1986 – 1991 – 2016

Cine suntem și de unde venim …

Decret 770 din 1 octombrie 1966 privind reglementarea întreruperii cursului sarcinii. Emis de: Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România. Publicat în: Buletinul Oficial nr. 60 din 1 octombrie 1966.

Avînd în vedere că întreruperea cursului sarcinii reprezintă un act cu grave consecințe asupra sănătății femeii și aduce mari prejudicii natalității și sporului natural al populatiei, Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează: Art. 1: Întreruperea cursului sarcinii este interzisă (…) Art. 7: Efectuarea întreruperii cursului sarcinii în alte condiții decît cele prevăzute în acest decret constituie infracțiune și se pedepsește potrivit dispozițiilor Codului Penal (…)

Ăsta a fost momentul când s-a decis și nașterea noastră, a actorilor acestei povești. Cât despre scenariul ulterior nașterii, Cătălin Tolontan, el însuși decrețel, îl prezintă în câteva vorbe, spunând despre decreței că sunt copii iubiți, dar întâmplători, ai României. Generația cea mai numeroasă din istoria țării. Tinerii care, în bună măsură, au făcut revoluția începută (…) în vestul țării. Apoi, adulții pe care s-au sprijinit multinaționalele care au împânzit România. Părinții primei generații adulte care nu a avut niciun fel de contact cu comunismul. Decrețeii vor fi bătrânii care, după toate calculele, nu pot miza pe pensia publică.

Am fost generația care ne-am născut sub semnul competiției. Chiar și în comunism. Întotdeauna ne-am bătut mulți pe puține locuri. Școlile aproape că nu mai aveau loc pentru a ne primi în bănci, nu mai aveau litere pentru a le atașa claselor. Examenele de admitere în liceu, treapta I, examenele de rămânere în liceu, treapta a II-a, admiterile la facultăți au fost exersate pe noi, fiind mai dure ca niciodată în istoria educației din România.

La mijlocul anilor ’80, marina devenise o opțiune pentru mulți din tinerii României. Unii au visat variantele proprii ale lumii lui Jules Verne, alții ne-am crezut Pierre Vaillant sau Antoni Lupani și-am căutat argumente pentru tot felul de Adnane, pentru alții marina părea evadarea temporară sau definitivă din gulagul comunist … poate nici proverbialul buff nu era o variabilă de neglijat … Cert e că, de la un moment dat, marina, mai ales cea comercială, nu mai scotea locuri la concurs pe măsura cererii iar examenele deveniseră deja extrem de serioase, cu subiecte de gradul A, unice pe țară, în rând cu crema universitară din România: electronică, energetică, automatică, aeronave. Anul admiterii generației noastre prin facultăți a fost apoteoza competiției în Institutul de Marină. Am fost mulți la admitere. Mulți, mulți. La navigație comercială erau doar 30 de locuri scoase la concurs, din 1965 nu mai fuseseră atât de puține, nici nu mai știu câți am fost pe loc.S4 Bosphorus 1

Generația de exercițiu

N-aș vrea să povestesc sau să re-povestesc prin ce-am trecut în școala de marină, de fractura de lumea de afară, odată intrați în UM 02192, call sign-ul militar al institutului. În decurs de o zi am primit cu toții altă viață, aproape … tunși, în uniforme, eram alții joi, față de cei plecați miercuri de acasă. Aveam alți colegi, nu din alt bloc sau de pe altă stradă … ci din alt oraș, din Brașov, din Onești, Târgu Ocna, Galați, București … avem un loc bine stabilit de somn și de atârnat hainele, program și un șef care părea foarte serios când răcnea tâmpenii la noi. Am mai scris toate astea. A fost greu și n-a fost greu. La o săptămână de la intrarea în școală parcă eram acolo de când lumea. Acum, după atâția ani trecuți din decembrie 1989, am câteva concluzii de tras …

Consider că am avut parte de un enorm privilegiu să pot beneficia de organizarea învățământului de marină așa cum a fost structurat în perioada republicii socialiste. Resursa umană care intra în sectorul transportului maritim avea diverse paliere de pregătire, așezate piramidal pe logica determinată de comanda socială pe care flota comercială sau cea de pescuit o manifestau înaintea fiecărui ciclu economic. Se produceau atâtea nave, foarte frumos, avem nevoie de atâția marinari, atâția motoriști, radiotelegrafiști, ofițeri etc. Erau licee de marină, câteva civile și unul militar, școli de marinari și de motoriști, școli post liceale de ajutori mecanici sau de ofițeri radiotelegrafiști. Institutul își extrăgea cifrele de școlarizare din locurile de muncă preconizat a fi disponibile la maturarea promoțiilor de absolvenți, deci nimeni nu azvârlea cu banii aiurea pe pregătirea (scumpă) a unor ofițeri de marină dacă absorbția lor nu era certă și necesară. A, că promoția noastră de absolvenți de liceu, cea mai numeroasă din istoria României, a avut parte de cele mai puține locuri disponibile la admitere din ultimii 20 de ani, eh, asta e, ghinion … Ghinion pentru cei care au eșuat la admitere dar a fost bine pentru instituția de învățământ care și-a recoltat resursa admisă în 1986 din aristocrația liceală a României (Matematică Fizică 3 și 4, Gheorghe Lazăr, Nicolae Bălcescu sau Mihai Viteazul din București, Vasile Alexandri din Galați, Ion Maiorescu Giurgiu, Andrei Șaguna Brașov, Mircea cel Bătrân din Constanța și tot așa).

Educația de care am avut parte în cei trei ani și jumătate pe care i-am prins pe organizarea veche a continuat blendul de materii utile și inutile de care avuseserăm parte și în liceu, cu aceeași consistentă dominare a matematicii și fizicii, firească pentru un soi de ingineri ce-aveam să fim la bordul navelor. S-ar fi putut face într-un timp mai scurt? Mai mult ca sigur, aveam o groază de discipline comunistoide, de ideologie … muncă politică în armată, doctrină navală, economie politică, socialism științific, istorie … alte câteva luni s-ar fi putut reduce de la agricultură, că doar devenisem devenisem experți. S-ar fi putut face mai bine? Funny enough, aparte de un caz punctual, al Economiei Transportului Maritim, nu am nicio imaginară propunere de îmbunătățire la adresa vreunei specialități studiate în școala de marină.

Anii care trec șterg momentele neplăcute. Cu toată lumea se întâmplă la fel, noi nu suntem o excepție. Uitându-ne înapoi, toate ni se par mai frumoase decât au fost în realitate. Aveam o sumă de constrângeri, de la deșteptare până la stingere, viața noastră nu era neapărat sub controlul nostru iar logica sub care se derulau toate, logica armatei, are o mulțime de fracturi, după cum știe toată lumea. Dormeam 46 de inși într-un dormitor pentru care cădura în calorifere era o îndepărtată amintire, alimentația a înregistrat o scădere calitativă de la an la an, patru începuturi de an de școală militară am cules ba struguri, ba porumb, ba struguri și iar struguri iar lucrurile ar putea continua la nesfârșit. Și, într-un fel, nici astea nu ar fi fost neapărat problema … problema a fost că ultimii ani i-am petrecut într-o atmosferă infernal creionată de ultima conducere a Institutului care a dat de înțeles în mai multe ocazii, că ceea ce trăim noi aflați într-o instituție de învățământ superior are prea puține legături cu studenția. Această adversitate aproape formalizată a conducerii față de noi, mai ales față de elevii de la marina comercială a generat starea de spirit care a făcut posibilă dispariția unei școli care a dat industriei maritime din România câteva mii bune de absolvenți, ofițeri de marină care au înfipt pavilionul nostru la un standard înalt de competență cam pe oriunde au fost.

Generația revoluționară

Nu pot să spun că mă simt neapărat mândru că generația mea a fost aceea care a stins lumina în Institutul de Marină Mircea cel Bătrân. Perioada final de decembrie 1989 început de ianuarie 1990 poate fi condensată în câteva rânduri …

Ipoteză. Ce avem noi aici:

  • Instituție militarizată de învățământ superior care pregătea (și) ofițeri pentru marina civilă;
  • aproximativ 1500 de elevi (studenți) la secțiile marinei civile;
  • Management defectuos, iresponsabil, căprărie inoculată cu forța, patrule în oraș și în jurul instituției, elevi exmatricuați în anul IV și trimiși la trupă pentru absența la un apel, elevi propuși pentru exmatriculare pentru că ar fi sărit gardul să mănânce o ciorbă de burtă etc;

Input 17 decembrie 1989 – 2 ianuarie 1990:

  • apar germenii revoluției, efectivele de elevi (studenți) se dotează cu armament și muniție de război;
  • Ministrul apărării înghite-un cartuș pe nemestecate și lasă docul la apă. Ceaușescu o taie cu elicopterul. Armata e cu noi, adică fraternizează cu rebeliunea, de unde se vede dreptatea pe care o avea Nicolae Iorga când spunea că în țara asta nici nu te poți bucura de victorie, că odată victorios, toată lumea trece de partea ta … Ceaușescu e prins și și-o ia între ochi. La Târgoviște;
  • Institutul e pus să păzească revoluția și realizările ei epice. Elevii (studenții) patrulează înarmați;

2 ianuarie 1990:

  • La încetarea generală a activităților de pază a revoluției de mare succes, în iresponsabilitatea ei, uitând că discută cu o masă de peste 1500 de persoane înarmate cu pistoale mitralieră și 120 de cartușe de război fiecare, conducerea Institutului extinde constrângerile obișnuite, consemnând elevii la batalioane, anunțând începerea școlii în condițiile înlocuirii disciplinelor comunistoide cu pregătire militară;
  • elevii (studenții) protestează … oare ce personaj magnetizează blestemele generale? domnul (ex-tov) comandantul școlii, singura persoană din lume capabilă să efectueze o patrulă de unul singur;
  • conducerea marinei militare venită să dezamorseze exploziva situație n-o dezamorsează pe motive de frică. Tot pe motive de frică, anunță triumfal că secțiile marinei civile de la ambele facultăți se demilitarizează și pot pleca în vacanță până pe 15 ianuarie 1990 când va reîncepe școala;

15 ianuarie – 6 februarie 1990:

  • studenții de la secțiile marinei civile se întorc în Institut, bacterii încearcă să recupereze pierderile folosind amenințări. Studenții fraternizează cu o parte a profesorilor civili care sesizează oportunitățile unei instituții civile ai cărei șefi să fie cam ei. O parte dintre studenți pleacă la București și face greva foamei;
  • A New School is Born … în degringolada generală, premierul Petre pulover Roman semnează actul de naștere al Institutului de Marină Civilă care prelua efectivele studențești de la secțiile marinei civile și sediul școlii de partid de pe strada Mircea cel Bătrân, sediu în care funcționează și astăzi.

Generația fondatoare …

Pe 14 mai 2016 ne-am revăzut după 25 de ani. Prima oară de la absolvire, la întâlnirea de la sediul fostei școli de partid, actuala Universitate Maritimă Civilă, au participat absolvenți de la navigație și de la electromecanică navală.

Nici acum 25 de ani n-am fost mulți navigatori … Două clase de comerț, una de pești, au venit 3 implanturi pe parcurs, 2 de la bacteri, unul de la mecanici, 48 de toți. Dintre noi toți, 6 sunt emigrați, 4 în Canada, 1 în Bahamas, unul în US. Suntem 26 de comandanți de cursă lungă care merg pe mare aproape toți. Vreo trei secunzi. Restul în business, câțiva au joburi pe la uscat. Mulți la prima nevastă, ceva mai mulți la a doua. Cam toți cu copii mari, la liceu, cel puțin. Toți în viață.

Acum 25 de ani electromecanicii au fost mulți. Cred că 120 de mecanici, 60 de electricieni, comerț și pescuit oceanic. Mulți au fost și acum. Navigă destui, cam toți șefi mecanici. Mulți sunt rămași la uscat, business-uri felurite, mulți plecați afară, câțiva politicieni. Cu unii am navigat. Mulți au dispărut, prea mulți, în definitiv, nu suntem prea bătrâni. Unul s-a dus la fund cu Scăieniul la trei zile de la angajarea în Navrom, alții în accidente de mașină, Mizi s-a sinucis, în iulie face anul …

Cu toții am spus câte ceva despre noi, care câți copii avem, cu ce ne ocupăm. A durat ceva, vreo două ore. Seara ne-am văzut la masă, am vorbit, ne-am hăhăit, ne-am pozat în fel și chip, cu neveste, fără neveste, bun, bine, pa.

Am încercat să mă scutur de subiectivism și să analizez, mai desprins de emoții, ziua în care s-au aliniat planetele și am stat, în același spațiu, mulți dintre absolvenții de acum 25 de ani. Fără niciun fel de surpriză am constatat cât suntem noi, puntiștii, de diferiți față de mecanici. Un grup mic, reținut, aparte de grupul mare, zgomotos, vesel. Întoteauna noi am fost mai individualiști, ei au fost întotdeauna mai uniți, mai gășcoși, mai împreună. Și-n vechea școală de marină eram diferiți. Comparabil cu ei, noi am fost întotdeauna niște privilegiați … beneficiam de bacteri mai normali la cap, mai multe învoiri, o viață în limitelele suportabilului. La ei erau câțiva artiști ai ineptului de n-ai văzut … Și noi am păstrat legătura unii cu alții, dar pe fracțiuni. Suntem mulți care nu ne-am văzut de când am terminat școala. Mă uitam cu plăcere câți au venit de-afară, de la mecanici … din Canada, din Spania, din Germania … ce forță a putut avea grupul lor din moment ce oamenii ăștia au fost dispuși la atâta efort pentru a-și revedea colegii de altădată. De fapt, revederea lor împreună mi-a explicat și succesul desprinderii de școala militară și înființarea Universității Maritime Civile, pentru că demersul li se datorează aproape în întregime.

În speech-urile din timpul întâlnirii din aulă, câțiva dintre băieți au pomenit de generația fondatoare și că suntem singura universitate din lume înființată de studenți. Nu știu câți dintre cei care au punctat rolul nostru fondator mai merg pe mare acum, nu știu ce imagine mai au despre noii intrați în lumea noastră, nici nu contează. Așa o fi. Om fi singura universitate din lume înființată de studenți. Dar o fi fost bine?

The aftermath …

Urmarea a fost că, în loc de o instituție care să pregătească bine studenți atât pentru marina noastră comercială cât și pentru flota globală au apărut două instituții care să pregătească mai puțin bine, dacă nu prost studenți pentru marina noastră comercială și pentru flota globală. Armata n-a putut tolera exodul marinei comerciale, s-a upgradat înfoiindu-se de la Institut la Academie și a înființat și ea o secție civilă care a funcționat începând cu septembrie 1990. În primii ani de după 1989 a mai existat o oarecare legătură între cifrele de școlarizare și posibilitatea de absorbție a absolvenților. De la un moment dat, n-am mai avut flotă, deci posibilitatea de absorbție autohtonă fraterniza cu zero. Acest mic amănunt n-a reușit să împiedice cifre de școlarizare mamut, de sute și sute de absolvenți, totul culminând cu 2008, an în care au fost aproximativ 1200 de absolvenți, o treime din ceea ce a produs institutul de altădată în 10 ani, din 1979 până în 1989. Nici acum nu există o situație exactă a celor care apucă să breveteze din totalul absolvenților ambelor instituții care sunt prizoniere nevoilor profesorimii, avidă de norme și nu a nevoilor industriei, care își dorește să selecteze absolvenți din oameni care și-au dorit o carieră pe mare și au fost pregătiți de oameni care vin de pe mare, care o respectă și care pot transmite câte ceva din această energie tinerilor la început de drum. Se întâmplă treaba asta? Mă tem că nu. Bun, să nu generalizăm, dintotdeauna au existat oameni care au învățat dacă au vrut să învețe, oameni care nu s-au făcut de râs pe unde au fost și oameni care n-au vrut să învețe și au reușit, n-au învățat … Oricum, nivelul general este pe scădere, din păcate, iar organizarea ambelor instituții pontează ca una din cauzele principale.

E foarte posibil ca și fără avântul nostru revoluționar, după 1989 viața Institutului să fi fost serios zdruncinată. E posibil. Decăderea sistemului nostru de învățământ la nivelul de azi, când bacalaureatul decimează mai mult de 60% dintre cei care păcălesc sistemul și înfrâng până-n clasa a XII-a, n-ar fi fost oprită de absența revoltei noastre. Bagatelizarea gradelor militare și proliferarea virtuților de amiral în detrimentul adevăratelor competențe n-ar fi fost oprite cum nu ar fi fost oprită nici dezvoltarea haotică a marinei militare, cea care guverna vechea noastră școală.

Cred, totuși, că Institutul de Marină Mircea cel Bătrân merita altceva din partea noastră. Noi am sancționat comportamentul aberant al unui căprar ajuns din greșeală comandant al unei instituții de învățământ superior de marină. Instituția, cea care ne-a triat și ne-a așezat în bocanci, școala în care am învățat lucruri pe care nu le vom uita niciodată, structura care ne-a dat cum a știut niște arme cu care am supraviețuit în ceva bătălii în viața asta, eh, ar fi meritat altceva din partea noastră.

Și, mai mult ca orice, toată povestea asta, cu bacteri și învoiri și munci agricole și trageri de zi și de noapte și de apeluri și beții în școală și cu trimiteri la spital cu rezon de chiul și cu festivalul artei și creației studențești și spartachiade și cu o mie de alte multe și mărunte a făcut posibilă camaraderia asta aproape palpabilă și astăzi, după 25 de ani, care va mai rezista alți 25, sunt convins.

În loc de încheiere …

O astfel de mișcare de anvergură n-o putea imprima altă generație. Mi-ar plăcea totuși ca înființarea Institutului de Marină Civilă să nu rămână realizarea care să ne ștampileze existența. Nu de alta dar parcă mă simt responsabil pentru emanații antreprenoriatului academic de acolo care află, nu fără oarecare surpriză, că cercul nu are 390 de grade. Poate ne alegem o altă țintă, constructivă, de data asta … O flotă. Gen.

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s