Ananasul … cât e ananasu’ …

Warsash, lângă Southampton, academia maritimă, zi de curs … Colegul meu și cu mine stăm la cafeaua de dimineața bârfind despre una, despre alta. Frate, da’ ce scoruri la fructe la ăștia … un kil de mere verzi două lire jumate, unul de mere cât chifteluțele de mici, o liră și 85, strugurii vreo 3 lire ciorchinele … Aseară, în magazinul aproape de campus, în fața mea o băbuță relativ okay îmbrăcată și cu doi terrieri împaltonați de lesă a cumpărat exact un măr … și-am avut certa impresie că s-a luptat cu ideea de a lua jumătate de măr. Da, îmi zice … așa era și când lucram la Londra. Și știi ce făceau unii? Se duceau în port și luau fructe de acolo … din alea căzute pe jos, mai erau lovite … Îi dau crezare omului, că a lucrat în Londra vreo doi ani, sau pe acolo … și după aia am un soi de flashback …

În toate pozele perioadei anilor ’80 institutarii de la școala de marină și bune maniere din Coiciu puneau pedică-n calea uitării imortalizându-se, în fel și chip, cu ocazia primei ieșiri peste graniță, în voiajul de practică la bordul navei școală Neptun, desfășurat tradițional în ultima parte a anului trei de studiu.

Mai toate promoțiile au un numitor comun și anume poze de grup cu tema ananas. Și promoția noastră are, și cei din ’89 și la ’88 am văzut … puștani îmbrăcați în țol de instrucție numărul 3, pantaloni de doc și la tricou, în mijocul vreunei cabine de 8, cu un ananas tronând în mijloc. De înțeles, mă văd nevoit a explica … la epocă, Navromul avea dane dedicate în portul Anvers … la câteva nave aflate în absolut orice moment al anului în Anvers, la ce flux de marfă deversam noi acolo, aveam prin Albert Docks, vreo trei dane … chiar scria pe magazii Navrom, încă se mai vedea șters și prin 2002, când am stat eu la școală acolo … Peste drum, prin 180, era, încă este, poziționat terminalul de fructe al portului în zona de depozitare a căruia se lăsau ordonat, în lădițe și containere dedicate, toate fructele pătate, lovite, considerate a fi substandard. Bun, și de unde credeți că făceam cu toții shopping-ul de vitamine, de acolo, ce s-o mai dăm pe după cireș … Care dintre noi văzuse înainte de ’89 ananași live … dacă erai norocos, aveai parte de ei în compot, o dată, de două ori, de șapte ori pe an … dar în starea lui naturală era tot la fel de simplu de atins ca tezaurul de la ruși … Și uite-așa, emoționați și salivând în fața ananașilor ajunși în fața noastră doar pentru că nu erau suficient de buni pentru supermarketuri, ne pozam fericiți că suntem împreună și că, odată plecați în voiaj, suntem altfel, mai buni, mai sofisticați, mai jmecheri decât cei lăsați acasă, nu, că doar pentru asta ne făcusem marinari … și frate, fără excepție, toți cei prima oară scăpați în această libertate, în definitiv controlată, de la bordul unei nave comerciale, prima oară intrați în contact cu un echipaj civil, relaxat și extrem de occidental perceput de noi, la anii ăia, toți găseam în ananasul ăla scăpătat dovada absolută că suntem pe drumul bun, garanția unei vieți îndestulate și altfel decât a restului de 23 de milioane de pacienți ai ospiciului România de dinainte de 1989.My beautiful picture

Și au trecut 25 de ani de atunci … 25 și vreo 5 luni, ca să fim preciși … stau și mă gândesc că e ceva care merge prost în viața asta, și nu neapărat la noi. Cum s-a putut transforma lumea asta dacă inhabitanții orașului care întoarce lumea pe degete pe orice palier al finanțelor, își caută de drum prin port, să ia fructe mai ieftine, necontând că sunt puțin cam adunate de pe jos … oameni cu job, cu casă, cu mașină, ajung să dea o raită just in case, așa, are ananasul o pată de mucegai, sau cutia în care era a fost străpunsă de forklift ce contează, gustul e la fel. Cum de o doamnă decent îmbrăcată, posibil autoare al efortului post WW II care a scos Anglia din depresia crâncenă în care o azvârlise războiul, alături de alți britanici care ajunseseră să se descurce cu vagi urme de carne prin blide și să inventeze patru sute de feluri de mâncare din sfeclă … deci doamna asta ajunge aici să-și poată permite fix un măr. Cu regret …

Cum de, în condițiile în care aici sau prin alte părți nu umblă nimeni cu covrigi în coadă, în condiția în care ăștia muncesc de dimineată până noaptea, inclusiv w/end-ul, noi, fentând munca și având un trai relativ liniștit, trăim peren o supărare absolut neproductivă pe țara asta a noastră, risipindu-i resursele, construind aiurea, cheltuind aiurea, mult și alandală, dar idealizând o lume, asta de aici, în care e posibil să mai aduni și fructe de pe jos, deși muncești de te ia dracu’ …

Să ne înțelegem, primul lucru pe care-l fac când ajung acasă, îmi iau un ananas, de-al dracu’, așa. Și-mi fac și-o poză.

Anunțuri

Un gând despre “Ananasul … cât e ananasu’ …

  1. dsi banane ananas erau gratis caram la vapor tot timpul de stricat se cam stricau repede ….faceam tuica din ele,,,mai era un terminal decafea si se mai rupeau saci si cu matura la pretul cafelei de atunci in tara ajunsese 1000 de lei kg pe gratis nu se mai rusina nimeni

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s