N-am mai scris demult. Aș fi putut scrie câte ceva, că fauna breichiniuzului cotidian oferă oportunități, dar nu sunt convins că e chiar înțelept să comentez tocmai eu puroiul generalizat … mie nu-mi ies considerațiuni politically correct … de regulă, eu mă plasez corect, dar absolut politically incorrect și fix inoportun, așa că … mai așteptăm, mai așteptăm cu dezvăluirile cutremurătoare și cumplite …

Îndreptându-mă spre stadion mă gândeam când am mai avut eu, în ultimii spre zece ani, ocazia să îmi petrec o dimineață spectator la un meci, de fotbal sau whatever … Am uitat de când. Am uitat drumul spre stadion dimineața spre prânz, am uitat să mă simt ușor emoționat că văd niște echipe luptând pe un teren, am uitat mirosul ăla de iarbă proaspăt tunsă, am uitat cum e să fii normal. Mie mi se pare un parametru al normalității prezența sportului în viața fiecăruia. Nu practici, nu-i nimic, te uiți, admiri, urli sau scuipi, înjuri sau aplauzi, nici nu contează, vezi oameni alergând și consumându-se după o minge mai mare, mai mică sau mai ovală într-o competiție corectă. Chiar și dacă-i furată de vreun manglitor de arbitru sau trântită de vreun bărboianu e mai corectă decât statul prin cafenele sau mersul la biserică cu eterna speranță că cineva ne va adăuga ceva acolo unde ne lipsește cevaul.

Bun, nu că aș fi singurul care a uitat, eu măcar am scuza că sunt ocupat și că muncesc inclusiv diminețele din w/end. Toată țara asta de doi lei a uitat. Sportul nu mai e la modă. Infrastructura e putredă, tot sistemul e putred și nu mai atrage.

Și totuși … azi dimineață îmi parchez mașina și mă caut de bani prin buzunar să plătesc biletul de intrare la un meci de rugby … joacă Farul cu Sportul Studențesc. Nici n-am știut că Sportul are și echipă de rugby … e, uite că are, și-a venit să joace cu Farul care, printr-un miracol, încă are. Degeaba m-am căutat prin buzunar că la Constanța, la un meci de rugby de divizia A, intrarea e exact liberă … Mă așez și mă uit la protagoniști … și mă uit și nu-mi vine să cred … Frate, da’ băieții ăștia nu-s cam trecuți, așa …. întreb la colegul care m-a invitat la meci. A, da, păi uite, ăla cu negru pe sub tricou are 49 de ani, ălălalt are 48, uite-l pe Sasu Cătălin, jucător de națională, 47, ăla are 42 și tot așa … Cum, necum, cu băieții ăștia formați de Daciada sub Ceaușescu, Farul intră la pauză în avantaj, 13 – 10.IMG_0523

Stadionul nu e în paragină dar cochetează serios cu ea. Betonul tribunelor dinspre stadionul de fotbal e fisurat și a luat-o la vale, există niște scaune de plastic roșu, galben și albastru, ca un apel la patriotismul inexistent al prezentului, în jurul terenului sunt aninate niște reclame de tablă care promovează companii care nici nu mai există. Pe acoperișul micii și penibilei tribune acoperite tronează un manifest care face trimitere la performanța Consiliului Județean Constanța, promovat și pe alte garduri, de altfel.

Tot ce se întâmplă în teren și pe lângă teren mi se pare absolut neverosimil și ce aflu, așijderea. Se pare că nu demult, Consiliul Județean plecat în urmărirea Noii Zeelande, probabil, cheltuia sume exorbitante echipa de rugby, populând-o cu jucători din Fiji sau alte zone la fel de exotice. Salariile erau astronomice pentru lumea acestui sport, legenda nu face distincție între ce salarii erau pe hârtie și cât luau aborigenii ad labam, cert e că atunci când Consiliul Județean a intrat în spirala eternului penal, totul a făcut implozie. Echipa „puștilor” de azi joacă pe gratis, probabil, doar for the love of the game. Și pe dragostea asta chiar nu poate s-o ia nimeni. Nici pe a jucătorilor, veniți cu nevestele și copiii mici la meci și nici pe a spectatorilor, puțini, dar avizați și cu aerul că sunt membri ai familiei lărgite a echipei.

Consiliul Județean Constanța este încă proprietarul clubului și nu pricepe cum de echipa este înscrisă încă în campionat. Bun, eu nu sunt proprietarul clubului, dar nici eu nu pricep cum mai există echipa asta … Bine că nimeni nu s-a gândit să scoată formal sportivii la pensie.

Repriza începe iar studenții, care au fețe de orice, dar de studenți nu, încep să profite de împleticeala alor noștri, vizibil mai înceți, vizibil mai congestionați. Un eseu, încă unul. La transformarea unuia dintre ele, îi bârâim pe ăla de încearcă de o lovește pe minge de n-ajunge până la poartă … Eh, n-a mers tot timpul … Ăia au mai dat, ai noștri au început să se împiedice din ce în ce mai des și așa s-a scris istoria meciului fără istorie, încheiat cu strângeri bărbătești de mâini și un grătar de mici care deja sfârâiau înfumegați la 15 metri de linia de fund dinspre vestiare.

Romania, or more appropriate, Manelia, are un cadru legislativ atât de bine făcut încât poate băgă la pușcărie orice ordonator de credite din adminstrație care sprijină sportul. Pinalty, ăla de la Ploiești? Hm, doar la ăștia s-au uitat. Sunt convins că vor veni și alții, dacă vor deveni incomozi sau prea populari sau dacă înjură pe vreun procuror la stop. Pe de altă parte, au și ăștia dreptate … sprijinim sportul, corect, dar nu poți tu, primar, să dai din bugetul public, bani pentru salariul lui Mutu sau alt trepanat, care semnează într-un an pe o sumă echivalentă cu salariul lui Johannis pe 5 mandate … și în schimb? Joacă un rahat, fițe, mașini și bășini în spațiul public, ca gogoșarul ăla de la Steaua care a „investit” în nuntă. Infrastructura sportivă ar trebui să fie o prioritate a oricărui ales, oriunde ar fi el, la orice nivel. Alesul ar trebui să o facă judicios, cu cap, curat, cu bun simț, iar succesul lui trebuie măsurat în liberul acces al marelui public la sport, la orice sport. Eu am mai tot spus, bunul simț nu poate fi cuprins în lege, regulamente, coduri sau proceduri, suntem la mâna celui care le aplică, dacă le aplică prost, ar trebui să-l sancționăm la alegeri, dar în penuria asta de modele, ce să sancționezi … când electoratul e prostit, se prostește și devine din ce în ce mai manipulabil de la o zi la alta. Probabil asta ne-a fost scris să devenim.

Până una, alta, Farul încă mai se zbate, încă mai pâlâie. Iar feștila o țin oameni de 40+ care se încăpățânează ca, măcar pentru o zi, să nu înțeleagă lumea de azi care ne-a lăsat fără nimic, fără școală, fără sport, fără industrie, fără nimic. A fost o zi mișto azi.

Anunțuri