Bunul simț. De fapt, lipsa lui …

De ceva vreme port corespondență cu o doamnă. Din Anglia doamna. Știți, nu-i scriu poezele și nici nu-i transmit bezele virtuale … subiectul corespondenței este o navă. O navă mică, mică … dar nici chiar așa mică. Vreo 20 de metri. A pilot tender boat, numai bună pentru resetarea stresului proprietarului prin navigația pe alături de mal. Bun, doresc să devin acel proprietar, deci v-am lămurit.

Ne corespondăm și iar ne corespondăm și ajungem la finețuri. E certificată de Maritime and Coastguard Agency, primesc ultimul raport de inspecție, măsurătorile la tablă la corpul imers, acte et al. Bun, mă uit, toate arată bine, facem un pas înainte și mă aventurez la doamna, cu niște întrebări. Ca orice tovarăș crescut sub presiunea ineptă și constant crescândă a Autorității Navale din România, autoritatea rămasă fără vapoare dar cu mulți vaporeni pricepuți și onești prin birourile-i, întreb, timorat, cam ce inspecție mi-ar trebui să pot îndrăzni a avea curajul de a cuteza a cere permisiunea de a pleca într-o traversadă spre Rotterdam, ce minimum safe manning s-ar impune, iar personalul ce categorie de certificate de competență ar trebui să aibă și cam ce-ar considera ea că îmi mai trebuie … Bun, răspunsul vine în cinșpe minute și, credeți-mă, arată ce prăpastie ne separă pe noi, românii, de normalitate …

Laurentiu,

As the vessel is under 24 m her crew need not have any particular certificates. She would be making a passage as a private pleasure vessel. She is restricted under her present passenger carrying coding to a 12 miles limit out from the Thames/ Medway estuary. (…) Common sense says that a some competence of navigation, mechanics and seamanship would make the trip more viable (…).

Și acu’ să vă traduc … Deci, Maritime and Coastguard Agency, administrația maritimă a Regatului Marii Britanii și a Irlandei de Nord, organizația care se confundă cu standardul procedural în shippingul mondial, administrația care gestionează câteva sute de nave și câteva milioane de tone, deci MCA spune așa … Bărbate, nava are sub 24 de metri, așa că ce faci tu cu ea cade sub incidența navigației de plăcere. Din acest motiv echipajul nu are nevoie de certificare specială. Actele pe care le are limitează capacitatea de transport la 12 pasageri în zona estuarului Tamisei (…) Bunul simț spune că pentru o călătorie reușită nu ți-ar strica ceva competențe în navigație, mecanică sau marinărie …

Nici nu îndrăznesc să mă gândesc cam ce acrobații ai nevoie în România pentru a naviga de plăcere … E nevoie de certificare inclusiv pentru un skijet sau pentru o lotcă, fie ea și de 24 de centimetri … Pentru a-și justifica existența și stufoșenia, Autoritatea Navală ar fi în stare, fără a întreba pe nimeni, să impună echipaj minim de siguranță pregătit, certificat și examinat periodic și pentru o hidrobicicletă cu flotoarele sparte și montată în ciment pe cheu … ce să mai vorbim de vreo legătură între navigație și plăcere … moartea pasiunii, tovarăși.

Din păcate, ca și majoritatea administrațiilor și autorităților din statul ăsta, Autoritatea Navală a ajuns un organism aglomerat, spoliat de profesionalism, care și-a întors fața de la cine ar trebui să fie userul principal, oricare ar fi ăla, armator, marinar sau provider de servicii care ar necesita vreo autorizare, cât de mică. De fapt, revin, nu și-a întors fața … s-a întors cu fundul, că altfel nu se explică disprețul care mustește din fiecare act adminstrativ, din fiecare procedură, din cozile cvasi-permanente la care sunt la ghișee pentru schimbarea actelor, la inițiativele legislative făcute în dorul lelii și fără consultarea celor afectați de lipsa lor de substanță, la pretențiile infinite avute de la ultimii mohicani rămași în armatoria din România … și asta în condiția în care nu mai avem nicio navă maritimă sub pavilion român. Niciuna. Zero.

De câteva zile, închiriind un remorcher cu tot cu echipaj de la proprietar, am avut nevoie de transcrierea aferentă în atestatul de bord al navei. Livrăm chiria și primul fond de salarii în contul proprietarului, depunem actele la biroul aferent al Autorității Familiale Navale și așteptăm … și așteptăm. Toată lumea așteaptă înscrierea unei mențiuni care are vreo patru rânduri, da … Așteptăm și noi, așteaptă și proprietarul navei, așteaptă și echipajul, toată lumea e disciplinată și așteptăm să se facă verde să punem nava la treabă, să detașăm echipajul, echipajul să-și ia banii, să manevre, să bani. Se fac două săptămâni, intrăm într-a treia … măi, or fi rămas fără cerneală, fără pixuri, s-or fi încuiat în afara biroului și nu pot intra, le-o curge sânge din nas, o fi vreo urgență, să sărim să ajutăm oamenii … Îndrăznind un telefon aflăm că atestatul e gata de câteva zile iar când ctitorul acestei monumentale lucrări de patru rânduri a fost întrebat, timid, de ce n-a anunțat, a răspuns plin de elocință că nu-i treaba lui să anunțe pe nimeni …. Îmi spuneți și mie ce reacție să ai la o asemenea dovadă de nesimțire râncedă?

Am crescut într-o epocă în care pentru Constanța și constănțeni marea era viața în sine. Nu cred că exista bloc sau stradă în Constanța unde să nu trăiască măcar un navigator. Nu exista bloc sau stradă unde să nu existe una, două, nouă persoane care lucrau în port. Docher, sudor, normator sau pontator, agent sau inginer sau te miri ce, nu contează, în port pleca la muncă și din port se întorcea acasă … iar portul și vapoarele ne puneau pâinea pe masă. Chiar cu greutățile perioadei meseria noastră a avut ceva absolut special atașat în percepția generalizată.

Nu exista nicio altă îndeletnicire care să îmbine atât de complet poezia cu bărbăția și pericolul și gloria și mândria. Nu exista.

Rescrierea scenariului după care evoluează lumea a afectat, iremediabil, și lumea noastră, a marinarilor din România. Nave sub pavilion român nu mai există … Poezia există și nu mai există, pericole există la greu, gloria nu mai contează ci numai banii iar lumea parcă a înnebunit. Banii pe mare se fac greu. Din ce în ce mai greu într-un orizont care se încăpățânează să nu aibă reguli … E, și după toate astea, după presiunea permanentă pe locul de muncă și sacrificii și alte ingrediente … nu credeți că oamenii mării ar merita puțin mai mult bun simț? Nu credeți că cei care se încăpățânează să investească în navele pe care această țară și le mai permite, cei care se încăpățânează să reziste în transportul pe apă în țara asta care oricum nu-i ajută cu mai nimic, toți ăștia n-ar merita un pic mai mult bun simț, n-ar merita să scape de toate invențiile voastre prostești și costuri inventate pentru mutatul creionului de la stânga la dreapta? Eu zic că da …

Până una, alta, citiți mesajul de mai sus … să vedeți cum vede problema cea mai mare autoritate maritimă din lume … și poate vă vine vreo idee …

Anunțuri

2 gânduri despre “Bunul simț. De fapt, lipsa lui …

    1. Yeap … Corect. Ideea e că am rămas cu gura căscată când am vazut cât de lejer cucoana face trimitere la bunul simț … vrei să te plimbi pe mare, minunat, ar fi bine să te pricepi, cât de cât, că dacă esti tolomac, nu te opreste nimeni, nici măcar cea mai tare autoritate maritimă din lume, care are altă treabă decât să inventeze tot felul de bariere …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s