Războiul Rozei sau funcționarul multi-rol …

Cred că am făcut o descoperire pentru care merit felicitări. Am descoperit funcționarul public multi-rol. Nu știți ce e aia? Nu-i nimic, vă spun eu. Funcționarul public multi-rol este persoana fizică angajată la minim o autoritate de stat, care posedă competențe felurite, pe mai multe paliere de activitate, aptă de un efort prelungit exercitat din multiplele poziții ale autorităților de stat pe care a căzut binecuvântarea competențelor sale. De câteva zile, făcând această descoperire, eu mă simt mai liniștit, mai sigur, mai uscat, mai curat. Cu aripioare. Cu astfel de super funcționari, viitorul nostru nu are cum să fie altul decât roz. Roz bombon, aș cuteza a afirma. Dar, să mă explic …

Deci, mai acu’ vreo lună și câteva zile, prietenul meu Dan, președinte al unei minuni de club nautic construit de la firul ierbii, mă ia la niște întrebări: Băi, dom’ președinte, partenere, comandante, că nici nu mai știu cum să-ți spun, ai auzit tu de cuterul Rose? Băi, domnu’ Dan, permiteți să raportez, nu. Și omul îmi povestește, iar pe măsură ce-mi povestește, îmi aduc și eu aminte. Deci, acum vreo 3 ani, cuterul cu pricina, un aproape velier turcesc, de lemn, s-a dat prins la poliția de frontieră, în timp ce transporta 34 de transfugi sirieni, din Turcia înspre Uniunea Europeană. Ai noștri îl prind și-l confiscă. Pe cuter. Iar de-atunci, aproape velierul stătea la Mangalia, la dana gărzii de coastă.IMG_3919

Ai timp să-l vedem? Dacă n-am, îmi fac. Și-mi fac. Și mergem. Și pe drum, Dan îmi spune: frate, barca asta stă și se-alege praful de ea. Hai s-o luăm, cu Liga Navală care e asociație de utilitate publică, o refacem cu voluntari, că eu numai așa am făcut ce-am făcut, că e ceva de lucru la ea … și îi dăm destinația pentru cursuri de navigație, pentru copii, pentru orice, numai să nu mai stea acolo …

 Ajungem acolo, vedem barca, scotea nasul după un alt turcism, un pescador aflat într-o stare și mai tragică și sechestrat din același motiv sau poate pescuit ilegal sau alte fapte de arme. Rose are prea puțină legătură cu un velier, alta decât doi arbori, mai degrabă artizanali, nu văd … cred că țineau umbră la turiștii care aveau impresia că navigă eroic cu vele … Interiorul vraiște, mucegăit, cu paioalele date în lături, santina uscată, asta e bine, mă gândesc. Una peste alta, barca are potențial, suită pe cavaleți, într-un an, doi, poate, cu o groază de ore de muncă, ar primi o altă soartă.IMG_3923.JPG

Plecăm, ne punem pe treabă. Dan află că soarta lui Rose nu mai este în mâinile gărzii de coastă, nevoită doar s-o găzduiască, ci a trecut la nu știu ce structură specializată pe valorificarea bunurilor confiscate. Facem expunerea de motive, cererea oficială a Ligii pentru intrarea în posesie a acestui bun confiscat care, aflăm cu surprindere, a mai fost scos la licitație de câteva ori și mai avea doar un pas, o altă licitație, după care ar fi fost dat la dezmembrare. Bun, facem economie la stat, reparăm barca cea coșcovită și facem fericiți niște copii, gândeam noi.

Gândeam noi prost, s-a văzut treaba. Domnu’ Dan dă de structura cu pricina, explică cine suntem și ce ne dorim noi unui nene care se înfoaie la auzul întrebării despre Rose: Liga Navală Română? Da’ cine-s ăștia? N-am auzit de ei. Dan îi povestește. Bine, mă rog, transmiteți-mi pe fax materialul și vedem. Dar, oricum, a mai cerut cineva barca asta. Dan: cine, dom’le? Nenea ăla: Universitatea … ăia sunt școală, e obiectul lor de activitate, ei o s-o capete.

Eh, hai să vedem la universitate cât e de mare interesul pentru aproape velierul cu pricina. Întrebăm, i-auzi ce aflăm: universitatea n-a depus nicio exprimare formală a unei intenții de a prelua cuterul Rose, n-are buget pentru așa ceva, nu e interesată în așa ceva. Chiar acestea fiind zise, subiectul Rose nu era străin de zona respectivă, plutea în atmosferă …. și ce mai aflăm, ce mai aflăm noi, tovarăși … că nenea cel reticent la auzul unei asociații de interes public care a îndrăznit să pună o întrebare despre un bun scos la valorizare este lector la universitate … la universitatea care nu a pus întrebări despre barcă, universitatea care nu avea buget pentru așa ceva și nu era interesat, whatsoever, de subiectul cu pricina.

În fine, noi Batman, Batman, transmitem expunerea de motive pe fax, o depunem și în hard copy, o transmitem peste tot și ne punem pe așteptat. După vreo săptămână, două, Dan îmi trimite pe un mesaj numărul lu’ nenea ăla să-l sun să vedem ce s-a ales de materialul nostru. Plec într-un voiaj de câteva zile, vin înapoi, găsesc mesajul lui Dan, îl sun pe nenea ăla. Domnule, sunt așa și așa, am depus la dvs un material … S-a vândut. Cum s-a vândut, domnule? Da, s-a vândut la o persoană fizică. Bine. Dacă dumneavoastră spuneți …

Deci, omul prezentat sub titulatura de nenea ăla conduce o structură care valorifică bunuri confiscate de stat. După ce le valorifică el, așa cum am descris mai sus, își schimbă hainele de funcționar cu cele de dom’ profesor și predă, fără studii de strictă specialitate, o materie de specialitate la o universitate de specialitate maritimă din Constanța. După ce îi învață carte pe studenți, își dă jos haina de profesor și o pune pe cea de owner de club de noapte, că are și unul d-ăsta, în Mamaia. Păi n-am descoperit noi funcționarul multi-rol?

Bun, sunt multe întrebări de pus aici, atât vis-a-vis de persoana above mentioned as nenea ăla cât și la procedura în sine, cum, în calitatea lui, la o întrebare formală despre Rose, a furnizat informații false despre o cerere a universității care, în fapt, nu a fost, cum de se afla la ambele capete ale sorții obiectului cu pricina și cum acesta s-a vândut între licitații … Nu îmi doresc eu să fiu persoana aia care să le pună. Eu vreau să mă limitez la întrebări în domeniul mea de activitate. Și, dacă se poate, să găsesc și răspunsuri la întrebările cu pricina.

Pe mine mă interesează prea puține lucruri în afara meseriei mele. Nici nu mă pricep la altceva în afara meseriei mele, eu nu sunt multi rol. Deși nu am fost direct interesat de subiect, subiectul Rose a căpătat pentru mine o puternică încărcătură emoțională. Sunt foarte rari, din ce în ce mai rari, oamenii care depun energie pentru o idee netranzacționabilă. Cine își mai asumă, în ziua de azi, să apeleze cu obstinație la toți cunoscuții și mai puțin cunoscuții pentru a clădi ceva, orice?  Dan și-a asumat și, cu efort și perseverență, în ani de zile,  a răsărit  o bază nautică la lacul Techirghiol unde copiii scot nasul din aifoane și tablete și jocuri pe computer și învață ce înseamnă marea și navigația și barca și responsabilitatea pentru un coleg și pentru barcă și alte mici dar importante aspecte ale vieții reale. Acolo sunt competiții și regate și există o atmosferă care te transportă înapoi în timp când lumea era parcă mai normală.

E, toată această aventură frumoasă ar fi putut fi un pic mai frumoasă cu Rose pe acolo, ar fi urcat la un alt nivel. Nu s-a putut pentru că, în drum, a apărut în mod activ funcționarul multi-rol, controlor, profesor și proprietar de club de noapte în Mamaia lui Mazăre, adică polul kitchului și promiscuității din această țară de doine și balade.

Nu există curs la care să intru la care cursanții, comandanți sau șefi mecanici, să nu aducă în discuție nivelul primejdios deja al absolvenților români din ziua de azi. Cunoștințe puține, atitudine și mentalitate deficitară. Stau și mă gândesc, cu așa profesori, despre ce competențe și atitudini să mai vorbim?

M-am arătat scandalizat de toată tărășenia asta apropiaților. Le-am spus că o să povestesc despre Rose. Mi-a mai zis câte unul: bă, tot te mănâncă, nu te potolești. Te-ai mai înfoiat tu la unii și am văzut ce-ai rezolvat. Ăștia sunt mafie, ai firme, te iau la puricat … Mda. Așa e. Pe de altă parte, eu la vârsta asta nu mă schimb. Îmi asum cu toată amărăciunea că nu sunt multi-rol, dar la ce mă pricep, mă pricep. Iar tot ce-am scris aici este o altă felie mizerabilă a României de azi care n-are vreo legătură cu lupta dintre ruși și americani, cu sabotarea internațională a țărișoarei noastre dragi sau alte subiecte dragi majorității, altminteri gata oricând să dea ocol pe coate și genunchi vreunei biserici dar care nu manifestă vreo tragere de inimă pentru a-și mătura în fața curții … Este despre cum noi, românii, reușim să nu ne facem treaba în aproape orice încercăm.

Știți ce-i trist? O ambarcațiune, nu neapărat de fală, dar ambarcațiune, ar fi putut căpăta personalitate și o misiune nobilă, aceea ce a transmite puștilor ce frumoasă e viața asta pe mare. N-o să capete personalitate, asta în niciun caz. O să capete o soartă de apendic la un club de noapte, unde niște pisi o să urce pe tocuri la bord și o să freamăte intelectual din extremități siliconate. Sau poate mă înșel eu … dar nu prea cred.

 

 

 

Anunțuri

2 gânduri despre “Războiul Rozei sau funcționarul multi-rol …

  1. Buna seara,
    Laurențiu nu te cunosc,nici tu pe mine și singura legătură dintre noi ar fi faptul că am fost coleg de liceu cu Adriana.Povestea ta însă ,a trezit în mine atâtea sentimente,unele contradictorii,încât nu am rezistat tentației de a mă exprima cumva.În primul rând rezonez maxim la tot ce ai comentat legat de această întâmplare.Faptele nu au făcut decât să-mi reamintescă de multe altele asemănătoare,să mă revolte,enerveze,și
    apoi să mă lase cu o imensă îngrijorare.Acum am să explic.Mă îngrijorează tare faptul că deși deconspirată această nemernicie individul multirol va continua să educe copii,să influențeze caractere in formare,să fie pentru mulți un model.Nu trebuie lăsat să mai facă asta.Asadar aștept povestea cu neutralizarea acestei căpușe deși știu că va fi foarte greu.Felicitări pentru inițiativa prietenului tău și baftă in lupta cu hidosul cu atât de multe capete !!!

    1. Bună dimineața, Dan. Din păcate, indivizi de acest gen există în mai toate ungherele administrației locale, câteodată și centrale. Eu nu am intenționat altceva decât să expun cum o inițiativă mai mult decât onorabilă, care respiră greu, de la o zi la alta, bazată pe entuziasm și voluntariat, ajunge la mâna vreunuia care își gestionează propria agendă dintr-o poziție publică, iar când inițiativa respectivă se interferează cu agenda domnului, se întâmplă ce se întâmplă. Azi dimineață, colegii de brevet îmi spuneau că ar trebui insistat cu acest gen de expuneri punctuale. Corect, ar trebui. Cu cât mai multe, cu atât mai bine. Pe de altă parte, mă aștept la niște mizerii … asta e, mă gândesc că mai rău decât ce am pățit altădată nu are ce să mi se întâmple. Oricum, mulțumesc pentru mesaj.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s