Dinozauri la bord. Încă.

Seinfeld are un show pe net … Comedians in cars getting coffee … Bun, deci omu’ s-a reinventat, a încasat drepturile sindicalizate ale serialului de acum, uite, aproape douăj’ de ani, a ajuns multi suti milionar și ce să facă, să stea bonă la cei trei copii mici pe care îi are, s-a reinventat … difuzează șhow-ul ăsta pe internet. Invită la cafea pe oamenii momentului, nu neapărat comedianți. Și drumul spre cafea e parcurs în câte-o mașină, de fiecare dată alta, aleasă de Seinfeld funcție de personalitatea fiecăruia. Cool emisiune. Mă rog, nu e Las fierbinți sau Suleiman să înghețe-n timp schimbul electric între neuroni, dar e o emisiune mișto …

Okay, penultimul invitat a fost o invitată, Miranda Sings, un produs al internetului și al lumii aziului. Miranda este un caracter imaginar, performat de o actriță, Colleen Ballinger, și are înmagazinat în el, asta-i și ideea, tot grotescul prezentului … lipsă de substanță, lipsă de maniere, lipsă de orice în accepțiunea tradiționalului … fata râgâie, bese, se scobește în nas, dar e iute, oportună, are o replică din lumea ei pentru orice și propria viziune despre cum să devii faimos … Deci, Seinfeld alege o mașină, un MG sport, mică și hoață și se duce după arătarea asta … o sună, aia îi răspunde în sictir că uitase de întâlnirea cu el, coboară, și când vede mașina … This? That’s so small … It’s from 1960 … It’s like dinosaurus1412129354710_Image_galleryImage_126978_EXCLUSIVE_Jerry_Se

Whoops, okay … Și eu sunt din anii ’60. Okay, din ’68, an de referință în lumea asta, dar anii ’60, totuși … Deci sunt dinozaur, am stabilit. Lumea se învârte cu viteză, bun, nimic nou, după o anumită vârstă, după ce ajungi să numeri mai repede cât mai ai decât cât ai parcurs, toate trec de azi e luni, mâine-i vineri. Particularizând, în industria noastră am ajuns la segmentul superior de vârstă, uite, la cursul ăsta de la englezi, din 24 câți am fost în clasă, primul era un italian, al doilea colegul meu de la centrul de perfecționare al marinei, al treilea un australian, parcă, și al patrulea moi, yours trully … restul de 19, în două categorii: mai tineri și mult mai tineri. Românii printre cele mai cotoarbe, deci, alte națiuni or parca mai repede pe dreapta, s-or reprofila, s-or transforma, cine știe.

Frate, am avut cadeți la bord, vreo patru. Plictisiți organic, în sinea lor cred că n-au înțeles nici după patru luni de voiaj diferența între mișcarea relativă a unei ținte radar și drumul deasupra fundului … am observat la ei că zicala românească „intră pe-o ureche, iese pe cealaltă” nu e constantă de material, adică nu contează naționalitatea subiectului când e vorba de înmagazinarea unei informații care nu are niciun fundament pe care să se așeze. Cu băieții ăștia, singura problema cu adevărat reală, problemă care i-a afectat grav în comportament și dispoziție n-a apărut decât când a căzut internet-ul vreo săptămână … distruși, efectiv … dacă nu e facebook nu e nimic în viața asta … impresii de dom’ comandant, coleg pe-aici.

Bun, acum să stăm drept și să judecăm la fel, nu e aceeași problemă particularizată la epoca pe care o trăim? Uite, navigația … a fost o vreme, la bordul navelor noastre, în care navigația se făcea pe ghicite, sorry, estimat … bă, de unde bate vântu? de acolo … curentul de unde vine? din partea cealaltă … bun, le scădem, asta-i deriva presupusă, ia două grade la dreapta că ne duce la stânga și să sperăm că nimerim Bosforu’ … Aparatele de navigație se reduceau la radiogoniometru unde era chestie de finețea urechii, când au apărut radarele au fost percepute ca ceva foarte sensibil, pe care trebuia să le pornești numai dacă se aliniau planetele … am apucat serviciu cu un tov. comandant care se uita la Donu’ ăla ca la un exponent al unor civilizații extraterestre, îi transpirau mâinile când dădea de rotițele alea pe-acolo … dar n-avea absolut nicio reținere să împuște stele cu sextantul și să facă o dreaptă de înălțime-n 5 minute.Konsberg-bridge

Nu e normal ca tehnologia să facă viața la bord mai simplă? Altădată râdeam de ăi mai hodorogi că nu știau să ploteze ținte pe radarele ajunse pe la noi după 1989 … acum am schimbat bordurile și am ajuns pe pasa de ieșire, împinși la pensie de niște unii la care ne uităm disprețuitor că nu au dexteritate cu echerele și compasul pe harta de hârtie care, oricum, nu mai are viitor pe comanda de navigație …

Probabil, și sunt subiectiv aici, fiind în tabăra mai … hm, mai veche … probabil că ideală ar fi calea de mijloc, în care tehnologia ușurează viața, corect, dar ar trebui să aibă limitele ei, limite impuse de noi, ca să nu ne transformăm într-un accesoriu al tehnologiei, într-un apendic al ei …

Dar viața nu e trăită în eprubetă și este departe de a fi ideală. Cei ce ne vor înlocui n-au avut parte de luxul școlii tihnite, în care noțiunile școlii de marină erau sedimentate zdravăn pe noțiuni cu care veneai din liceu și certificate de examenele de intrare … accesibilitatea la școala de marină de azi a transformat-o, ca și în alte domenii, într-un segment academic superficial care se continuă și-n prestația ulterioară la bordul navei … nu se uită pe geam, că au tot ce îi interesează pe ecrane, nu știu cu harta de hârtie că merge aia electronică din click stânga sau dreapta iar dacă nu știu ceva, intri pe google, deci sunt internet dependenți, dacă nu e bandă, nu e viață pe terra … Și ce-i mai caraghios e că nici măcar nu înțeleg de ce ești supărat pe ei … întrebările referitoare la noțiunile de bază ale omenirii, mereu fără răspuns, li se par de-o inutilitate monumentală iar tu, care le pui, o arătare middle aged cu un rezervor nesecat de supărări inutile care le răpește timpul. În ochii lor ești Seinfeld, care le atrage atenția să nu se scobească în nas, că nu se cade. Cum adică, nu se cade? Ce e aia nu se cade?

Mda … Să nu ne mai mirăm dacă, în condițiile astea, peste vreo zece ani, echipajul unei nave va fi alcătuit din câțiva IT-iști în tricouri și teniși descheiați la șireturi, care vor conduce navele din sufragerie, între două jocuri pe computer … și atunci chiar mă duc singur și m-așez în raft la Antipa.

Anunțuri

2 gânduri despre “Dinozauri la bord. Încă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s