Mai acu’ vreo trei ani am scris despre Cireșica … Cireșica din Tomis Nord, Constanța, că despre cea de la Neptun are cine scrie … Cireșica este o cârciumă cam de cartier, așa … deși a primit și un soi de hotel peste … plantată în giratoriul care închide Tomis Nordul. De la Cireșica, o iei la vale, dai în parcul Tăbăcărie, o iei la deal, dai în fostele vii pe locul cărora a crescut campusul universitar, stai cu spatele la Mamaia și cu fața la capul troleului 43 de altădată … chiar, nu mai sunt trolee, dom’le, au disparut din Constanța …

De douăj’ de ani spuneam, în fiecare sâmbătă, Cireșica este muster station pentru foști. Foști studenți absolvenți ai promoției 1965 ai Școlii Superioare Militare de Marină, foști comandanți și șefi mecanici, experți maritimi sau piloți sau chiar directori ai Navromului, în principal … în plan secund, mai participă și alții, ușor mai tineri, câțiva activi. O dată la două luni, bag și eu capul acolo, să-mi mai încarc bateriile … Le mai duc câte-o revistă, mai stăm la plăci despre flota de altădată, despre viața de altădată. Colegi de școală ai tatălui meu, pe mai toți îi știu cam dintotdeauna sau, dacă nu i-am întâlnit până acum, am auzit despre ei dintotdeauna. Pe unii i-am apucat și eu în activitate, cu unii am apucat de am mers pe mare, pe alții i-am copiat, pe alții i-am comentat …

Dacă ar fi să fac apelul … față de acum trei ani au mai plecat câte unii … au dat mola tot și s-au ușchit, vorba generației … ca Bebe Novac, singurul șef mecanic căpitan șef de port din lume, Bebe, care a pierdut lupta cu propria-i aortă în decembrie 2012. La bancă. La coadă … Bun, chiar ușchiți dintre noi, rămân, alături de ceilalți, protagoniști ai plăcilor și poveștilor de Navrom, cu întâmplări și poante și fapte de vitejie marinărească a căror magnitudine crește de la istorisire la istorisire.146351

Viața profesională a acestor colegi mult mai mari aproape că se confundă cu flota comercială a României. Au ieșit în mare la începutul anilor ’60, când țara număra puține nave, au trăit pe mare atâta timp cât țara număra multe, foarte multe nave și au lăsat marea când țara nu mai număra nave deloc. De fiecare dată când am timp să ajung la cafeaua de sâmbătă de la Cireșica, nu încetez a mă minuna cum ne transformă viața, cât de răsfățați am devenit și cât de cronic nesatisfăcuți am devenit … nimic nu ne mai convine, navigația e grea, pe mare e bulău, echipa de la producătorul de motoare nu știu ce nu a reparat la timp, n-avem Wi-Fi la cabină ci doar la careu, a întârziat schimbul cu două zile și alte, câte și mai câte. Au fost vremurile Navromului cu voiaje de 11 luni, în care oamenii țineau legătura cu cei de-acasă prin scrisori trimise de la agenții, telefoanele la două, trei luni erau un răsfăț … aparatura de navigație era absolut sumară iar navele se stricau chiar și proaspăt ieșite din șantier … Dar ăsta-i mersul înainte al vieții, al economiei … tehnica are talentul să lase-n urmă ocupații și deprinderi și moduri de viață … s-a întâmplat și în alte domenii de activitate, s-a întâmplat chiar în ăsta … câți n-or fi suspinat după liniștea și poezia velierelor la apariția bidoanelor plutitoare, împinse prin apă de mașini cu abur, mizere de la cărbune … eh, acum oamenii ăștia sunt ca velierele noastre … marinari adevărați, dar lăsați în urmă de o branșă care, pe mare, nici nu se mai uită pe hublou, suficient fiind radarul sau harta electronică sau Wi-Fi-ul de la cabină … Nu ai cum te opune progresului sau tăvălugului vieții moderne care, în definitiv, face munca grea și riscantă mai puțin grea și mai sigură. Ce se întâmplă în noi, odată ce lucrurile astea se derulează, e interesant, ce facem cu timpul rezultat și cum ne transformă asta caracterul și atitudinea … Nu cred că ar fi neapărat bine să ajungem complet dependenți de electronică și de IT. Am la un împingător două motoare principale a căror funcționare e comandată de trei calculatoare pe bucată. Operăm nava de două luni cu 9 alarme declanșate în condiția în care nici fabricantul nu știe să le anuleze de îți vine să-ți iei câmpii …

În 2015 promoția asta a școlii de marină aniversează 50 de ani de la absolvire. 50 … o viață de om. Aș fi vrut să pot spune măcar o viață de flotă, da’ nu merge, Navromul s-a dus deja de câțiva ani … Dintr-o companie de navigație de 300 de nave a rămas un birou, care funcționează marți și vineri, de unde-ți poți lua adeverințe pentru pensie, dacă vă puteți imagina …

Frumos că îți găsești timp să mai vii pe aici … îmi aruncă ultimul meu comandant, bucureștean de loc, caterincos la greu, proaspăt scăpat și el din clinciuri cu sănătatea. Timp … da, timpul e important, nu-mi e întotdeauna la dispoziție. Pe de altă parte, la bârfă de-o cafea și-o apă plată cu ei, parcă stau la masă cu taică-meu, colegul lor … bun, legăturile se opresc aici, că taică-meu nu bea cafea, dar nici de apă plată nu se atingea … Aceleași poante, aceleași întâmplări, aceleași vremuri evocate acum, după atâția ani, dar care au un parfum absolut particular, vremuri în care, parcă, ne aparțineam mai mult.

Deși președinte de organizație care promovează marina română, recunosc, nu sunt fanul zilei Marinei … Ziua Marinei de azi. Mi se pare că festivismul de Ziua Marinei e ca un zâmbet fals pe fața unui șomer … Dacă ar fi după mine Ziua Marinei ar trebui parcursă tăcut și supărat până când vom avea măcar un motiv al prezentului care ar trebui sărbătorit … Pavilionul, dotarea marinei militare, pensiile celor care merg pe mare, calitatea școlii superioare de marină, cariera pe mare sau pe ape interioare … destule reclamă atenție și rezolvare și nu o serbare forțată, o bifă într-un calendar fals. Poveștile de la Cireșica sunt despre marinărie, despre oameni care și-au pus timpul și familia la dispoziția unei cariere frumoase, bărbătești, plină de poezie și sacrificii … asta-i marina în care am crescut și marina de care-mi e dor … ar fi prea păcat ca toate astea să aibă un capăt acum, ar fi prea trist ca țara asta să rămână încurcată de ieșirea la mare și de cei 1000 de kilometri de Dunăre din dotare, așa cum se întâmplă acum … Păcat pentru că cei peste treizeci de mii de români care vântură marea în prezent, brevetați sau nebrevetați sau personal auxiliar ar merita altă atenție din partea administrației care le ștampilează actele după ce-i tarifează la greu … și cam atât. Oamenii ăștia și velierele de la Cireșica sau de oriunde trebuie felicitați și admirați și pomeniți. Și nu numai azi, ci mereu.

Reclame