Piticul sfătos …

Trăim vremuri interesante, pe onoarea mea … Trăim vremea oamenilor adevărați și competenți … oameni dispuși să își sacrifice timpul și energia în scopul interesului public … oameni cărora le datorăm superba asta de țară ce avem noi …

Mda … trăim pe dracu’ … De ceva vreme, prin orizontul nostru bâzâie un pitic mic, mic … După un scurt stagiu de aproape expert … expert tăcut de tot, că de vorbit, vorbește mai rar … piticul mic, mic s-a proptit prin administrația noastră maritimă … consilier, ce dumnezeu o consilia, nu știu … cert e că-l vezi prin ședințe … Mai întotdeauna, într-o încăpere, intră cu directorul … Care director? Directorul general, firește, că pe el îl sfătuiește … De niciunde scoate o agendă și un pix … când și când mai scrie, apăsat, dar scrie, punctează, subliniază … de vorbit nu vorbește pe subiectul discuției. Face un soi de zgomot, așa, cu vecinii … când la stânga, când la dreapta … nu vorbește, face poante … pufnește doct, ca un pârț amortizat de scaun, când la masă se discută un subiect sau altul. Râde în stânga, râde-n dreapta … se dă cu gașca, deși el e omul directorului. Care director? Directorul general, că doar pe el îl sfătuiește.

Prima oară l-am văzut în tren … acum peste douăj’ de ani. Am stat în același compartiment, eu veneam spre Constanța, unde aveam vaporul pe care intram de tură … el la fel, de la minister, persoană importantă, ce mai … A vorbit tot timpul. Cică era armator, avea chiar și vapoare … comandant. Sau comandant și armator. Nu eram atent la ce spunea el acolo … cert e că mă uitam la el, cum stătea el mic, pe fotoliul ăla de pluș roșu, bombat, de la clasa întâi din trenul ăla post-decembrist … bălăbănea energic din piciorușele care nu atingeau podeaua vagonului … avea niște pantofi lucioși, lucioși, dar cu toc, doar, doar adaugă un lat de puță impresionantei sale staturi de pitic de grădină … și vorbea și vorbea și când am ajuns la Constanța a icnit ușor să se dea jos de pe fotoliu și, după ce a apuntat în siguranță pe pantofii lucioși, lucioși și cu toc, mi-a întins mâna suveran, cum numai un armator de flotă mondială ar putea face.

Nu i-am urmărit traseul, dar după ce m-am lăsat de mers pe mare m-am ciocnit de el de câteva ori … Acum vreo zece ani, după ce-a dat faliment ca armator, promițând dezvăluiri incendiare despre flotă primește o numire în minister … a stat vreo doi ani și pe acolo, n-a rezolvat el vreo dezvăluire, nici despre flotă și nici despre altceva … a reușit, în schimb, să nu înțeleagă absolut nimic din ceea ce ar fi trebuit să fie munca lui pe-acolo. Iar rezultatele au fost exact pe măsura intelectului lui … zero. Timp pierdut.

Și, de fapt … asta-i și marea problemă a super perioadei pe care o trăim. Oricine are dreptul la incompetență, oricine are dreptul să fie caraghios, fanfaron, mincinos … oricine poate face ce dorește, dar pe banii lui, pe tarlaua lui, pe timpul lui. Cât a fost armator, cât de caraghios și fanfaron și amuzant de fermecat de secretare c-un cap mai înalte, fostul co-pasager din trenul de altădat’ era onest. Un maimuțoi, dar un maimuțoi onest. Era caraghios pe spezele lui, so to speak.

Odată scăpătat și văduvit de companie și de vapoare, ocupând un scaun public oricare ar fi ăla, de director, de aproape expert maritim sau de umbră de director, omu’și pierde această unică virtute și-mi cheltuie timpul. Al meu și-al altora care depindem cu existența de competența profesională a unui strat administrativ deprofesionalizat și fără vreo intenție de a întreprinde ceva în beneficiul breslei noastre, în beneficiul micii omeniri care, pe orizontală, suntem legați de port, de vapoare mai mici sau mai mari, de remorchere, și de alte alea …

În fine, revenind … Piticul iscusit se vrea util și doritor să se afirme… poate mai crește și el puțin, poate înfrânge soarta asta crudă … citești pe fața lui eterna lupta a bărbatului cu hainii centimetrii … Bărfește și răspândește zvonuri. Se visează în locul directorului și comentează în fel și chip. Își asumă misiuni și sarcini. Faultează dușmanii. Participă la ședințe peste ședințe. Umple agende subliniind apăsat. Scrie anonime. Piticul are treabă, ce să mai spunem …

Și, doamne, avem atâta treabă … strategie pe domeniul maritim n-avem. N-avem nici pe fluviu. În curând, dacă o ținem tot așa, n-o să mai avem nici fluviu. Legislație n-avem. N-avem cultura produselor orientate spre client … Nu avem organizare. Nu avem oameni pregătiți. Nu conștientizăm că nu avem oameni pregătiți. Aparte de cazuri absolut izolate, instituțiile noastre nu au în linia a II-a și a III-a altceva decât pioni politici participanți în repetatele campanii politice ale unui partid sau ale altuia, poate onești în dorința lor de a participa, dar nepregătiți pentru posturile publice pe care le ocupă, iar lipsa lor de pregătire exasperează pe toată lumea din sectorul privat afectat fără amortizor, drept în inimă …

Aș vrea s-o iau invers … Aproape nouăzeci la sută din toate produsele din lumea asta mare se transportă pe mare … se importă, se exportă prin porturi maritime. Ce concluzie putem trage din statement-ul ăsta? Sectorul ăsta e important, nu? Că porturile sunt importante, nu? Administrațiile maritime sunt importante, nu? Bun, dacă e așa, ce ne dă nouă dreptul să o populăm pe a noastră cu toți flaușații din lume?

Și timpul trece iar noi parcă o luăm invers decât lumea normală la cap …

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s