptun de 1 mai răcnind din titicar “Citiți Zig Zag, Iliescu acuzat de genocid …” și vara prin Poiană și anul nou împreună, undeva prin Moldova aia amărâtă, vai mama ei, într-un frig de ne dispăruseră coaiele în stomac. Am absolvit școala cu toții cu furie, mult prea grăbiți să dăm piept cu viața și s-o dăm cu zgaibaracele în sus. Zece ani cât am mers pe mare ne-am mai văzut când eram în țară, au fost și alte vacanțe și alte momente împreună și au trecut anii ăia zece și au urmat alții zece, cu noi din ce în ce mai adulți, mai soți și tați și mai divorțați și mai recăsătoriți și mai fiecare în altă parte.

Sunt deja mai mai mult de trei ani de când n-am mai schimbat un cuvânt cu Alin. Nici nu îmi aduc aminte să ne fi certat. Am fost în dezacord pe un subiect după care, cu viața segmentată la două săptămâni de procesul în care am fost târât de o instituție a statului advers, am decis că nu mai am resursă pentru altcineva decât mine. Mi-am trebuit. Eu mie. Mi-am extras din mine toate emoțiile care îmi măcinau puterea de a trece peste ceea ce mi-a ocupat mintea de mai mult de cinci ani încoace.

Nu sunt două luni de când am vrut să-i dau un telefon să-i spun … auzi, arkadas, mai avem un pic și ajungem la cinzeci de ani, dă-o în căcat de treabă … dar nu i-am spus. Pentru că nu l-am sunat. Și acum dacă aș vrea să o mai fac, nu mai pot. Că nu se mai poate. Că Alin, colegul meu de bancă și de companie sportivă n-a ajuns și n-o să mai ajungă la cincizeci de ani. S-a oprit pe drum.

Mecanicii din promoția noastră au fost mai puțin norocoși. Câțiva s-au dus pe mare, alți câțiva accidente de mașină, doi, trei, infarct. Dintre cei 45 de navigatori care am început drumul ăsta împreună în septembrie 1986, Alin e primul dintre noi care lasă docul la apă …

Nu aveam cum să lipsesc la ultima schimbare de drum a lui Alin. N-am lipsit. Și n-au lipsit nici alți de-ai noștri. Paul, Doscot, Cătălin, Giovani, Ion Liviu, Cristi Albu, Costică Lițu, Focșe … soția lui Mihos, plecat în voiaj. A lui Iordache, plecat și el în voiaj. Deși nu am mai comunicat de ani buni, toți ai noștri sunt dați peste cap de viața asta irosită așa devreme. Bobo, de la Pireu, Stoli, de la Singapore, Laurențiu Lazăr din Norvegia, Culețu de prin Bali, Remus de la Berlin, Six din Vancouver, Gore din Bahamas, Geani Herțug de prin Biscaia, Bogdan Itoafă din New Brunswick, Adi Găitănaru, Cristi Costache, Grizzly, Kermit Mărgineanu, Romică Irimia toți au sărit și au pus o fărâmâ de suflet în mesaje pentru Alin și familie … și chiar mă gândeam azi ascultând slujba care nu se mai termina dar care îmi doream să mai dureze, cum oare, după atâția ani, după atâtea bune și rele prăvălite peste noi, eu să-mi aduc aminte cu o exactitate de microscop atomic de electrocardiogramele lui Alin și cum adormea el la bazele electro sau radio sau matematici speciale fix în pix?

Puse lângă definitivul plecării de azi motivele lipsei de comunicare dintre noi mi se par de un penibil infinit. Partea nasoală cu definitivul e că e definitiv. Adică gata. Și în loc să îmbătrânim unii cu alții în orizontul vizibil, rămânem cu amintiri de acum treij’ de ani. Asta e, brothers and sisters. Amintiri de acum treij’ de ani.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s