Grade la liber …

Zilele trecute, făcând curat prin acte, mi-am găsit strânse civilizat urmele vieții mele pe mare … de la începutul începutului … uite, spre exemplu, am găsit ceea ce nici nu mai știam că am avut vreodată … eliberat de Comandamentul Marinei Militare, Ministerul Apărării Naționale al Republicii Socialiste România, carnetul serie de luptă al elevului fruntaș Mironescu Corneliu Laurențiu, funcția după stat gabier, nava școală Mircea … Primul meu carnet de marinar, 22546 din 28 februarie 1989 semnat, văd, de Bebe Novac, adjunct al Căpitanului Șef al portului Constanța, la epocă … o foaie matricolă din școala de război, foile de pe la examenele de brevet, brevetul de comandant … și toate m-au dus cu gândul că nu a fost chiar foarte simplu parcursul ăsta care a luat mai mult de 10 ani, de la gradul de elev tuns palmier până la ultimul grad profesional pe care l-a presupus cariera pe mare, așa cum am prins-o eu …

Și pentru că nu a fost simplu, am și prețuit fiecare treaptă și fiecare grad pe care l-am căpătat … și nici nu mi-aș fi imaginat viața mea profesională materializată fără a avea șansa să îmi exercit comanda unei nave … pe care am exercitat-o la mai puțin de câteva săptămâni după primirea brevetului … Bun, viața mea anterioară s-a întâmplat demult, navele comerciale sunt altfel acum, impersonale și nu casa pe apă cum le percepeam când am început eu să merge pe mare, echipajele sunt altfel acum, pestrițe și nu leagă prietenii pe viață cum se întâmpla în flotă, voiajele sunt altfel … am câteva regrete, că n-am apucat să fiu jupân pe nava mea de suflet sau că n-am văzut Ushuaia, ca Anton Lupan din Toate pânzele sus, cum mi-aș fi dorit la începutul carierei … Una peste alta, m-am oprit din mersul pe mare că am căpătat alt parcurs, nu mai bun, nu mai rău, doar altfel, iar filozofeala past tense n-are a schimba nimic … Oricum, despre altceva vreau să vorbesc, stârnit fiind de traseul profesional condiționat readus în fața ochilor de puseul de hărnicie casnică avut zilele trecute …

Mie mi se pare normal așa … Frate, muncești conform calificării certificate de școala absolvită, vrei să promovezi, dai exemen, iei, promovezi, nu iei, mai tragi o dată … Ai promovat, armatorul e mulțumit de tine, primești funcție, vrei alta, superioară, dai examen, promovezi, bine, nu, te mai pregătești, mai vii o dată … și tot așa. Gradul se capătă și se anină pe umeri sau la manșetă odată ce-l meriți … e o calitate pe care o capeți, condiționat, de capacitatea pe care o ai sau nu de a demonstra un nivel profesional superior. Ca în puține alte industrii civile, valențele profesionale se afișează pe articolele de îmbrăcăminte cunoscute sub numele de uniforme. De fapt, puține … cred că singura industrie civilă similară ar fi aviația … industrie soră, care împărtășește aceleași valori și exigențe și vise, destinată aceluiași soi de bărbați … și poeți și profesioniști și puțin cam damblagii, că este exclus să fii normal și să plutești și să zbori în bulău și să-ți placă, s-o mai faci și altă dată.

Abia după lovitura de stat cunoscută sub numele de revoluția din 1989 am realizat ce popor doritor de grade și onoruri suntem noi, românii … cu meritele sau calitățile care ar sta la baza acestora suntem mai puțin entuziaști, se vede … Dimensiunea exactă am căpătat-o interfațând cu structurile militare în calitate de membru al Ligii Navale, să zicem … Cu această ocazie, am observat tendința de bagatelizare a gradului militar pe care o face această țară … indiferent de armă, se pare, românul militar nu se oprește la ieșirea la pensie … a, nu. El este avansat în grad până moare … coloneii sau comandorii ajung generali sau amirali, comisarii șefi ajung chestori și tot așa …
Civil limitat intelectual fiind, pot spune că îmi scapă exact procedura prin care un individ ieșit la pensie capătă o recunoaștere profesională după care a alergat toată viața activă la mulți ani după ce a încetat să alerge … și nici nu prea mă interesează, să fiu sincer, deși poate fi generată de capacitatea de a nu contrazice superioru’ în viața activă … cred că m-aș putea referi și la un ușor pupat în fund, dar nu mă refer …

Am încercat, când am avut ocazia, să mă lămuresc pe acest subiect, întrebând în stânga și-n dreapta de ce, sau pentru ce … am primit răspunsul că, știți, pe vremea lor, gradele astea se căpătau doar de șefii marilor unități … deci ei n-au avut ocazia să ajungă amirali sau generali, așa că li se face această dreptate la pensie,

Ah, bun … deci, să ne înțelegem, funcția de general sau amiral este, pe fond, un sport de masă. Toată lumea tre’ să ajungă în stratosfera stelelor mari pe umeri … nu trebuie să conducă mari unități, nu trebuie să demonstreze eroism în acțiune, nu trebuie nimic … O fi și asta o filozofie de viață … Reducând discuția la nivelul meu comun … eu nu m-aș fi considerat comandant de cursă lungă dacă n-aș fi fost … corect, n-am fost decât o perioadă relativ scurtă, pe nave relativ mici, iar actualitatea percepțiilor mele apropo de viața pe mare este grav afectată de trecerea timpului și schimbarea industriei, dar nu aș fi avrut vreodată pretenția să mi se spună comandant sau să-mi pun macaroane pe la vreo festivitate dacă n-aș fi văzut cum e să fii responsabil de viața unor colegi care s-au aventurat pe lângă tine pe mare.

Eu cred că gradul militar este o onoare pe care o primești în schimbul unui cumul de calități demonstrate sau pe care trebuie să fii capabil să le demonstrezi oricând … cu cât gradul mai mare, cu atât suma calităților trebuie să fie mai mare și nu merge grad fără calități … faptul că a devenit oarecum o practică în a avansa în grad cetățeni pensionați fără această corelare între cumulul calităților demonstrate și gradul căpătat mi se pare absolut greșit. Oamenii de valoare pot fi și trebuie apreciați, fără îndoială … ei trebuie decorați, dați exemplu, păstrați în conștiința publică, scris despre ei, transformați în legende și răsplătiți, corect … dar nu cred că trebuie să se constituie în motiv de fractură a ierarhiei militare iar gradul unui ofițer superior trebuie să rămână accesibil militarilor activi cu adevărat luminați care au influențat sau influențează în bine arma pe care o reprezintă.

Din păcate, am ajuns să culegem fructele otrăvite a propriilor greșeli … Din păcate nu am fost capabili să gestionăm altfel decât superficial trecerea de la pactul de la Varșovia la NATO … nu am știut să ne restrângem planificat resursa învechită și infrastructura uriașă și învechită, ambele nepotrivite epocii de azi, și să ne sofisticăm pregătirea cadrelor, indiferent de armă. Eu cred că noi existăm ca forță militară numai pe hârtie sau pe situațiile pe care le raportăm pe la tot felul de organisme la fel de credibili ca pe vremuri, când raportam șeptelul la hectar … recoltat cu ajutorul unora dintre generalii de azi, apropo … plimbăm piesele de la unii la alții, avioanele nu mai zboară că ar fi trebuit casate de ani de zile, navele sunt rămase fără resursă și tot așa … măcar avem generali și amirali și chestori.

Pentru a evita discriminarea eu propun să instituim un organism care repară nedreptățile și vicisitudinile vieții reale, tovarăși … să îl denumim falansterul “Grade, funcții, decorații …” pentru marina civilă, orice marinar pensionat să fie înălțat la grad de timonier și, după alte câteva realizări în grădină sau cu nepoții, să poată concretiza șef de echipaj … la fel cu vreun secund care n-a apucat funcție să poată îndrepta situația de pe canapea, să-l facem comandant, nu? Și de ce ne-am limita la marină … hai să trecem și la contabili, la maiștri sau la mecanici auto. Îi facem șefi pe toți și gata.

Anunțuri

Un gând despre “Grade la liber …

  1. Comentarii de prisos: din cele descrise mai sus, ne iei vorbele din gura!

    Bebe Novac (D-zeu sa-l odihneasca) a fost singurul Sef Mecanic in functia de Capitan Port Constanta din istoria recenta.

    Nu numai pentru ca a fost destept, placut, si popular tuturor colegilor si subalternilor lui, dar mai ales pentru sufletul lui de om de viata, hatru si pisicher, scotea o gluma din te miri ce, facea ca lumea din jurul lui sa se simta bine.
    Desi asta suna ca o eulogie, nu am rezistat sa nu-l pomenesc pe dragul nostru coleg Novac Gruia, sef mecanic si om deosebit.

    Pe vremea anilor 1980′ – fapta de a parasi tara dupa ce ai terminat Institutul de Marina McB (SMSM) – fiind scoala militara – era considerata prin lege ca o crima adusa statului. Pedeapsa anuntata se numea:

    „Pedeapsa cu Moartea in Contumacie” – adica pe unde te-ar fi gasit mana lunga a securitatii puteai fi considerat ca si mort… (legal).
    Multi dintre colegii nostri care au indraznit sa sara gardul in West au tremurat ani de zile temandu-se de amenintarea acestor cuvinte.

    Personal, eu am ales a ma adresa sistemului in fata: intre 1978-1982 am depus formulare „mici”, apoi „mari”, ca in final sa ni se dea drumul…
    Colegi curajosi ne ziceau: „daca tu cu familia ta de patru reusiti sa plecati legal in America, asta inseamna ca voi lucrati la Dinamo…”
    N-am lucrat la Dinamo, n-am fost membru de nici-o chestie, si am avut norocul sa ajung sa povestesc aceste lucruri.

    Cu ocazia zilei de „D-Day” – Iunie 6, 1944 – Iunie 6, 2014 – 70 ani de la debarcarea trupelor aliate in Normandia – si in cinstea si memoria soldatilor ucisi cu miile acum 70 ani:

    O calda aducere aminte a vietilor tinerilor care au intors cursul istoriei prin sacrificiul lor final, in aceasta zi, acum 70 ani!

    D-zeu sa-i odihneasca.

    M.M.
    _______________________________________________________

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s