Întrebarea asta este absolut legitimă, să știți … avem sau n-avem nevoie de vapoare … stai, de fapt, prima întrebare ar fi cine suntem noi ăia care am avea sau n-am avea nevoie de vapoare. Noi, cine, noi marinarii, noi foștii pionieri ai patriei noastre socialiste multilaterale dezvoltate pe drumul ei spre comunism, noi, românii de azi, pe care îi găsim aliniați la moaște sau la apă sfințită de la chiuvetă, îndesând cruci cu ochii-n cerurile aproximative când trecem pe lângă una dintre foarte multele biserici răsărite după ’89, dar nefiind capabili să ajungem la timp la muncă?

Cei familiarizați cu subiectul știu că o navă înseamnă o sarsana de probleme generate foarte multe variabile pe care proprietarul nu le poate influența, gen: vântul, valul, evoluția din ce în ce mai puțin predictibilă a combustibilului, a legislației și a comportamentului uman de la bord, din shipping sau aiurea, pirați, teroriști, migranți și alte alea. De prea puține ori planetele se aliniază în beneficiul armatorului … de mult prea puține ori.

Și totuși … totuși … vapoare există, ba chiar prea multe. Trebuie să existe pentru cele 90 de procente din totalul comerțului de pe planetă care se transportă și pe mare. Navele sunt din ce în ce mai mari, din ce în ce mai complicate, echipajele din ce în ce mai reduse și mai dependente de tehnologie. Transportul pe mare a devenit parte a lanțului logistic care duce bunurile de la A-ul de pe o parte a globului la B-ul de pe cealaltă parte, costurile se echilibrează pe tot segmentul AB, totul spre beneficiul clientului … trăim de vreo treij’ de ani sub domnia cererii, e nevoie de tine, ai de muncă, nu e nevoie, la revedere, drum bun … corect, dar parcă globalizarea și liberalizarea și toate dezechibrele satului global în care trăim parcă prea ne-au confiscat viața.

Revenind, avem nevoie de vapoare, au ba? Noi fiind România, să zicem … Avem nevoie de vapoare la fel cum avem nevoie și de avioane. Știți, România încă are o companie de transport aerian, TAROM pre numele ei. Mai are circa 21 de avioane, foarte mulți angajați și foarte multe pierderi mai are ea … Diminuarea pierderii anuale la vreo 30 milioane de euro a însemnat o victorie trâmbițată prin presă, mai acu’ câțiva ani … Ceea ce s-a putut în alte părți la noi nu s-a putut. Ungurii au avut Malev-ul, companie aeriană cu aceeași biografie comunistoidă ca Tarom-ul; când a fost pe pierdere constantă i-au rupt gâtul și acum au Whizz Air, copilul teribil al companiilor de aviație din Europa. Noi nu facem de-astea, noi neamuri, noi sindicate, noi greve, noi punem câte-o toantă directoare ca să ne vorbească în păsăreasca corporatistă din care înțelegi fix pix, noi suntem de râsul universului cosmic, vorba sergentului Șaptecai în Noi, cei din linia întâi …

Flota Republicii Socialiste România a avut obiectiv principal transportul materiilor prime înghițite de industria autohtonă și transportul spre oriunde al mărfurilor exportate de aceeași industrie … prea puțin interesată de calitate, eficiență, productivitate conducerea de partid și de stat a zămislit un monstru cu picioare de lut care a sucombat la prima maree a economiei de piață venită în 1990. Statul lui Petre Roman a făcut un pas înapoi și ne-a lăsat cu multe nave vechi sau, și mai multe, născute vechi și neperformante, energofage, datorii de zeci de milioane în piață, echipaje scăpate din mână într-o libertate devenită povară în cazul unora, în stare să-și aresteze propriile nave dacă n-aveau gem de caise la micul dejun … Ultima decadă a secolului trecut a însemnat și câteva, puține, povești de succes. Izolat, din păcate. Anul 2000 ne-a mai găsit cu câteva nave substandard, care arestate prin toată lumea, care rămase în trei parâme și-o vardie prin porturile românești … Încet, încet au dispărut toate în anii ce-au urmat, remorcate sau târându-se spre tăiere. Am avut 300 de nave și nu mai avem niciuna. Minunat. Ne e bine așa?

RMV in bulau

Am fi în stare să rescriem un scenariu, pe alte baze, pentru alți oameni, viitori marinari sau manageri în shipping sau navlositori sau specialiști în litigii sau în reparații navale sau orice altceva ce are legătură cu vapoarele?

Greu. Am pierdut startul. De fapt, am pierdut mai multe starturi. Și în ’90 a fost un start, au mai tot fost și prin ’96 … și cât încă mai respira defuncta Petromin s-ar mai fi putut mișca ceva. S-ar fi putut, da, cu un vapor, două, plimbate prin bătătură, cu pași mărunți dar siguri, creată o capacitate de transport critică și eficientizabilă printr-o privatizare care să aibă și o parte a statului care să gestioneze ceea ce capitalul privat nu are interes imediat să gestioneze, cum ar fi cadeții români blocați la segmentul de practică, de exemplu … În absolut orice situație, cu un plan de afaceri precaut, o nouă companie de shipping nu ar fi produs atâta amar de pierdere cât cele 21 de avioane ale Taromului pentru care 30 de milioane de euro pe minus sunt o victorie. Și ar mai fi creat și zeci de joburi și ar mai fi resuscitat și administrația noastră maritimă, aflată în perfuzii de vreo 15 ani …

Greu, deci. Că am pierdut startul. Și că orice inițiativă în shipping ar avea parte de bagajul mediatic negativ ale fostei flote și că nu mai avem oameni care să viseze printre rândurile manualului de contabilitate proastă care ni se prezintă ca viziune națională. Iar shippingul este un business pentru oameni deștepți, deștepți iar noi, hm … nouă nu ne confiscă nimeni locul la coadă la moaște … în scurt timp generațiile care au prins România armatoare o să iasă din peisaj iar toată învolburarea asta de deprinderi și competențe pe care o stârnește vaporul în proprietate o să se piardă.

Avem sau n-avem nevoie de vapoare? Probabil că nu, din moment ce suntem atât de inerți. De pavilion avem nevoie, în schimb, iar pentru a-l avea nu trebuie decât un minim efort pentru a elabora o lege de pavilion corectă și aplicabilă. Poate facem ceva și ne adunăm s-o scriem, mă gândesc.

 

 

 

 

 

 

 

 

Reclame