Școala … Noua cheie …

Cheia mântuirii noastre este drumul Dunării spre marea largă deschisă tuturor … Kogălniceanu. Educat în Franța și apoi la Universitatea Humboldt din Berlin, Mihai Kogălniceanu a fost prim-ministru în timpul lui Alexandru Ioan Cuza, ministru de externe și al internelor în câteva guverne dar cel mai important rol al său a fost partitura politică interpretată în timpul Războiului de Independență 1877 – 1878 …

Ce vrea să spună această frumoasă exprimare, în definitiv primul enunț politic care leagă Dunărea de Marea Neagră … că ar fi bine ca noi, adică tânara Românie, proaspeți proprietari ai Dobrogei, să prețuim la adevărata valoare imensul evantai de oportunități oferit de Dunăre, adică firavul curs de apă care străbate doar întreaga Europă și care se varsă în Marea Neagră prin deltă, adică pe la noi … Marea Neagră care este deschisă lumii întregi. Și asta a spus-o domnul Kogălniceanu, la 1880 sau pe-acolo …

Hai să vedem ce-a făcut timpul din enunțul domnului Kogălniceanu de la momentul T zero (adică 1880) + Delta T 134 de ani = 2014, în același spațiu străbătut de aceeași Dunăre care se varsă în aceeași mare, prin Deltă și prin scurtătura construită de Ceaușescu, magistrala albastră, vorba lui Dan Spătaru …

Bun … Au fost momente în care ne-am comportat ca și când am fi înțeles … a fost momentul intens de început, aproape confiscat de Anghel Saligny, autor al silozurilor din Constanța, Brăila, al podului de la Cernavodă și al portului Constanța, faza aproape modernă de pe la 1900 … A venit un război, a venit și al doilea, au venit și comuniștii … care, dacă suntem sinceri, au pus în practică marile obiective ale unei națiuni rămasă mult în urmă față de colegele de continent … alfabetizarea, electrificarea, sistemul de irigații, sistematizarea marilor cursuri de apă, inclusiv a Dunării, Porțile de Fier, portul Constanța, canalul … eh, 1989 a rezolvat cu toate astea … lăsați liberi, ne-am făcut de cap … am redeschis drumul analfabetizării, am externalizat distribuția electrică, sistemul de irigații a fost distrus spre a fi furat, sistematizarea cursurilor de apă s-a blocat iar defrișările fără minte au generat inundațiile devenite aproape uzuale, Dunărea este navigabilă fără restricții vreo două luni pe an, Porțile de Fier au fost retehnologizate la a nșpea mână cu sume comparabile cu investiția inițială, pentru extinderea portului Constanța cu 1 kilometru intrăm subcontractori la firme cu laptop și lobby european deși ICH-ul de altădată a construit Constanța și a dat și pe la alții, Nador, Tripoli sau pe-aiurea-n lume … canalul, inaugurat în 26 mai 1984, încă rezistă deși îi cam cad malurile pe ici, pe colo …

Și atunci, să fie drumul Dunării spre marea largă, deschisă tuturor, cheia mântuirii noastre? Exagerând un pic, mă tem că lăsată în mâna noastră, Dunărea riscă să nu mai găsească marea aia … care, dacă ne mai batem joc de portul Constanța, o să rămână deschisă tuturor, mai puțin nouă …

Dezvoltat între anii 1976 – 1989, Portul Constanța este bunul întregului popor, construit cu efort al întregului popor … dacă banii statului comunist ar fi fost altfel dirijați, poate am fi avut mai mulți kilometri de autostradă, mai multe baraje, mai multe stațiuni, mai multe stații de metrou, spitale sau altceva, dar nu, nu le avem dar avem portul Constanța. Blocat încă la sub 60 de milioane de tone trafic pe an, portul Constanța rămâne dator acestei țări … din păcate, din cauza inepției guvernelor post 1989, riscăm ca datoria să rămână neplătită în veci …

Transformarea portului Constanța în companie națională cu acțiunile expuse tranzacțiilor politice mărunte, gen Orban, dispus să dea și parcarea minsiterului cui i-o cere numai să poată cânta în liniște balade de liberal coclit, eterna dispută pe puterea de decize între minister și primărie, care nu știu ce merit reclamă prin vocea măscăriciului naționale Bonduelle dar, mai presus de orice, lipsa de strategie națională în domeniul transporturilor au fost și sunt motive de regres continuu pentru port și de pierdere a poziției concurențiale și comparative în industria portuară …

Ultimul enunț politic, acela care fixează portului potențiali parteneri chinezi este aproape splendid, dacă n-ar fi complet inept … Păi, domnilor care se pare că v-ați trezit din vreo comă, Europa întreagă are parteneri chinezi … traficul de containere este de la est la vest și invers … mașina de producție a lumii e în China … da, sigur, mare descoperire … ne trebuie parteneri chinezi. Eh, să vă dau o veste … avem parteneri chinezi. Minte n-avem. Știință nu avem. Mentalitate nu avem. Dorință de a ne asuma răspunderi nu avem. Viziunea nu avem. Parteneri avem. Nu avem ce face cu ei, asta da. Nu avem pe unde transporta mărfurile, că Dunărea nu e navigabilă, calea ferată se fură de țigani iar autostrada nu e … iar pe unde e e blocată de două case de taxare la Fetești. Deci, sumarizăm, parteneri avem. De cretini puși în funcții nu avem nevoie.

În opinia mea, cred că mântuirea noastră este cunoașterea … educația … școala, de care ne-am bătut atâta joc, școala ne poate mântui … cu greu, cu efort, cu voință, cu strategie. Poate nu e prea târziu să oprim antreprenoriatul în educație, să oprim antreprenoriatul academic. Nu avem nevoie de juriști pe stoc, ci de meseriași care să-și găsească locuri în activități care să producă, pentru ei și pentru noi toți.

Deci, frate Kogălniceanu, bravo, ai scos-o pe-asta cu Dunărea și marea, dar ți-a venit ușor, cu școala în Franța și pe la Berlin … ia încearcă, bărbate, cu particulara de la școala populară de artă sau alt butique academic … ia să vedem, mai poți?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s