Necesara re-examinare …

Am și eu o întrebare … Mi-o tot pun de la afișarea rezultatelor pentru admiterea în liceu … și nu am găsit răspuns. Bun, îmi pun mai multe întrebări, deci v-am păcălit …

Avem prieteni cu copii absolvenți de-a opta clasă, deci sunt în temă. Am fost, pentru ei, atât în temă cât și-n priză, emoțional atașați de succesul copiilor prietenilor noștri … așa că, am stat cu ochii pe site-uri, odată subiectele ieșite din confidențialitatea în care se presupune că au fost.

Subiectele la admitere, mă rog, evaluarea națională au fost cum au fost.
La română eu, recunosc umil, nu mă pricep … Nu m-am priceput nici când am intrat eu în liceu, deși am avut super baftă la examen, căzându-mi comentariul pe care îl știam cel mai bine … Dobroge, Dobroge, un căcat de Geo Bogza, proletcultist de referință, autor al acestui material de mare excepție, un soi de reportaj despre pământul sterp și uscat pe care îl știm prea bine … Nu îmi mai aduc aminte ce am scris. Comentariile, oricum, erau făcute de maică-mea, săraca pricepută, fiul unic era cam tont … Gramatica o știam, o știu și acum, dar ambițiile literare erau limitate la învățatul pe dinafară a comentariilor din cartea de-a VIII-a … Iar toți ceilalți colegi erau absolut la fel … Instruiți relativ, un bagaj de cuvinte civilizat, corecți gramatical și fără provocarea vanghelioată a lui “care” sau “pe care”, dar închistați între limitele învățatului pe de rost … Mă îndoiesc că școala, așa cum a fost ea la nivelul anilor ’80, a livrat vreunuia dintre noi sculele necesare interpretării textelor sau operelor sau a oricăror producții literare …

Stau și mă gândesc dacă, la 14 ani, aș fi fost în stare să explic ce înseamnă empatie … Nu cred că aș fi știut … iar opinia mea e că empatia este, termen, ceva ce intră în viața unora după 14 ani … că în viața altora nu intră niciodată … Nu-mi dau seama de utilitatea acestei definiții în examenul de admitere la liceu, nu-mi dau seama ce s-a dorit a se demonstra …

La matematică vorbim despre altceva … eu am rezolvat problemele pe un șervet, în juma de oră. Nu mi s-au părut complicate absolut deloc … chiar și problema aia cu triunghiul echilateral din interiorul dreptunghiului era relativ simplă. Cred că am avut probleme mult mai complicate la admitere în liceu …

Cred că făceam mult mai multă școală … De fapt, cred că făceam școală, ce se întâmplă azi, mai ales în Constanța, numai școală nu e … Cred că organizarea vieții școlărești așa cum era pe atunci, cu pionieri și cu maculatură și sticle și borcane și cu Daciada răspundea mult mai bine nevoilor unui copil … și implementa în noi niște baze mult mai corecte decât ceea ce recoltează ca deprinderi un copil în ziua de azi … Bun, organizația de pionieri n-a fost bună, că era comunistă, o demontăm, dar ce punem în loc … uteceu’ la fel … nu mai există nicio manifestare sportivă de masă, cluburile școlare s-au dus sau sunt vai de mama lor, enorma infrastructură pusă la dispoziția tineretului s-a risipit în retrocedări, vânzări, revânzări sau e într-o paragină de mai mare dragul …

Și-atunci … ce pretenții să avem de la copiii ăștia … ei sunt la fel de buni și de morali pe cât îi plămădim noi, părinții, direct, acasă, sau indirect, prin societatea pe care o votăm sau pentru care muncim. Unii dintre liceenii wannabe de azi, cel puțin ăștia din Constanța, care e o urbe aparte, au niște gusturi și niște deprinderi de te-aruncă-n icter … Modelul la modă este gelat, coafat, manichiurizat, machiat, fițos, manelizat și consideră trișatul ca pe un drept, ca pe o virtute. Casele pionierilor de altădată dădeau niște reprezentații vocaționale … cercuri de tot felul, sporturi, aveai, copil fiind, toate șansele din lume să te descoperi talentat la chitară, sau la radiotelegrafie, sau la traforaj sau ping pong … Timpul din afara școlii îți putea da o direcție … îți dădea și prieteni, în tabere sau prin competițiile de tot felul …

Nimic din toate astea nu mai e. Copiii noștri stau pe Facebook sau pe whatsapp sau altă năzbâtie. Bun, astea nu-s rele folosite pentru comunicare, dar nu să înlocuiască viața socială.

Apropo de modele … Când eram în clasa a IX-a, cu trei ani mai mare era un titular al echipei de tineret speranțe a FC Constanța … vârf, dădea goluri în deschiderea meciurilor echipei mari. Frate, când îl vedeam pe culoare prin liceu, mă emoționam, pe onoarea mea. Oi fi fost eu mai prost, dar, oricum, mă uit cum sportivii adevărați au încetat să fie model pentru juniorii de azi … Cred că-i prea greu, nu merge, tre’ să te sacrifici, să te scoli dimi … nu poți să fii frumi … tre’ să ai grijă ce mănânci, să antrenamente, să somn, să nu țigară … Complicat. Nu mai sunt modele, nu mai e motivația … sau există, da’ pe alt palier. Uite, juniorul aspirant la un liceu de fițe dorește să acceadă la etajul superior al superficialității … Câteodată cade în admirația gelaților de bani gata mai mari, altădată este mânat de la spate chiar de tovarășii părinți, care au ambiția de-a confirma un statut, poate mai complicat accesibil dacă ar fi după meritele lor …

În fine, una peste alta suntem dați peste cap …

Acum, întrebarea era următoarea … ca o problemă de matematică, ce-avem în ipoteză? Păi avem:

un domnu’ elev la gimnaziul de fițe al liceului de fițe;
domnu’ elev dorește ca traseul fițelor să își urmeze cursul;
domnul elev provine dintr-o familie înstărită, posesoare de restaurant de parastase și botezuri;
domnu’ elev este submediocru, iar la simulările din ultimul an nu s-a ridicat peste 4 …;
la examen, domnu’ elev se foiește în clasă dar nu prea scrie, nimic ciudat în cazul lui …;

Concluzia, adică ce avem de demonstrat …

Cam ce-ar fi trebuit să îndeplinească domnu’ elev și familia lui ca acest exemplar să ia 9.90 la o materie și 10 la cealaltă, în condiția în care, primul mesaj postat pe Facebook al proaspătului notat superlativ la română a avut 5 greșeli de ortografie în 4 rânduri?

Dacă tragem linie … ne-am bătut joc de viitorul nostru. Nu școală, nu sport, nu modele corecte, numai fițe și cretinisme … Manuale alternative și programe idioate, înțesate cu tot felul de materii, care mai de care mai inutile, desființarea școlilor profesionale, menținerea accesului prea facil la învățământul superior privat adică antreprenoriatul academic, toate în parte și combinate sunt bombe pe termen lung la adresa României de mâine.

Cine e de vină … puah, mulți. Toți suntem de vină. Cum o rezolvăm? Nu știu, măcar s-o luăm de-un capăt, uite, să mai punem odrasla analfabetă să mai rezolve o dată subiectele pe care le-ar fi rezolvat cu așa frumoase rezultate …

Anunțuri

Un gând despre “Necesara re-examinare …

  1. Avem un model, Simona Halep. Cum-necum a aparut, cam in ciuda trendului, insa pare sa prinda la tanara generatie. Hai sa o multiplicam pe Simona, ca poate iese ceva. Generatia noastra i-a avut pe Nadia, Nastase, Patzaichin, Ion Draica, Gatu si Birtalan, Costel Cernat si Dan Niculescu, Tutovan, Dumanoiu si Orosz si o gramada de multi alti sportivi. Aveam modele. Deschideam TV-ul si-i auzeam pe Pittis, Vornicu, Topescu, Sanda Taranu sau chiar Marioara Murarescu. Oameni de o inalta tinuta.
    Acu in afara de Simona ce avem? Mutu, Becali si o gramada de dragusence, bahmutence si alte alea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s