La Constanța, aproape de Sărbători …

Sâmbătă, decembrie 21, ză morning … intrarea în Constanța, dinspre sud. Nu e cald, dar nici de sfârșit de decembrie … nu ninge, ba chiar e ceață. Șoseaua parcă lucește o idee, ciupesc ușor frâna curios să văd dacă mă rotesc în loc. Nu mă rotesc, dar îl încurc lejer pe un lache cu un Opel înmatriculat pe Bulgaria, lansat în spatele meu … mă evită și după aia, dacă tot era grăbit, petrece următoarele 40 de secunde strâmbându-se în căcatul lui de mașină, înjurându-mă și împungând aerul cu degetele relevante întinse spre gura mea … Ajungem la semafor … oprește, opresc și eu, să-l contemplu … Mă uit la el, un amar de vreo 50 de ani, încotoșmănat și cu o căciulă-n cap, și de parcă toate n-ar fi fost suficiente, în dreapta lui mai stătea și o geamandură cu față de casieră la supermarket, cu mâinile și-o poșetă pe piept … n-auzeam ce se întâmplă în mașina aia, dar îmi imaginam că proasta îl ațâța pe ăsta la conflict rutier cu participanții la trafic …

M-am gândit să las geamul și să-i explic că nu l-am deranjat atât de tare încât să-i crape capul la semafor, că are destule motive de supărare cu moartea pasiunii aia de lângă el, dar nu am explicat nimic, nimănui. Mi-a fost lene … și, cum mă uitam el la agitatu’ ăla, am realizat cât de nicio legătură cu sărbătorile așa cum le știam au zilele de sfârșit de decembrie pe care le parcurgem amari și stresați și fără aproape niciun cozonac sufletesc.

Mă gândeam că mi se întâmplă doar mie, sau nouă, dat fiind situația noastră de familie provocată de sistemul judiciar al României la 24 de ani de la Revoluție, dar am văzut exact aceeași stare de spirit și pe la alții … aceeași dezamagire, aceleași așteptări înșelate, aceeași aproape resemnare.

Și cum ai putea fi altfel, stau și cuget mai departe … mediul imediat este viciat și lucrează împotriva noastră. Orașul este varză, varză … Primăria ne-a întors traficul în cap, orice drum prin oraș devenind o luptă cu timpul și nervii și șoferii și pietonii … Administrația, oriunde te-ai lovi de ea, e pusă pe fapte mari, ocazie cu care nimic nu merge, oriunde ai îndrepta o cerere, petiție, nevoie legislativă, dai de indolenți și troglodiți … nu mă puneți să dau exemple, că încerc să fiu cuprins de spiritul Crăciunului … La televizor, ori e Home alone, ori Miracolu’ de pe strada 34 … iar pe atreibeunuerteve se ceartă toți de n-au aer, dezbătând tot felul de inepții, arătând ce simplu poate fi confiscată agenda publică din țara asta care se prostește pe zi ce trece … scăpând din vedere autostrăzile care nu se mai termină, cei 1045 de kilometri de Dunăre care, în absența dragajului și a ploilor devin inutili, costurile care se acumulează din cauza incompetenței metastaziate a statului, sănătatea care e mai gaură neagră decât a fost mineritul ever, învățământul care devine cea mai grea boală a noastră și așa mai departe.

Între timp … ne degradăm de foarte devreme … de câteva zile, pe culuarele liceelor din Constanța, face furori numele unei domnișoare de 15 – 16 ani, proaspăt poștită de niște colegi … Matoală și-n pofte, s-a năpustit pe vreunul dintre ei … cică ar fi dus-o acasă, aia batman, batman, că vrea cu ei, băieții s-au lăsat înduplecați într-un final și au rezolvat-o toți cinci, câți erau ei … Și dacă plecarea a fost grea, finalul a fost apoteotic, s-au filmat cu ea goală, băgându-i deștu’n fund și urlând îndemnuri patriotice, gen nu mai borî, vaco … Normal că filmarea este pe net …

Aproape că nici nu mai știu cum erau sărbătorile de altădată … sigur, ca astea nu erau. Om fi fost noi altfel, or fi fost vremurile altfel, o fi fost totul altfel. E și nostalgia fiziologică, nu … eram tineri, toate erau frumoase și era nemaipomenit. Posibil, posibil, dar nu mă pot împiedica să nu observ că, oricât aș căuta sărbătorile în ochii celor din jur, nu le găsesc.

Anunțuri

Un gând despre “La Constanța, aproape de Sărbători …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s