Noile zile fierbinți …

Acum vreo trei ani, m-am apucat și am făcut un soi de recenzie, așa, a unui film … Zile Fierbinți. Am câteva filme românești pe care le știu pe dinafară. Pistruiatul, Toate pânzele sus, BD-urile, Astă seară dansăm în familie, Cu mâinile curate, Un comisar acuză, Revanșa, Pas în doi… majoritatea ale lui Sergiu Nicolaescu. Oriunde aș fi și ce aș avea de făcut, dacă e vreo televiziune care dă vreunul din filmele astea, mă opresc, mă așez pe ce apuc și memoria mi se orientează în meridian și intru-n șirul replicilor … vă spun că nu greșesc nicio virgulă …

Zile Fierbinți nu e vreo minune de film dar e despre vapoare, despre lumea noastră care nu mai e. În film, Sergiu Nicolaescu este tovarășu’ Mihai Coman, directorul general al Șantierului Naval Constanța, angajat într-o cursă contra-cronometru pentru finalizarea mineralierului Bocșa. Bocșa, în realitate și în film, a fost al doilea mineralier de 55.000 dwt construit la SNC, primul fiind m/n Tomis, lansat la apă în aprilie 1975. Începând cu Tomis, la Constanța s-au construit vapoare mari, din ce în ce mai mari … vrachierele de 55.000, petroliere de 155.000, Independenta type, vrachierele mari și așa mai departe.

Acțiunea se desfășoară aproape în întregime în șantier. Pentru a depăși nivelul de documentar, scenariul are un puseu de dramatism, navei lipsindu-i fix elica. Până la Bocșa, se subînțelege că elicile erau importate din Japonia … în film, elica din Japonia se încăpățânează să nu sosească la timp, ocazie cu care to’arșu’ Coman se manifestă plenar. O face el pe elică … mă rog, încearcă, prima oară, gherlă, a doua, la fel … birocratul din centrală sesizat din oficiu se pune travers, că toar’șu Coman greșește și să nu mai încerce. Îl pârăște peste tot, la partid și la ministru … se întâmplă chiar și un mic conflict ideologic. Ca în orice film de actualitate din perioada ante 1989, partidul, secretarul de partid omenos, prim-secretarul curajos și corect sunt ingrediente indispensabile. Toate se aliniază fericit, nava se lansează festiv, cu elica lui Coman, făcută pe barba lui. Filmul se termină cu Sergiu călărind prin valuri … călărind un cal, precizez.

Filmul n-are virtuți, vă spuneam … pe parcurs se întâmplă tot felul de năzbâtii … Chiar la început, Serge ia comanda navei, ceea ce nu se întâmplă ever și se joacă cu telegraful pe acolo … Înainte mașini … Înapoi mașini … Elicii i se rupe o pală și se învârte în gol … greu de presupus … și mai sunt trompete ici și colo, dar ritmul filmului este alert și, pe mine cel puțin, reușește să mă transpună în atmosfera unei perioade pe care am trait-o și, vă spun sincer, chiar nu-mi pare rău.

Viața noastră a mai fost subiect de film în comunism … Maria și marea, Bună seara, Irina, Un echipaj pentru Singapore, Tridentul nu răspunde și Furtună în Pacific. Nu cred că am scăpat vreunul. Toate au vorbit despre noi … sau, mai bine zis, despre cum își imaginau realizatorii că o ducem noi la vapor sau cum reacționăm noi în fața unei situații mai cotoioase. Nu recunosc nimic, sau aproape nimic din viața noastră în Navrom. Niciunul din filme nu a arătat capturi ale vreunei felii din viața la bord sau în afara bordului, niciunul n-a captat energia aia frumoasă a unui echipaj românesc de prin anii ’70 care a mai ținut, pe vapoarele bune, și mult după … Iar viața echipajelor avea, de cele mai multe ori extinderi și la uscat … oamenii se nășeau unii pe alții, făceau concedii împreună, aveau grijă de familiile unora sau altora plecați în voiaj, așa stăteau lucrurile. Bun, au fost ani frumoși, Navromul era la început, navele erau noi și echipajele erau tinere și petrolul era ieftin și shippingul romantic. Viața nu era ultra standardizată și uniformizată și containerizată, navele stăteau mult prin porturi și timpul parcă lucra în favoarea noastră.

Bun, toate astea n-au ținut o veșnicie, de la un anumit moment, toate s-au suprapus nefericit … și crizele succesive ale petrolului și mărirea necontrolată a Navromului și depărtarea companiei de shipping-ul modern și tembelismele lu’ nea Nicu cu interzicerea exporturilor și asimilarea echipamentelor de industria românească de a disperat pe toată lumea. Chiar și așa … chiar și așa, au fost vremuri frumoase care au lăsat urme în viața mai tuturor celor care le-au prins.

Uitați ce scrie colegul Adi Enache, promoție ’88, electrotehnică, Navrom (…) mi-e dor de un voiaj ca pe vremuri, cu echipaj românesc! Să plec cu nava din Constanța, să trec printre faruri și a doua zi să trecem Bosforul, iar mai apoi Dardanelele, mi-e dor de albastrul mării Egee, mi-e dor de glumele de vapor, de pauza de cafea și cafeaua la fierbător, de ciorba de burtă de duminică, mi-e dor de un pescuit la pupa, la proiector, noaptea, la calamar, în mările sudului, sau de chefurile de la baracă, de botezul vreunui novice la bord, sau escapadele la uscat, fie ele într un mare oraș sau un sat uitat de lume. Nu mi-e dor de diurna aia, în schimb, de 1, 55 $/zi!!! :))) …

E, poftim. Am rămas cu gura căscată când am citit pentru că de zeci de ori mi-a trecut prin cap același lucru. Da, pentru că viața noastră la bordul acestor nave a fost absolut particulară. Cu toată fuga de vamă și tot traseul logistic al scoaterii bufului și vânzării și a transformării banilor în dolari pentru următorul voiaj, cu toate acrobațiile profesionale la care a trebuit să recurgem, cu toată risipa de energie cauzată de echipamente născute obosite și agregate românești nereușit asimilate, cei care am apucat mersul pe mare în flota Navrom sau imediat post Navrom purtăm, cu toții, prin noi, o oarecare nostalgie și părere de rău că ceea ce a fost nu va mai fi.

Ar fi fost frumos ca unul dintre filmele de mai sus să fi reușit să capteze măcar câteva secvențe din viața noastră de atunci … să fi văzut, măcar într-unul, tot algoritmul ăsta aproape religios al cafelei, lichid indispensabil în cart, sau în pauza de la 10 … și bisericuțele create, că fiecare ne strângeam într-un micro-colectiv unde ne știam toți între noi și chiulabalele de la barăci, o, da … sau câte ceva din viața familiilor noastre, cu copiii care creșteau cu tații mai mult în minte și sărbătorile cu ei lipsă și așteptarea și bucuria care creștea și creștea când se apropiau de casă … sau, poate, dramele care au mai fost, când și când … Și glumele de vapor și tablele, neapărat lungi, nu de frizerie, din pauze și rummy-ul de la careu de după masa de seară și fibrilația în care intram cu toții când ne apropiam de casă … cum cam de pe la Doros încoace, nu prea mai dormea nimeni și îi găseai pe toți căutându-și de lucru prin comandă și uitându-se pe unde suntem și, mai ales, cu ce viteză mergem și cât mai avem, cât mai avem domnule … scan0176

Cred că ar fi fost interesant pentru multă lume iar pentru noi, cei care am băut apă din tanc de la Navrom, ar fi devenit un soi de time leap în care am fi pășit când și când. Din păcate, inspirația scenariștilor a fost destul de incertă iar filmele au ieșit un amestec de mici nimicuri întâmplate pe și pe lângă vapoare, sau cu evenimente improbabile adică răscoale la bord, n-am auzit, sau cu o telegrafistă de uscat așteptând și nu prea așteptând viitorul soț … asta am auzit … sau cu furtuni imposibile și comandanți care se reped să amareze rolele care se zbat prin magazii … Mă rog, atât s-a putut.

Shipping-ul de azi are zece viteze în plus, iar oamenii care-l fac să se învârtă așa de repede au cam pierdut valența socială de care nouă, celor plecați în viață la Navrom, ne este dor. Acum ești plătit să pleci de acasă, cafeaua o bei mai mult singur sau cu oameni care se schimbă de la un voiaj la altul … stai mai mult la baracă iar skype-ul este indispensabil acum. În oraș, mai subțire, că n-ai timp … viața a devenit mai mult virtuală. Lumea e pur și simplu altfel … dar poate nu strică să ne mai aducem aminte, când și când, de cum era odată.

Fotografia m/n Tismana tranzitând Corinth-ul, 1981, colecția Capt Sorin Micloși, cu mulțumiri.

Anunțuri

6 gânduri despre “Noile zile fierbinți …

  1. ”tembelismele lu’ nea Nicu cu interzicerea exporturilor” ???
    Pai nea Nicu exporta orice putea sa-i aduca bani.
    Cred ca erai cam junior in vremurile alea si ce povestesti sunt doar din auzite…….Confunzi unele chestii iar pe altele le camuflezi..
    Oricum pentru efortul de a reinvia parfumul acelor vremuri felicitari.

      1. …scrie, asa poate mai ”iesim din butoi”….nici nu stiu ce ma impiedica s-o fac…..aha, stiu – astept Navromul ”pe stil vechi”….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s