Statul advers

Mai acu’ vreun an, adică prin vara lui 2013, operam o navă mică, mică, cu care am avut un eveniment de navigație. La fluviu. La Dunăre. Altă filozofie față de shipping-ul de apă adâncă. Pentru că apa nu-i adâncă. Bun, deosebirile sunt mai multe, timpul curge altfel, alții-s oamenii, marfa puțină și ne batem toți pe ea, orizontul armatorilor e variat, de la oameni de mare retrași de pe mare la gestionari de restaurante investitori în transporturile pe ape interioare … Da’ vorbeam de apă acum. Deci apa nu-i adâncă. Cine trăiește cu ideea că avem o autostradă albastră care are cap de linie în Portul Constanța și care ar trebui să ne scoată din belea cu fluxurile de marfă înspre și dinspre port ar trebui să țină cont de vorbele, exagerate literar, ale userilor: două luni ceață, două luni gheață, două luni apă mică, două luni apă mare … și-n restul timpului ne războim cu autoritățile. Okay … chiar și așa, două și cu două și cu două și cu două fac opt, deci ar rămâne fix patru luni. Ce, hotelierii de la mare au mai mult de patru luni sezon? Nici atât … au numai două. Eh, spre deosebire de turism, când lunile de sezon cad întotdeauna vara, aici, în business-ul de ape mici nu știi când sunt alea patru luni când natura te lasă pe frontul de luptă doar cu autoritățile. Lunile bune pot fi oricând și lunile proaste pot fi oricând. Poți avea apă mică în martie, ca anul ăsta, când în martie ar trebui să ai apă mare … și poți avea apă normală în iulie, ca-n anul ăsta, spre deosebire de anul trecut, când ne-am pus pe uscat în șenal, cu nava goală și sub un metru pescaj pupa.

Expertiza Motonava  RHEA 067 - copieBun, deci după ce ai parte de capriciile vremii, care a devenit pe an ce trece mai greu de încadrat într-un șablon, după ce decontezi lipsa de strategie a transporturilor din România și care se transferă în puseuri ample de marfă, reduse la intervale scurte de timp și penurie de marfă întinse pe intervale mari de timp, vine și meciul cu statul advers. Care stat … păi cum care, România mereu surprinzătoare. Dacă ar fi să pun degetul pe ceva ce mă afectează ca armator, nici nu aș ști unde să îmi împart atenția … și de fapt, cred că răspunsul la toate este resursa umană, mai precis calitatea ei. Resursa umană pe verticală și orizontală … și-o luăm de sus în jos, ca la managementul calității, unde dacă nu ai șef care să înțeleagă ce e un standard de calitate, degeaba își dorește personalul de execuție.

Deci, resursa umană la nivel de decizie politică, deci de guvern. Jale. De ceva vreme, politica transporturilor din România se reduce la o discuție sterilă și interminabilă despre autostrăzi. Toată lumea vrea autostrăzi. Bun, vrutul e la liber, ideea e că trebuie, cu perseverență, impusă discuției publice tema necesității autostrăzilor în contextul în care traficul din țară nu susține atare investiții. Bun, românii vor autostrăzi ca-n Germania. Munca din Germania n-o vrem, obligațiile de acolo nu le vrem, taxele de acolo nu le vrem, igiena de acolo n-o vrem, autostrăzile le vrem, da. A încercat ministrul Rus să explice de ce drumuri express și nu autostrăzi și i-a sărit lumea în cap. Probabil a încercat să explice prea devreme, în campanie electorală sau înainte ca cifrele să intre în cap consumatorului de autostradă din România. Discuția publică trebuie să scoată în evidență că autostrăzile trebuie susținute de fluxurile de transport, că flux de transport înseamnă o idee mai mult decât pițiponcii care se bulucesc înspre mare sau munte în w/end și că trebuie acomodate marile unități generatoare de flux de marfă real din această țară. Fiind puține, e mai simplu. Pitești, București, Craiova și, absolut musai, Portul Constanța, conectat prin absolut toate modurile de transport posibile cu restul Europei. Deci, prioritatea zero este portul Constanța. Este singurul resort real de creștere al volumului total de marfă care se mișcă prin România. Nu este musai să ai un un ministru al transporturilor care să fie de meserie, dar am speranța că cineva ajuns acolo poate înțelege logica pe care noi, ăia din piață, o reclamăm. Vrei marfă prin țară, bun. Portul Constanța conectat și nu sugrumat, adică Dunăre adâncită și autostradă și cale ferată până la Nădlac. Restul, autostrăzi peste munți și văi și nu mai știu ce, să mai aștepte.

Voința politică trebuie să se traducă în costuri civilizate per kilometru de investiție, fie ea autostradă sau Dunăre adâncită. Voința politică trebuie să se traducă în termene de predare ferme. Spre deosebire de alte sectoare de activitate, aici e foarte simplu de analizat performanța politică. Totul se rezumă la o întrebare. Cât? Câți kilometri de autostradă, cât trafic în plus, cât tonaj sub pavilion românesc, la fluviu, cât la mare? Dacă răspunsul dă cu plus, bine … Problema e că la toate aceste întrebări, răspunsul e cu minus cam sub toate guvernările.

Resursa umană la nivel managerial, adică minister și companii din subordine. Bun, că sunt variante mai mult sau mai puțin instruite ale lipitorilor de afișe înțeleg. Fiecare vine cu echipa lui, sau așa își dorește. Asta implică un risc, din păcate … care a produs efecte în timp. Devastatoare efecte. Deprofesionalizare, adică oamenii nu știu ce semnează. Depersonalizare, adică există oameni care semnează orice numai să rămână acolo. Deresponsabilizare, adică oamenii nu-și asumă semnătura și inventează subordonați pentru a o dilua. Toate au ca rezultat costuri crescânde, întârzieri, de toate. Am ajuns într-un status quo absolut advers nu numai dezvoltării sectorului ci și advers derulării activității în condiții normale. Există pasaje din legislația relevantă care se aplică operatorilor români în condiții discrimantorii, dezavatajându-i față de ceilalți armatori europeni … ordinul ministrului transporturilor 39/2014 care are ca subiect echipajul minim de siguranță la bordul navelor care arborează pavilion român poate fi un studiu de caz absolut relevant. Taxele de tranzitare crescute unilateral, costuri enorme de staționare în portul Constanța, duble sau triple ca-n Rotterdam, condiții execrabile de staționare, prin gunoaie și drumuri desfundate, cadrul legislativ inegal aplicat în regimul concesiunilor și subconcesiunilor din portul Constanța, absența oricărei capacități de salvare și căutare absolut obligatorie în orice port civilizat și discuția ar putea continua la nesfârșit. Peste toate tronează un aparat administrativ aglomerat și prăfuit, preocupat în a inventa noi taxe sau bariere birocratice pentru orice mică fațetă a activității, obsedat de uitatul în sacoșa altuia, invidios pe dividendele privaților dar nedorind în a-și asuma și riscurile acestora …

Resursa umană a operatorilor din sectorul transporturilor. Școala este cauza tuturor necazurilor noastre … sau mai bine zis, absența educației din școlarizarea oricărui palier de execuție. Nu mai găsești marinari, nu mai găsești motoriști, nu mai găsești sudori, lăcătuși, electricieni … Nu mai găseșți mecanici de locomotive, reparatori … Majoritatea celor pe care te poți baza sunt trecuți binișor de tinerețe, dacă ai noroc, până în 55 de ani. Restul, noii intrați, urmează forme alternative de instruire, total desprinse de practică. Nu mai există unde să vadă un vapor, un remorcher, o navă în plutire, un auxiliar, un generator … Nu mai vorbim de ofițeri fluviali, căpitani … toți sunt nevoiți să se descurce cum pot, să învețe de pe unde pot, iar calitatea lor, ca profesioniști crescuți ca buruienile este ca atare … Lumea cu care toți intrăm în competiție merge înainte, oamenii sunt instruiți, școlarizați aplicat, fac școală la locul de muncă, se pregătesc pentru a rezista în lupta economică și în a își perfecționa continuu uneltele cu care-și apără pâinea și breasla. Navele au ajuns din ce în ce mai complexe, mai automatizate și mai electronicizate … toate consumă mai puțin, se operează cu mai puțini oameni, dar toate astea cu un cost, al educației forței de muncă … Noi? Noi cu ce operăm, cu cine? Cu câți oameni și cu ce costuri și cu ce riscuri …

Toate sunt întrebări fără răspuns. Statul advers nu are răspunsuri pentru că nici măcar nu-și pune întrebări. Statul advers are o singură certitudine. Vrem autostrăzi. Bravo. Și noi vrem, dar pe unde trebuie. Deh, deja ridicăm o altă întrebare pentru statul advers … Unde, și deja asta-i greu.

Anunțuri

Un gând despre “Statul advers

  1. Avem trei instiututii, de invatamant care pregatesc „personal” superior de marina, avem ceronav,anr, licee de marina,etc(nu merita „litere mari”),acesti indivizi care conduc,deservesc,blablabla ,marina ROMANA CIVILA,cand au facut ultimul voiaj intrnational ?Totul e,mozambic…totul e AFRIKA…..Domnule Mironescu, felicitari pentru, incapatanarea de a trage semnale de s.o.s. privind iminenta coliziune a m/v ROMANIA…..!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s