2013 … Punct …

Stau și mă gândesc cum a fost anul ăsta pentru mine … bănuiesc că nu sunt singurul care încearcă să tragă o linie pe 31 decembrie …

2013 n-a fost un an rău … material, poate cel mai bun din viața mea adultă … am ajuns să fiu convins că să fii sărac este infinit mai rău decât să fii falit, sărăcia fiind o stare de spirit … Gen …

Grație implicării mele într-un proces de mare corupție fără sens, dovezi sau prejudiciu, am bătut de vreo douăj’ de ori drumul până la cea mai înaltă curte din București, și să nu vă gândiți la vreo grădină suspendată, în care cresc găini. N-am ajuns să fiu audiat încă, sunt încă în postura de inculpat numărat, prezent la fiecare început de ședință. Interdicția de părăsire a țării se menține, de doi ani. Mereu pe drumuri în prima parte a vieții profesionale, cu vreo 6, 7, 8 revelioane pe mare, urând din toți rărunchii avioanele și aeroporturile, n-am fost niciodată fermecat de concedii sau deplasări pe-afară … Interdicția, în sine, nu-mi crează vreo supărare … statutul de individ spoliat de drepturi din cauza mașinațiunilor sistemului statului mafiot mă scoate din minți. Faptul că țara mea a permis unui tovarăș educat la o particulară și certificat la o fabrică de diplome să ocupe o poziție în care nu dă socoteală pentru enorme greșeli pe linie profesională este ceva care trebuie să înceteze într-un fel sau altul. Faptul că mai sus amintita persoană își permite să manipuleze legea, să inventeze lucruri, să planteze așa zise probe nu poate fi tolerat într-un stat care se dorește a fi guvernabil.

Privit cu ochii unuia care a parcurs roller coaster-ul politic, orizontul public este un circ absolut, de un gust îndoielnic și îngrijorător … agenda publică este manipulată bipolar iar clasa politică se expune grețos, în toată splendoarea. Știți ce e nasol … nici măcar nu ai în cine să (mai) crezi … Mă uitam la tanti asta certată cu propria-i moacă, ex-ministresă a justiției, ocupantă de loc în parlamentul europei … A fost o vreme în care ce vitupera ea acolo făcea sens … ăia fură, hai să-i prindem, să-i expunem și să-i băgam la pușcăroaia … Am crezut în asta, tovarăși … Corect, nu? Eh, din păcate, nu-i corect. Tanti ce dădea cu cearcănele în corupți e ea însuși coruptă, a falsificat acte de proprietate a casei părinților, a pus băboaiele, proprietarele de drept ale casei respective pe drumuri, le-a silit pe femeile alea de nouăj’ de ani să umble prin tribunale … Foarte tare, nu? În concluzie, și doamna ministru e o manglitoare, care, pentru o vreme, a dat impresia că poate fi un model frumos într-o Romănie urâtă. Bun, s-a sfârșit și iluzia asta.

Și ajung la concluzia nevestei mele personale … N-avem ce aștepta bun de la țara asta. Din 2002 încoace, companiile și firmele la care am fost acționar, au vărsat câteva sute de mii de euro bune la buget, bir pe activitatea economică … Nu regăsesc nici un euro cent pus la treabă pentru mine, cetățean român … ba, dimpotrivă. Fantazez că va veni un moment în care să pot ține pe cineva responsabil pentru toate mizeriile astea, deși sunt convins că responsabili suntem toți … prin indiferența noastră și lipsa de reacție și prin capul plecat sabia nu-l taie și prin miorița pe care o rescriem zi de zi. Boh, de căcat …

Nu sunt neapărat credincios, dar mă simt dator să mulțumesc cuiva, nu știu, soartei, karmei, că am rezistat, aparent normali, pe această scenă aberantă. Deci, mulțumesc. Și mulțumesc tuturor acelora care ne-au stat alături, mie și familiei, în anul care se încheie peste câteva ore și în anul de dinaintea acestuia … Grație tuturor și, poate, a bagajului pe care l-am primit în ani de la părinți, am fost capabil să mă adun din cioburi și să respir pentru mine și ai mei.

Am senzația că 2014 va fi un an mai bun.

La mulți ani tuturor, domnișoarelor, doamnelor și domnilor.

Anunțuri

Un gând despre “2013 … Punct …

  1. La multi ani si sa ai un an bun!
    Anul asta m-am hotarat sa nu mai trag linia la sfarsit de an. Insa punctul l-am pus. Am pus punct si-am luat-o de la capat. Am incercat sa dau delete la anul care-a trecut, iar primul lucru pe care l-am facut a fost sa sterg istoricul din Internet Explorer. Anul asta vreau sa privesc doar inainte, fara sa imi pese ce a fost anul trecut, chiar si lucrurile bune vreau sa le uit, mai ales ca de la o vreme parca stau din ce in ce mai rau cu memoria pe termen scurt. Am o scuza acum, am dat delete 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s