De la Dunăre …

Dacă tot a fost duminică, mi-a căzut cu drum la Dunăre. La Dunăre, la Galați … Bun, nu era obligatoriu, dar e primul voiaj al noii recolte, drept pentru care m-am pus în mișcare spre Galați – port docuri.

Spre Tulcea, doo cantoane, stânga, Slavele, Cerna, Măcin, Smârdan, bac și pe dig, spre Galați … Bătătorită potecă … am făcut drumul ăsta în multiple calități … și copil de dom’ comandant de diverse vapoare și stagiar și ofițer numărul trei și doi și căpitan secund și superintendent și expert la centrul de perfecționare al marinei civile și, acum, uite, armator de vase mici, mici …

Drumul e frumos, frumos … ce înseamnă apa pentru natura asta, totul verde, zici că treci prin altă țară … mă rog, ai zice, dacă în fața birturilor nu s-ar găsi niște știrbi cu dinaintea plină de pet-uri de bere la doi litri … Mi se cam amestecă amintirile … nici nu mai știu dacă sunt ale mele sau plăci de vapor, împrumutate de pe la alții și spuse și repetate până ajung mari cruciade …

Intru-n Galateus, o iau pe faleză … uups, blocată pe motiv de concert, o iau prin oraș, Domnească, dreapta peste calea ferată și, cu șantierul naval la tribord, vâslesc pe piatra cubică spre intrarea în portul vechi. Stai să vezi că nu mă lasă să intru cu mașina, mă alarmez … să vezi ce dau cu piatra după câini pân’ la dană și râd ca prostu’ aducându-mi aminte cum, exact aici, mi-am lăsat o bucată de crac drept în botu’ unei cotarle, mai acu’ vreo douăj’ de ani … M-am alarmat degeaba, am intrat cu mașina bine-mersi … Nenea de la poartă amabil: știți unde, ați mai fost pe aici? Când eram mic … Drept, stânga, dreapta … Procedez … Curat, altminteri … Birourile de altă-dată ale portului par bântuite de stafii … Fac stânga, așteptând ca-n dreapta să las bazinul vechi, unde, altădată, stăteau înghesuite cu încălțătorul, nave la așteptare sau operare … Unde-i bazinu’ … nu-i bazinu’ … e bazinul, sigur, de-abia îl ghicești printr-o pădure de boschetăriș crescută împrejur … gol, gol … IMG_0319

Găsesc nava … bun, nici n-ar fi fost greu, e singura la operare, la larg de-o macara plutitoare … Nu se mișcă nimic, oamenii sunt în pauza de prânz. Mă uit în aval, frate, nimic la operare, doar o altă plutitoare înțepenită în pupa noastră. Urc la bord, mă uit la șlepul pe care îl avem la ureche, băieții îmi spun de vinciul șlepului și calea de rulare și pe-o ureche-mi intră și alta îmi iese și mă întreb ce căcat s-a întâmplat cu noi și unde s-au dus toate în anii ăștia … Mă uit în prova … e intrarea în bazinul vechi, cel ascuns de boschetăriș … în stânga se scufundase Slatina, în ’89 … altă prostie care se putea întâmpla numai la noi … În dreapta, era o mică faleză, cu o platformă unde altădată mai făceam un tenis cu piciorul când n-aveam treabă sau n-aveau marfă sau n-aveau chef de muncă … Ia uite, și-un monoment, îmi aduc aminte de el, azi e cotropit de boscheți … pe alături erau tot felul de dughene și ateliere … acum nimic, paragină … ia uite-o poartă … gardul lipsește, bine că-i poarta semeță în fața timpului … IMG_0326

Mă uit spre pupa și aproape că nu-mi vine să cred cât de gol e cheul … cinci, șase dane, goale … pe platforme sunt niște mușuroaie cu un soi de balastru. Îmi aduc aminte, acum douăj’ de ani, gemeau de role, tablă, țagle, fier beton, colaci de sârmă, marfă agabaritică, rezervoare, grinzi … și vagoane și oameni-n trei schimburi … jegoși, zgomotoși, mirositori și spurcați la gură, târându-și cizmele de cauciuc spre navă unde, odată suiți, își făceau treaba în legea lor … Parcă-i aud … Bagă manela … Mai la Galaț … Mai la Pisica … Maina, băăăh, maina, futu-i crucea mă-sii … Navele stăteau la radă zile bune să intre la operare … rada nu era o zonă de așteptare la ancoră, rada era o stare de spirit … Echipajele erau jumate și serviciile asigurate și toată lumea se dovedea deosebit de inventivă în a cheltui constructiv timpul care, știți, fără net și feisbuc și fără televizor, trecea cum trecea. Era o industrie întreagă pusă-n mișcare de nevoile noastre … și șalupe și bărci, de tot soiul, să ne ducă, se ne-aducă și pe noi și pește și marianecurdefier sau alte pocnitori ale epocii.

Azi … toate astea parcă nici n-au fost … N-au fost, dom’le, nici vapoare, nici marfă, nici șalupe sau coarde … n-au fost, că nu puteau dispărea în halul ăsta … Sunt tentat să spun, hai, gata, s-a terminat joaca, ieșiți de unde v-ați ascuns voi vapoare și voi oameni și acostați și încărcați, dar nu …

Se termină pauza de masă iar macaraua se pune în mișcare agale și scuipă vreo trei cupe în șlep, până se termină marfa … macargiul se apucă de-o bârfă și-o țigare cu un nene de pe cheu ceea ce mă face să mă pun pe drum, dracului, de aici … IMG_0323

Ciclul ăsta al vieții care exmatriculează industrii și oameni și bresle și orașe și porturi nu e confiscat de noi, să știți. Economia nu ia ostateci, ci doar sugrumă … nu mai ești ieftin, nu mai ai calitate, nu mai ești la modă sau, pur și simplu, nu mai ești ce trebuie, pleci … Genul ăsta de imobilitate l-am mai găsit la câteva șantiere navale din Belgia … foste șantiere navale, sus, pe Schelde … Imobile, macarale înțepenite, urme ale unei industrii mobile și profitabile, astăzi artă înghețată de lipsa de comenzi … Porturi limitate de pescaj sau de infrastructură de prin sudul Angliei nu mai există, au devenit marine sau n-au mai devenit nimic altceva … Diferența este că pe la alții industriile moarte au avut moștenitori, au lăsat loc altor activități, energiile s-au reinventat iar lumea a avut de muncă iar țările au progresat … La noi, varză, noi nu am pus nimic înapoi, sau nu, uite, și noi ne-am reinventat … Fier vechi și cherestea. Minunat.

Șerpuiesc prin port, mă salut cu portarul prietenos și dau să ies spre centru … nu înainte de-a avea șansa de-a contempla de aproape mersul legănatu’ a niscaiva vaci … Vaci. În oraș. La ieșirea din port. Vis-a-vis de Șantierul Naval Damen. Stau să mă gândesc dacă în aproape 10 ani de venit la Dunăre ca ofițer, am văzut pe drumul ăla altceva decât tramvaie, tiruri, vagoane, betoniere, remorci, nene și tanti … Nu am văzut. Acum am văzut. Vaci. Foarte bine, ne întoarcem la natură … Pasul următor e să cosim betonu’ …
IMG_0329
Trec pe lângă combinatul siderurgic unde nu se vede umbră de activitate … în stânga, portul mineralier, unde numai praful de minereu pietrificat de pe utilaje și clădiri mai amintește că se mai opera ceva pe-acolo … S-a vărsat și aici.

Bac, Smârdan, Măcin, Cerna, Slavele, Doo cantoane … intru-n drumul de Tulcea și mă umflă râsul când îmi aduc aminte de ce-mi povestea un prieten de nea Nelu Moise, care la întoarcerea spre casă, un pic bandat, răsturnat pe bancheta din spate a unei Dacii pline cu băieți de la tură, întreba marțial, pe șoferul altminteri timonier … Vasile, cât ai? 80, dom’ comandant … Vino la 120 …

Una peste alta, stimați tovarăși, nu ne-a fost ușor să transformăm o țară industrializată într-o colonie plină de maneliști. Eh, măcar pentru ei avem vaci …

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s