Tot despre elicopter

Siajul mediatic al evenimentului ăsta pe cât de tragic pe atât de rușinos aproape că mă obligă să comentez, în speranța că reușesc să lămuresc măcar câteva persoane apropo de cum ar trebui să stea treburile …

Observ că tragedia a ajuns oportunitatea ca unii domni și doamne, fără o ocupațiune reală, să își dea cu presupusul asupra unor lucruri foarte serioase … sau, mai rău, oferă ocazia ca unii să dea la gioale altuia. Uite, se cere demisia lui Arafat. Cică doctorul Moarte. Cică SMURD nu știu ce. Și că băsiștii ar cere demiterea lui Arafat că în 2012 omu’ ar fi stat la originea mișcărilor de stradă care au culminat cu suspendarea președintelui. Da … gata, presa zilei de azi, mai mereu înfrântă de gramatică și de exprimare și de nivel în general, printre superlative de gen cutremurător, sfâșietor și cataclismic, a devoalat complotu’, ne-am liniștit … Au rămas de lămurit câteva chestiuni minore, cum ar fi prăbușirea elicopterului, moartea a patru oameni, reacția autorităților în caz de criză în orice domeniu și așa mai departe …

Să revenim … țara asta, așa cum este ea, cu 50% din școli fără budă și drumuri naționale de pământ, și-a rupt de la gură și a investit 4 – 5 milioane de euro într-o aeronavă. Scopul nobil, misiuni de salvare în Dobrogea și Bulgaria dacă am înțeles bine, aeronava europeană, all going well, chiar minunat. Odată achiziționată, aeronava a căzut victimă războiului politic, fiind percepută ca emanație a gândirii lui Nicușor Constantinescu … Percepția publică a ordonatorului de credite, adică omu’ fugărit pe două continente că n-a plătit factura la încălzire la Centrul Militar sau altă instituție de importanță covârșitoare a Românei, a dictat soarta aeronavei … asigurată nu CASCO ci în virtutea legii, transferată la SMURD după luni de nefolosință, aeronava ajunge, într-un final, să se apropie de misiunea pentru care a fost achiziționată. Nu știu ce de constanță procedurală a mai avut parte, că s-a alimentat într-o parte, că nu știu cine-i făcea mentenanța, cert este că tot parcursul ultimei sale zile emană un amatorism absolut de neatins iar prima za a lanțului incertitudinilor este poziția prăbușirii … ce căuta deasupra lacului Siutghiol … aș fi înțeles ca de la Kogălniceanu să pună prova pe coada lacului Techirghiol și să se așeze cuminte la Tuzla. Ce căutau doamnele în marșul ăsta, iar e ciudat … cică e procedură ca personalul medical să stea în elicopter și pe perioada alimentării de la Kogălniceanu în eventualitatea unei alte urgențe și n-au rămas acolo că ar fi avut hainele la Tuzla … da, minunat, deci amatorism în stare pură.

De la colegii de nebunie care sunt aviatorii știu că zborul deasupra suprafețelor mari de apă are altă filozofie … absolut explicabil, una-i apa, alta-i solul … nu intrăm în amănunte despre portanță și nu știu ce curenți, ideea e că procedura implică niște obligații foarte concrete pentru echipajele care zboară peste mări și lacuri, iar vestele de salvare sunt una dintre aceste obligații. M-am întrebat de ce nu le aveau pe ei.

În fine, elicopterul a căzut … modul în care s-a întâmplat, o pierdere de portanță finalizată relativ lin în Siutghiolul deasupra căruia nu trebuiau să zboare, strigătele de ajutor etc ne fac să credem că oamenii au fost conștienți și după impactul cu apa. De aici începând discutăm despre lipsă de profesionalism, lipsa de asumare, lipsa de responsabilitate, lipsă de empatie, lipsă de procedură și multe alte lipsuri dar și despre un enorm surplus, cât pentru câteva generații și anume prostia. Prostia aia sedimentată și greu de desprins de pe cortexul unor personaje ancrasate în efortul constant de a nu face absolut nimic pe durata unei zile de lucru. De cele mai multe ori asta chiar le reușește.

Un domn realizator de emisiuni la radio și la teveu, un domn îndrăgostit de propria-i elocință, care, de la înălțimea a zero zile în economia de piață reală, ne dă el sfaturi de cum e cu economia și cu banii și cu nu mai știu ce, a apucat prilejul de a mai vorbi fără să se priceapă și construiește o ghicitoare radiofonică întrebând lumea cum ar fi situațiile de criză mai bine gestionate, local sau central … În opinia mea, cu modesta mea experiență de persoană care face drilluri și roluri și exerciții și proceduri de urgență de vreo 25 de ani, întrebarea este tembelă iar emisiunea a egalat-o în non-sens. Dacă accidentele s-ar gestiona local în aviație sau marină nu s-ar mai salva nimeni în lume, or în lume, spre deosebire de România, nu mor oameni în gura portului sau în lac, la 200 de metri de mal.

Search and Rescue nu este un doar concept, este o filozofie de viață adiacentă ocupațiilor periculoase, dintre care transportul aerian și cel naval se poziționează mult în frunte. Semnalul de pericol se captează de structuri globale sau cel puțin regionale și se diseminează, funcție de specific, celor direct afectați. Se responsabilizează un lider local căruia i se subordonează activitățile pe paliere … căutare, transport, salvare, de toate … Iar toate, stimați domni, se fac în baza unor scenarii pe contingențe … dau un exemplu, a căzut podu’ la Agigea peste un pasager, ce se întâmplă, cine ia comanda, cine intervine, cu ce resurse, cum comunică, cum transportă, la ce spitale, totul, dar absolut totul, se feliază pe operațiuni elementare și oamenii sunt puși să se gândească, să reacționeze, să gestioneze … Iar cel mai important e ca oamenii să înțeleagă că în activitatea lor se pot întâmpla lucruri rele, rele … iar ei să empatizeze, să nu se mulțumească că au scăpat ei, ci să reacționeze și pentru cel de alături, pentru comunitate, dacă vreți.

Nimic din ceea ce s-a întâmplat ieri nu se apropie de ce am scris mai sus. S-or fi întâmplat și nu știu eu, sau poate țin ei secret. L-am auzit pe domnul Arafat că n-are ce reproșa operațiunii de ei … bun statement, oportun, pe onoarea mea … el trebuia făcut în eventualitatea în care pagubele erau exclusiv materiale, poate. Dar așa, cu patru victime din patru pasageri …

Modul de reacție a tuturor celor implicați, fără on-scene command, cu resurse nefolosite, cu diletanstismul ăla de pe mal, cu vâslașii ăia plecați în trombă de melc să salveze niște oamenii pentru care fiecare secunda avea o tonă … era o tanti despletită de pe salvare care, cu singura victimă scoasă din apă în mașină, se apucase să răspundă la niște reporteri în nevoie de cutremurătoare și sfâșietoare și cumplite declarații … penibil. Penibil, trist, revoltător, ce vreți.

În toată această învolburare de prostie nivelul schimbului de informații din emisiunile de seară pun o justă concluzie de mare anvergură … nu știu cum, aseară ajunsese una să spună că de ce n-a intervenit centrul de perfecționare al marinei că avea șalupe și că doar încasează iar oamenii mor și nu mai știu ce … după aia au ajuns la EADS care a produs aeronava și tot așa, nebunie pe pâine.

Mda, revenind … 2014 a pontat două accidente aviatice, ambele soldate cu victime, ambele aprig mediatizate. Ambele mediatizate prost, manelist, așa … Întrebarea că de ce n-am învățat din accidentul din Apuseni nu și-a găsit răspuns și n-o să-și găsească răspuns nici întrebarea ulterioară, adică ce învățăm din accidentul ăsta. Cultura de siguranță se construiește peste generații … și nu se construiește politizând structuri de siguranță, nu se construiește angajând la nesfârșit toți idioții excretați de un sistem de învățământ din ce în ce mai penibil și mai desprins de nevoile lumii reale. Credeți că demisia domnului Arafat ar rezolva ceva? Eu mă îndoiesc. Ba chiar domnul cu pricina are ceva palpabil în portofoliu, are realizări, are bună intenție. În marină, comandanții care au evenimente, naufragii, incendii sunt chiar valoroși … nu înveți niciodată mai bine decât când viața îți dă un șut în coaie. Ideea e să-l percepi ca atare, să nu te mai lase să dormi până nu ești convins că ceea ce s-a întâmplat nu se va mai întâmpla. Pentru că dacă rămânem pe drumul ăsta, nivelul din ce în ce mai scăzut al noilor intrați în sistem, produse ale antreprenoriatului liceal și academic, nivelul lor, deci, ne va aduce o paletă nouă de probleme fără de soluții dar cu multe, multe victime.

Anunțuri

2 gânduri despre “Tot despre elicopter

  1. Bun articolul. Dar remarca „comandantii care au evenimente sunt chiar valorosi…” este mai mult decat subiectiva.Poate, doar ca stiu cum sa intocmeasca rapoarte in care sa isi acopere fundul.Daca ai curiozitatea sa discuti cu doctorii din spital ,cand preiau un pacient de la SMURD ai sa ramai surprins cat de siret e domnul ARAFAT cu protocolul lui de lemn.Pacient STABILIZAT …..pai si mort tot stabilizat e.Iar un om care repata la nesfirsit greselile nu cred ca e VALOROS.I-mi poti enumera un caz in care ARAFAT a actionat ca un profesinist ? Nu cred ca plimbarea prin alte tari ptr. a repatria raniti din accident e o realizare.Iar aluzia catre binecuvantatul Nicusor e mai mult decat tendentioasa.Parca nu ai trait in Constanta in ultimul deceniu, e jenant.Parerea mea.

    1. Despre domnul Arafat știu mult prea puține chestiuni de substanță ca să îmi dau cu presupusul. Eu doar am vrut să spun că, în opinia mea, deficiențele sistemului sunt foarte profunde, ele țin atât de tangibil (dotare, infrastructură etc) cât și de intangibil (mentalitate găunoasă, lipsă de profesionalism, asumare etc) încât nu pot fi puse în cârca unui om, fie el Arafat sau altcineva. Soluția de rezolvare stă într-un amplu efort continuu care să devină un proces permanent care să nu fie legat de cine conduce o instituție sau alta. În definitiv, viața, ca și moartea, nu are culoare politică și trebuie să preocupe egal conducerea țării, indiferent de orientarea de stânga sau dreapta sau viceversa. Remarca despre comandanții de nave și aeronave scăpați din accidente și debriefed constructiv o fi subiectivă, dar e în deplină cunoștință de cauză și în conformitate cu manualele de crisis management. N-are rost să aduc citate sau capitole că nu mi se pare important, ați avut o opinie, v-am răspuns cu alta. Cât despre Nicușor … hm, achiziția unei aeronave este, de principiu, un act corect, dar desăvârșirea acestui act ca util ține de celelalte două treimi … logistică, proceduri, drills etc. Eu nu consider mandatul Mazăre – Nicușor – Struțu’ ca ceva binecuvântat pentru Constanța, ci un blestem, mai curând. Orașul mi se pare cvasi-distrus iremediabil iar rolul lor este esențial aici. Transformarea lui Nicușor în țintă piept pentru oprobiul public, vânarea lui bolnav cert fiind, mi se pare un act lipsit de civilizație anormal într-o țară ce se dă europeană. Nu se știa ce fac, atâția ani? Unde-au fost instituțiile astea, atât de vigiliente pe motivul neplății cheltuielilor Centrului Militar județean? În povestea asta nu există vinovați și nevinovați cerți, ci o imensă baltă de mizerie, în care se scaldă toți … Iar dacă toți sunt mâmjiți, atunci lasă-l să-și trateze tumoarea liniștit. Deci … nu sunt posesor de patrafir, nu binecuvântez, doar îmi dau cu presupusul și eu pe aici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s