Echipa contra amiralului Chițac …

Eram în semestrul II al anului II de Institut și complet paralel cu materia cunoscută sub numele Mecanisme și Organe de Mașini. Complet paralel. N-aveam vreo jenă intelectuală care să mă împiedice decisiv în a parcurge materia cu pricina ci, mai degrabă, o nedumerire filozofică legată de motivul pentru care eu, elev al Facultății de Navigație, sunt nevoit să-mi bat capul cu o materie pentru mecanici. Ce treabă aveam noi cu mașina, frate, cu ungerea la scurgere, noi scrutăm zările albastre, deci, despre ce mecanisme și despre organele cui vorbim noi aici?

În fine, mi-am promis să nu deschid cartea și, să vezi comedie, m-am ținut de cuvânt. Se termina cu un colocviu, mai precis cu un proiect la care știam, de la anii mai mari, că nu se uită nimeni oricum. Când a fost de predat proiectul, un reductor de turație, m-am învârtit de o lucrare făcută rost de un fost profesor din liceu, inginer de meserie, l-am predat și mi-am șters din minte proiectul și mecanismele organelor și reductoarelor. Și bineînțeles că am picat proiectul. De ce l-am picat … păi vă spun imediat de ce. Că la mai sus amintita materie îl aveam asistent pe un tovarăș locotenent, înalt, brunet și rârâit, proaspăt absolvent de nave la Galați, pre numele lui Chițac. Vergil Chițac. Cu care anii mai mari nu făcuseră mecanisme și măruntaie de mașini. Și care s-a uitat pe proiectele pe care alții nu se uitau. Și care m-a picat, bine mersi … și-uite așa, am stat eu, în oricum scurta vacanță de vară a studentului militar la facultatea de navigație care am fost, să proiectez un reductor de turație, agregat despre care n-am mai auzit o silabă de atunci.

Bun, cât am mers pe mare îl vedeam o dată la câțiva ani pe fostul nostru profesor de seminar, când mai aveam vreo treabă prin școala de haiduci, transformată în Academie Navală după 1989. Rămas la uscat, ne-am văzut mai des și am ajuns chiar amici … de la un moment dat, mi-am permis să-i spun chiar pe nume, în definitiv nu e cu mult mai în vârstă. Când a ajuns comandant al școlii m-am bucurat pentru el și pentru noi, ăștia de vârstă cu mine, ca pentru o victorie a oamenilor de aceeași generație.

Împărțind această istorie, nu am știut ce să-i doresc când am auzit că vrea să se implice în politică și să candideze la primăria Constanța. De fapt, știu, că i-am și spus parcă, să nu candideze, să-și vadă de treaba lui la Academie, un job pe care-l cunoște și-l face bine, un job care-l împlinește. Past tense acum. Domnul Chițac nu mai e comandantul fostei noastre școli, ba e chiar tânăr trecut în retragere și candidează la primăria Constanța.

Că îl văd forfecat de unul sau de altul prin media locală, fie ea hardcopy sau virtuală, pe bloguri sau Facebook, era de așteptat. Media constănțeană e mult prea aglomerată pentru a fi susținută prin mecanisme de piață. Bun, cum se susține ea, păi ea se susține de anumiți finanțatori, privați sau de stat, gen primării sau acareturi din subordine, care posedă anumite interese. Jurnaliștii, indiferent pe unde lucrează, au și ei sensibilitățile lor … că abonamente, că felicitări pe la sărbători, că una, că alta, fiecare mai promovează sau lovește pe câte cineva. Își mai atinge ea, adică media, scopul ei, care ar fi informarea corectă a cetățenilor urbei? Posibil … dar numai dacă informarea corectă a cetățenilor coincide cu agenda celor implicați, a jurnaliștilor, a finanțatorilor, a oamenilor de afaceri din Constanța, a unora dintre politicieni, nu? La cum arată Constanța, ce ziceți voi, au coincis vreodată cei doi termeni ai ecuației?

Și atunci … așteptările echipei amiralului la o presă bună ori trebuie să fie zero ori trebuie să intre în cursa șobolanului, aceea de a-și dori să citească articole măgulitoare în media locală contra bani sănătoși sau promisiuni de favoruri în caz de câștig.

Eu am câteva campanii politice în spate și știu când o structură de partid se aliniază pentru tragere. Nu e cazul acum. Nu s-a aliniat nimeni pentru nimic ba, dimpotrivă, mai vechii membri sunt angajați în concursul cine sabotează mai bine, câștigă o bucată mai gustoasă din cadavrul amiralului, după ce pierde. Mie mi se pare că, în PNL-ul de Constanța, amiralul este privit ca un implant impus, aterizat într-o structură politică oricum neomogenă și viciată de tot felul de interese mai mari, mai mici, ale adversarilor declarați, dar necombătuți, și așa mai departe.

Nu cred că e vreun secret pentru nimeni; în Constanța nu există divergențe politice reale între stânga și dreapta, ci există niște tovarăși de la un partid sau altul care și-au împărțit orașul și resursele lui, n-are rost să dăm nume, că nu prea contează. Unii, Bonduelle și ciracii lui, și-au tras partea leului, dar au știut să facă împărțirea și printre vitejii adverși … și, uite-așa, rezultatul este un simulacru de competiție politică. Au fost momente, puține, e drept, în care blatul tradițional a fost depășit și bătălia politică chiar s-a dus, cu trădări și sabotaje interne, cu circ, dar s-a dus. Rezultatele acestor bătălii subminate din interior au fost deplorabile, sunt cunoscute și nu are rost să le mai pomenim.

Aș vrea să fiu optimist în ceea ce privește meciul electoral de la Constanța, dar nu pot. Aparte de câțiva nemembri de partid, în campania asta care va să vină, amiralul e singur. E mai bine, e mai rău, nu-mi dau seama. Mai moral este sigur, într-un fel. Adică e mai bine să țină la un cablu distanță o structură politică pentru care blatul a fost un modus vivendi în ultimii cinșpe ani.

Nu știu eu cum aș face pus în fața acestei situații … prin prisma experiențelor trăite în și din cauza politicii, eu nu mai găsesc justificare pentru implicarea în politica din România. Eu am ajuns, la un moment dat, într-o poziție din care chiar se puteau schimba lucruri. Am văzut ce-am pățit când am încercat. Nu mai vreau să-mi mai pierd timpul de-aici încolo cu atingerea unor target-uri corecte, necesare, dar pe care, din diferite motive, oamenii nu prea le vor. Oamenii vor diplome fără școală, sau cu școală cât mai puțină, oamenii vor să muncească la stat, oamenii vor să nu fie întrebați de performanță, oamenii vor să își tragă niște unt pe chiflă, oamenii vor să-i reguleze pe alții dacă se poate … asta vor oamenii.

Divaghez. Revin la amiral. Vergil e sabotat din toate părțile. Îmi și imaginez cum e vopsit pe la București … Dom’le, avem candidat slab la Constanța. Pierdem. Nu ne înțelegem cu el. Nu ascultă. Nu iese, nu vorbește bine. Jale. Pierdem … Și, între timp, torpile sau foc la liber pe amiral. Nu facem OSV-uri, nu milităm, nu facem nimic. Ba, eventual, îl încărcăm și cu probleme cât să nu poată să-și facă el treaba. Consilierii încă prezenți trag, cu ultimile puteri, câte-un PUZ alterat convenabil, câte-o clădire P+4 unde e regim de P+1, blestemându-l din suflet pe Vergil că vine și le oprește pasa pe madatul următor, în care ar fi făcut fix același lucru. Pe spatele Constanței. Pe spatele grotesc cicatrizat al Constanței aglomerată până la nivelul de insuportabil, rămasă fără parcuri, fără terenuri de sport, fără verdeață, fără nimic … doar cu baruri pe trotuar de unde noua generație poate visa liniștită la munca la stat, la tunuri imobiliare și beemveuri albe și la alți parametri ai succesului din ziua de azi.

Știți ce e nasol? Să ajungi ce-a ajuns domnul Chițac nu e puțin lucru. Liceul Militar de Marină, să absolvi facultatea de construcții navale șef de promoție, să-ți faci treaba cum și-a făcut-o el, corect, principial, nu e la îndemâna oricui în țara asta obișnuită cu scurtătura drumului corect. E, un astfel de om a ajuns cântărit și spurcat, luat la mișto și admonestat și aruncat în derizoriu de tot felul de puleți doar pentru că și-a imaginat că, ajuns la maturitatea profesiei, s-a gândit că poate fi folositor orașului, de exemplu. De regulă, lumea nu înțelege astfel de porniri, sau le categorisește drept dorință de parvenire. Îmi scrie mie o odraslă de securist de Tulcea pe aici, care excretează prin prisma educației de turnător primite, cum am vrut eu să ajung nu știu ce dacă am intrat în politică. Eu nu am vrut să ajung nimic exact. Am considerat brevetul de comandant o mare onoare pe care mi-am putut-o cadorisi de la viață dar nu mi-am considerat viața limitată la a comanda 20 de oameni, am crezut că pot oferi și îmi pot oferi mai mult. Că m-am înșelat eu, asta e partea a doua. Sper ca Vergil Chițac să nu se fi înșelat și astrele să se alinieze și Constanța să ajungă să aibă un primar care nu consideră orașul drept feuda lu’ mă-sa și a neamurilor și a tuturor ajunșilor de prin primăria de azi.

Anunțuri

Un gând despre “Echipa contra amiralului Chițac …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s