49 de zile, 3000 de mile …

Dom’ Comandant, țigani sunt ai noștri, dom’le … Țigani. Jeguri. De ce, șefu’? întreb eu, știind exact de ce … Păi, cum de ce … cum am intrat în țară au început belelele. Cum am intrat, nu mai târziu. Nicio facilitate … la Orșova am acostat să facem reviza de intrare în țară. Totul, staționarea și ce-a mai fost a costat 102 euro, de trei ori mai mult ca oriunde pe Dunăre, că doar am parcurs-o pe toată … Când să plătesc, întreb dacă merge cu card-ul, sigur, după aia tanti aia de-acolo se răzgândește, nu merge, că trebuie euro, că sunteți pavilion străin, deci du-te, fraiere, 14 kilometri pe jos până în Orșova, scoate bani, schimbă-i și plătește în euro, că altfel se surpă mapamondu’ … Și așa am pățit toată Dunărea noastră … pontonu’ de acostare și suta de euro și toată lumea pusă pe piedici și japcă …

Mda … deci cumpăr o navă … o navă e mult spus, un barcaz, un fost pescador de lemn, construit în Danemarca în 1945. Superbă construcție … condiția necesară și suficientă pentru a aprecia o ambarcațiune de 70 de ani de acest gen este să fii nebun. Eu sunt, drept pentru care am apreciat-o într-atât încât am fost dispus ca în mai puțin de treizeci de zile să conduc doișpe mii de kilometri pentru a o vedea, a o cumpăra, a organiza marșul de la portul de baștină, Kolobrzeg Polonia, pe Marea Baltică și Marea Nordului prin canalul Kiel, până la Rotterdam … după care, via Rin și Main, până la Dunărea civilizată care începe la Regensburg și se sfârșește la intrarea în no man’s land … adică la suta de euro gura de aer, în România.DSC_0106_23716

N-a fost un marș simplu. Baltica și Marea Nordului au fost tranzitate în noiembrie, adică nu primăvara, în gângurit de păsărici, mici, mici … Cu alte cuvinte, bulău. La marșul pe Rin am avut surpriza, neplăcută și costisitoare, a urmărilor secetei de peste vară din Germania și am stat două săptămâni la Koln, așteptând să plouă. Cândva, după două săptămâni a plouat … și în zece zile am ajuns la Regensburg unde am lăsat pilotul neamț și am preluat echipa de șoc din România, Pic și Poc, cei mai piloți din bloc, cu care nava a parcurs cei 2000 de kilometri rămași.

Povestea, de la semnarea actelor până la acostarea cu tribordul la cheu în Constanța, a durat 49 de zile, dintre care 1 la adăpost la ieșire din canalul Kiel, alte 2 la Rotterdam pentru pregătirea voiajului pe ape interioare și 14 zile la așteptare apă la Koln. Restul, marș, la deal, la vale și prin cele 74 de ecluze gratuite din Olanda, Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Serbia … și prin cele 4 ecluze negratuite din patria noastră cu a ei abordare constructivă față de oameni și nave și pavilioane …

Marșul prin Europa e o epopee în sine care va fi povestită când lucrurile se vor mai sedimenta. Atitudinea celor prin fața cărora a tranzitat acest muzeu de ambarcațiune este absolut relevantă pentru distanța dintre ei și noi, distanță care nu se micșorează ci se mărește, indiferent ce statistici vrem să prezentăm sau să analizăm. În Koln, când apa descreștea alarmant, Poliția s-a dovedit de un real ajutor, dirijând nava la un loc sigur de acostare și 14 zile, cât băieții au așteptat creșterea cotelor, oamenii ăia au trecut pe la ei, s-au interesat dacă le lipsește ceva, i-au ținut la curent cu nivelul apelor din zonă, liniștindu-i și arătându-le tendințele de creștere, ploile din Elveția și prognozând, aproape la minut, momentul în care nava va avea apă suficientă sub chilă. Escala navei la Koln a costat tot 100 de euro … dar săptămâna, nu ziua, ca la Orșova sau Calafat sau alt megalopolis cu căcăstoarea în fundu’ curții …

Ex-pescadorul a trecut câteva granițe, a mai fost verificată de câteva ori … Nicio persoană, dintre cei care au acces la bord, nu s-a comportat abuziv sau distructiv, să caute sau să inventeze motive de amendă sau de oprire a marșului. Nimic superficial, actele verificate riguros și la revedere, voiaj bun … ba polițiștii din Viena și-au făcut și selfie-uri cu nava … e drept, e o apariție de neratat …

Sosirea navei la Constanța mă bucură și mă amărește în același timp. În peste 30 de zile de marș, nava asta de 70 de ani a livrat exact ce-a trebuit, n-a produs avarii, n-a avut belele tehnice sau de altă natură. Și-a chinuit echipajul, nevoit să își reducă nivelul de trai la standardul de acum o groază de ani, dar una peste alta, s-a achitat de misiunea ei de căpătâi, a ajuns la destinație, cu toți întregi la bord și asta e ce contează. Amăreala e dată de faptul că indiferent ce facem și cum ne programăm reformele, indiferent de ce conducător sau parlamentar votăm, tot niște oameni mici, invidioși și păguboși ne dovedim noi … și cred că am formulat greșit, de fapt. Ne dovedim din ce în ce mai mici și mai păguboși iar viața se învârte cu o viteză din ce în ce mai mare pentru care suntem din ce în ce mai nepregătiți.

Îmi spunea un prieten că am avut tupeu maxim și nervi foarte elastici să aduc o navă din Baltică la Marea Neagră … Am avut, da. Cred, de fapt, că tupeul nu încadrează suficient câte argumente raționale am ignorat sau minimalizat pentru a lua deciziile la marginea inconștienței pe care le-am luat pe parcursul acestor 49 de zile. Totul s-a tradus în nopți nedormite, aproape toate în perioada asta, gânduri și scenarii care mai de care mai prăpăstioase. Eh, acum nava e acostată la Constanța, cu alte cuvinte, the gamble payed off … adică mi-a ieșit.

Și pentru că nebunia nu are cum să fie delimitată în timp acum vă spun și ce-am să fac de-aici încolo … cu toată supărarea și gustul amar pentru comportamentul de lachei ajunși stăpâni pe resturile de la bucătărie demonstrat de reprezentanții diverselor noastre autorități și administrații, din această săptămână demarăm procedura de înmatriculare a navei sub pavilion român, cu destinația educație, training, instruire etc. N-am vrut, inițial. Pavilionul polonez e unul perfect onorabil și demn. Pe de altă parte, eu v-am scris aici că-s damblagiu. Nu mă mai schimb la vârsta asta … deci … Romanian flag, tovarăși.

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Un gând despre “49 de zile, 3000 de mile …

  1. mi-a placut comentariul, i-mi place si pescadorul, iar cel ce este bolnav de aceasta meserie de marinar si ambarcatiuni trece usor cu vederea celalalte probleme intampinate intr-un voiaj, cu toate ca nu ar trebuii ca noi romanii si legile noastre sunt idioate, nu stiu daca vom putea vreodata sa se schimbe ceva. cu stima si respect pentru cei ce iubesc aceste nave.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s