În disoluție …

Deci … ușor, ușor, condițiile în care s-a derulat zborul finalizat cu accidentul care a captat atenția și simpatia și vehemența tuturor încep să se clarifice. Unii îl consideră erou pe domnul Iovan, alții, nu. Conferința de presă organizată de familie, deși mi-a umezit ochii, mi-a și cauzat o reacție ușor jenată văzându-i nașul sau cine era acela care a citit cele câteva cuvinte întrecându-se în laude peste măsură. Deși om absolut solidar cu Iovan zilele astea, eu, unul, m-am simțit jenat.

A apărut pe Facebook un material postat din perete-n perete plecat de la considerațiunile unui nene, prodecan or else la aeronave, care conține niște chestiuni cu care sunt absolut de acord, nu în calitate de meșter în zbor, că nu sunt, dar în foarte familiarizat atât cu ceea ce înseamnă responsabilitatea deciziei în momente critice și răspunderea față de niște oameni pe care îi duci în cârcă, cât și operațiunile de căutare și salvare, identice în aer și pe mare.

Iovan este responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat … Corect, este responsabil. Era comandantul aeronavei iar responsabilitatea acesteia și pasagerilor sau a mărfii și a presiunii din pneuri rezidă în sarcina comandantului. În opinia mea, a unui comandant de navă căruia i-au trecut câteva cercetări de evenimente prin fața ochilor, acest eveniment are mai multe faze … momentul deciziei de a performa zborul, momentul derulării acestuia până-n zona prăbușirii, momentele intrării în dificultate și al prăbușirii și circul, absolut condamnabil al eșecului operațiunilor de căutare și salvare …

Eu, unul, comandant de navă care nu zboară, transpus în situația de a zbura în condițiile existente luni, 20 ianuarie, nu cred că aș fi plecat … transpunând pe o diagrama imaginară a riscului informațiile despre vreme, zona, adică zborul peste munți, restul condițiilor meteo, 7 oameni într-un avion de 37 de ani etc, mi-ar fi rezultat un parametru mult prea abrupt și m-aș fi cotit de la zbor.
Admițând că mi-aș fi luat inima în dinți și aș fi zburat, cred că la primul miros de ceață, givraj sau dacă ar fi strănutat unul din spate, m-aș fi orientat spre Cluj sau Sibiu, să mă scutur de probleme … dar eu mă consider un om foarte precaut, poate chiar excesiv. Domnul Iovan, un pilot talentat, cu 16 mii plus de ore pe Boeing 737 a plecat. A plecat și până la Horea sau pe unde au căzut, toate au fost okay … dar când e să se aleagă praful …

Momentele prăbușirii nu le discut, că nu mă pricep … Givraj, a coborât sub o anumită limită, intenționat sau n-o mai fi putut să-l țină sus … i-a căzut un motor, nu știu, informația o vom primi cu toții după anchetă. Cert e că omul, așa cum era el, i-a adus pe toți jos în viață. Dacă alți piloți ar fi reușit s-o facă, e o chestiune lipsită de importanță, condițiile de săptămâna trecută neputând fi replicate … pe de altă parte, din postări pe Facebook, se pare că există un număr de profesioniști care contestă păcatul originar, adică plecarea … în fine, e o speță care va suscita discuții pro și contra multă vreme de aici încolo.

Din momentul prăbușirii încep să se arate adevăratele probleme ale acestei țări … faptul că o țară întreagă nu a fost în stare să găsească un avion prăbușit nu în Sahara sau în mijlocul oceanului ci într-o țară care se tot laudă că e în Uniunea Europeană este o rușine greu de explicat de cineva, oricât și-ar dori să amortizeze palma pe care viața a dat-o acestui stat în disoluție. Să nu poți poziționa un apel la 112 … un apel care nu a durat 45 de secunde, nu un minut sau două, ci 71 de minute … Asta e împletirea perfectă a idioțeniei cu nesimțirea aia adâncă, sedimentată, aproape imposibil de clintit …

Rămân la părerea că Romatsa nu a avut nicio vină reală, având în vedere că domnul Iovan și-a asumat zborul la vedere. Instituției, din ce vorbește lumea, i se pot imputa o groază de lucruri … sunt stat în stat, au salarii enorme și sunt acuzați de tot soiul de cumetrii … E posibil, sau e doar invidia … cert e că statutul ăsta privilegiat al Romatsei a poziționat-o în victima perfectă, chiar dacă decizia comandantului avionului a scos-o din lanțul de responsabilități. Părerea mea … Și tot părerea mea este că aviația română este, cel puțin ca legislație aplicabilă și standarde, la nivelul mediei europene iar astea sunt rod al efortului constant, peste ani, al domnului Frâncu, atât de ușor debarcat de la conducerea Romatsa … Auzeam un domn jurnalist spunând … eternul domn Frâncu … așa, și? Mi-aș dori profesioniști eternizați la conducerea unor instituții.

Deh, asta e … În finalul considerațiilor sale, domnul prodecan își explică poziția și îi dau dreptate, iar … Aviația, ca și marina by the way, este un domeniu care așteaptă greșeala. Dac-o faci, e foarte probabil să nu scapi nefutut … bun, în ambele industrii este foarte multă rutină și sunt greșeli și greșeli … dar eroarea în decizia aia adevărată o decontezi, cert … sau dacă n-o decontezi, o ții minte toată viața. Eu, spre exemplu, am să țin minte toată viața, câteva zile din începutului lui decembrie al anului 1992 când era să decontăm cu toții înfoiala domnului comandant care, de la înălțimea cunoștințelor sale de absolvent de institut la intensiv, a considerat că ne putem strecura printr-o Biscaye ciufulită cu un căcat de vapor încărcat pe jumătate cu hârtie scrap în bale …

Ar fi bine dacă autorii teoriilor extracuriculare care se produc pe televizor ar citi ce-a scris omul ăla acolo. Ar fi un succes pentru toată lumea dacă și-ar amortiza contondența categorică a opiniilor cretine și ar admite că ar trebui să lase profesioniștii, așa puțini câți mai sunt, să analizeze ce se mai poate analiza din avionul tăiat cu drujba și restul deciziilor și să pună câteva concluzii acestui eveniment care a scos toată mizeria din noi și din țara asta în disoluție. Care țară datorează, nu știu cine ar avea statutul moral să se exprime, scuze familiei Ion, singurul puseu de lumină al întregului eveniment …

Anunțuri

Un gând despre “În disoluție …

  1. Laurentiu, am fost in zona aia cum 11-12 ani. Tinutul ala era o intoarcere in timp. Satele aratau cam ca prin secolul XIX, drumurile asisderea. Sa presupunem ca s-ar fi stiut cu exactitate locul prabusirii, cum s-ar fi putut ajunge acolo? Cu elicopterul nu, pt ca era ceata deasa. Cu masinile foarte greu, ca sa nu zic imposibil. Poate cu ATV-urile. Insa n-am auzit de ATV-uri echipate pt operatiuni de salvare. De ce satele din Transilvania au fost lasate de izbeliste de comunisti, o stim. Ca in continuare guvernarile post-decembriste (poate mai putin guvernarea Boc) si-au aratat coltii xenofobi, asta e o mare problema, pt ca ei au creat o falsa ura nationalista. La nivel declarativ le-am inlesnit maghiarilor de toate cele, insa atunci cand a fost vorba de investitii majore in regiunile respective, au dat-o cotita. Asta e motivul pt care infrastructura e la pamant in zonele alea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s