Șarlota … Unde-i șarlota?

Auziți, da’ de ce nu mi-ați scos asta de pe prăjitură? Asta era un celofan în care era învelită o prăjitură care fusese achiziționată spre a fi consumată de masculul dintr-un cuplu în jur de 40 într-o cofetărie din Sinaia. Ieri, la prânz. N-am observat ce-a comandat femela, ceva fără celofan, probabil, din moment ce n-a dat mayday … Se așezaseră cu vreo 10 secunde după ce am intrat noi în cofetărie, la masa noastră … adică aia unde ne așezăm noi întotdeauna când ajungem la Sinaia că aia nu e o cofetărie din Sinaia ci e cofetăria din Sinaia. Eu am mai mâncat prăjituri de astea și întotdeauna mi s-a scos celofanu’ … I-auzi, ce fapte de arme are țopârlanu … în alte parte a rezolvat cu celofanul, numai aici s-a împiedicat … Compania-i, și aia țâfnoasă și neobosită în a comenta de celofan și de calitatea vieții, în general, pufnind și aruncând priviri ucigașe spre fătuca aia de le adusese prăjitura plus celofanul, contribuie la acumularea de energie a însoțitorului care, bărbat fiind, se duce la tejghea să ceară socoteală, cum e cu celofanu’ ăla …

Mă uit în jur și mă năpădesc o groază de amintiri … Până la un moment dat, în Sinaia m-am simțit ca acasă, într-un fel … de fiecare dată când ajungeam pe acolo aveam mici picioare de pod pe care-mi sprijineam continuitatea … că nu era an în copilărie și adolescență și prima parte a vieții de adult în care să nu ajung în Sinaia măcar câteva săptămâni … tabere, cantonamente, concedii, w/end-uri mai lungi … Cu fiecare din ocaziile astea mă găseam cu tot felul de fețe familiare … doamna de la garderoba de la bazin … cred m-am lovit de ea din clasa a III-a până după ce-am ajuns comandant … cucoanele de la cofetarie, îmi aduc aminte cum erau vopsite mesele, în alb, rotunde erau … și prăjiturile … choix a la creme și boemele și șarlotele … ospătarii de la Palace sau pe unde mâncam … cred c-am dat și-o țeapă la Palace, eram în institut și ospătaru’ nu ne băga în seamă și am decis cu toții, că eram vreo opt, să nu plătim și, la ce masă era, l-am băgat în doliu … N-am mai intrat în Palace vreo zece ani după aia …

Ieri era o burniță încăpățânată în Sinaia. Au fost ceva lucrări pe acolo, sistematizate parcările și refăcute trotuarele … am văzut că au deființat țigăniile alea de chioșcuri de la intrarea în parc și au lăsat accesul să respire … puțin cam închis materialul ăla de pavele sau granit sau imitație chinezească de granit ce-o fi, dar inițiativa de-a organiza lucrurile e lăudabilă. Puțin curaj mai trebuie să torpileze și restul șaormăriilor din fața cinematografului pe care ar putea să-l refacă dacă tot s-au apucat de igienizare … iar dacă s-ar face lucrurile și de-o manieră integrată, să nu distoneze culorile și stilurile și să se plece de la ideea că prea puțini proprietari de după ’89 au și cunoștințele corecte despre cam cum ar trebui să se poarte cu o clădire de o sută de ani … că n-ar trebui să fie lăsați să construiască cum au văzut ei în telenovele sau în Dallas, cu balustrăzi de inox și lindab-uri țipătoare … În fine, parcă se vede un licăr de speranță, totuși.

Cu cofetăria nu mă împac, să știți … nu mai sunt prăjiturile de altădată și pace. Bășinile alea-n celofan arată o apoteoză a chimiei transpusă în farfurie iar celofanul, altă chestie naturală, nu?, e chiar potrivit acolo. Nu mai sunt mese, mese și nu mai sunt scaune, scaune. Sunt niște canapele unde nu poți sta decât aproape lungit iar mesele sunt niște structuri scunde, numai bune să-ți pui picioarele pe ele. Cofetăria nu mai e albă ci orice, numai alb, nu. Mov, grena, maro cu auriu, boh, caca … Iar clienții, just the same … Un alt tovarăș în his forties cu o pisi și doi bișnițari tatuați pe bicepsul tăiat cu lama, pentru dramatism. După ce n-a mai fost cofetărie spațiul a fost brutărie nemțească câțiva ani … okay … și lărgită cu spațiu de halit cârnați și varză … acum acolo e ceva unde se fumează ciubuc sau ceva de gen … cu geamuri fumurii și o aparență de lupanar …IMG_0416

Eu nu pot să-mi imaginez ce a cauzat schimbările astea profunde … Cofetăria aia era mereu plină, mereu o agitație și-o viermuială, iar în vacanțe, când stațiunea era plină de copii și de profesori și de părinți alergând pe după ei, așteptai să se elibereze o masă. E mai bine acum, cu boarfele alea și cu pereții mov și aproape goală? Și fără șarlote, dom’le, unde-i șarlota?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s