Mirosul … Mirosul este la fel

Cred că nu știu să-l explic, dar am să-ncerc. Un amestec de bălegar și praf și umezeală. Așa mirosea acum 33 și acum 29 și acum 26 de ani în acest loc de lângă Dunărea pe care nu o știe chiar toată lumea. Dunărea n-are numai pitorescul care te lasă fără vorbe al cazanelelor și al deltei și al stufului și al răsăritului văzut de la Sulina ci se târește și prin niște zone unde pasul spre secolul ăsta se lasă cam așteptat, nene …

Fiind lângă apă, pe apa pe care plutesc niște obiecte numite nave, viața mă aduce pe acolo o dată la câțiva ani. Chiar am mai și scris despre locul ăsta pentru că decrepitudinea lui, mai accentuată de la vizită la vizită, are darul să mă trimită printre amintiri și să mă bine dispună și să mă prost dispună în același timp.

Elev și student fiind, am fost de câteva ori pe aici. Am mai trecut și când băteam județul în căutare de votanți, am mai fost și după ce-i găsisem și după îi pierdusem … pe votanți. Se ajunge simplu, din drumul dintre Cochirleni și Rasova, pe la jumate se face un drum la stânga, ce se scurge printre niște dealuri … la vreun kilometru drumul se înfundă într-o alee perpendiculară pe care dac-o iei la dreapta, ajungi în tabăra unde eram cazați … ca elevi, în clasa a IX-a, sau ca studenți militari … Aleea o virează în sus, paralel cu drumul pe care am ajuns … în dreapta e un maidan prăfuit, relativ drept, numai bun de bătut mingea, în stânga, travers, ceva care seamănă a cantină, da, uite, miroase și a umezeală și macaroane cu brânză … ceva mai în stânga un corp mai mic, unde de-a lungul anilor, ba au stat profesorii, ba bacterii, mă rog, ofițerii de marină militară care stăteau cu pieptul la frontariile productivității în agricultura mereu aflată pe drumul societății socialiste multilateral dezvoltate … Revenind … în dreapta aleii se află un alt corp mai mic dovedit a fi ulterior o baie comună iar, procedând la deal pe alee, stânga, dreapta ce avem noi aici, păi avem corpurile, similare grajdurilor, unde elevul nu dormea, dar ce făcea el, păi executa programul de somn.

În anul întâi de institut am ajuns aici într-o sâmbătă de sfârșit de septembrie, extrași din perioada de instrucție. Duminica aia sigur n-am muncit dar ne-a sculat tov. elev Nedelcu, plantonul al treilea, care și-a adus aminte că s-a dat ora înapoi exact în momentul în care a aprins lumina și a dat deșteptarea, motiv pentru care și-a luat niște mulți papuci în cap … pe de altă parte, ce poate însemna asta când ai fix optșpe ani … Tot în anul întâi m-am îmbătat prima oară în viața mea cu vin roșu, proaspăt, încă bolborosind, cumpărat de la niște țărani urâți și știrbi din Rasova, exact lângă alimentara din centru … Să mor dacă am simțit când mă ia valul … nici n-am știut când mi s-a rupt filmul, de aia nici nu pot relata decât din auzite că am borât în cantină după care, cuprins de aprige remușcări, probabil, l-am băgat în ta-su pe fix șeful întregului detașament, un lent major, al cărui tată fusese șeful facultății de navigație iar la momentul ăla, într-un post de răspundere planetară … Cât a fost treaz, a vrut să mă trimită în școală și să mă dea afară. După ce-a consumat din ghiumul cumpărat de la țăranii știrbi, i-a trecut și m-a iertat în lacrimi …

Am mai fost o dată, în anul patru … altă filozofie. Cei care au făcut școală militară știu că primul an e separat de ultimul de o lume întreagă … o lume în care intraseră zeci de examene, sute de plantoane și de SSC-uri și de veselari, câteva marșuri și trageri de zi și de noapte și câteva alte zeci de zile în practică și alte zeci de zile pe mare … Nici nu mai țin minte dacă mai catadicseam să mergem la cules de struguri, eram cam gradați cu toții, parcă … îmi aduc aminte că am tras o paranghelie în grajdurile alea unde dormeam. Eu n-am avut altceva de făcut și am aruncat cu un borcan cu muștar pe un perete … dat fiind că peste comandantul de companie și șeful deplasării tocmai dăduse trenul la o trecere de cale ferată, ei find într-o mașină cu portbagajul plin de struguri șterpeliți, odată scăpați de locomotivă și reîntorși în tabără, n-au mai avut curiozitatea să afle care a fost mâna criminală care a mânjit proprietatea comunistă cu muștar … Smerit recunosc acum, eu am fost mangafaua …

Cert e că miroase la fel, da …IMG_1212

Azi am văzut ce-am avut de văzut și, dacă tot eram singur, fac un detour și trec pe la locul faptelor … Văd drumul la stânga, procedez, mă înfund în aleea care nu mai e alee ci beton mărunțit, fac dreapta și iar dreapta și urc spre locul de executat programul de somn … Maidanul unde am bătut mingea și la paișpe și la optșpe ani e tot acolo, la fel de prăfuit și mizerabil … baia, fără acoperiș, mai are vagi urme de faianță pe pereți … de fapt, niciuna din clădiri nu mai are acoperiș. Dormitorul unde a fost executat programul de somn în anul patru nu mai există deloc, e la pământ … păcat, vroiam să văd dacă mai găsesc vreo urmă de muștar. Ăla unde și-a luat Nedelcu papuci în cap există … kind off … Clădirea bacterilor și profesorilor este, tot fără capac. Uite și cantina, puah, parcă-mi miroase a varză … sau o fi doar bălegarul … Totul e distrus, clădirile, aleea aia betonată, cu rigole, cu borduri … totul furat, demolat, dărâmat … IMG_1221

Mă sui în mașină și plec. Încet plec. Cred că sunt niște aborigeni pe aici, că văd o gașcă de porci. De porci animale, ăilalții or fi prin bordeiele astea mizere, cu garduri din lemnele furate de la dormitoarele taberei, probabil, cu țigla de pe aceleași … Bine că au antenă satelit la bordeiele astea, ce dracu’ or înțelege din ceea ce văd … O iau înapoi spre drumul județean. Altădată cobora printre vii. Acum coboară printre morți, viile de odată sunt în paragină, pline de buruiană și vegetație sălbatică. Trist.IMG_1224 (1)

Mă întreb dacă a organizat cineva implozia acestei țări. Cred că rezultatul asta recomandă ca o concluzie amară. Eu zic că e destul de greu să distrugi o întreagă lume care, cum, necum, în imperfecțiunea și injustețea ei, avea un drum, funcționa … funcționa și producea … tablă, tractoare, mobilă, rulmenți, pușcoace, vapoare, motoare, viermi de mătase … să parcurgi distanța de la producător de atâtea la cumpărător de aceleași, în timp așa scurt, douăzeci și ceva de ani, e o performanță, trebuie să recunoaștem … Zona asta avea douăj’ de ferme care produceau struguri de care românii doar auzeau. Totul se ducea la export. Tot. Acum avem struguri, cum nu. Avem. Italienești, din Noua Zeelandă, din curu’ Stanei … Strugurii nu mai sunt struguri, roșiile nu mai sunt roșii, noi nu mai suntem noi. Căcat. Asta e. Bine că mirosul e la fel.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s