Pavilionul României n-are noroc de pisică …

În anecdotica literaturii de management șade, la loc de cinste, un citat din Alice în țara minunilor. Cică, la un moment dat, Alice o întreabă pe pisica Cheshire: Spune-mi, te rog, pe ce drum s-o iau ca să plec de aici? Pisica, înțeleaptă vorbitoare de altminteri, ce zice ea … Ca să pot să-ți răspund, e important să știi unde vrei să ajungi. Alice, zăpăcită probabil: Nu contează, important e să plec de aici. La care pisica conchide apoteotic: Atunci nu prea contează pe ce drum o apuci … Nota personală a naratorului – în engleză sună mai bine. Asemănarea noastră cu Alice este izbitoare … nu ne place cum ne este, asta e clar. Vrem să ieșim din starea asta, că sunt lucruri care nu merg bine … nu știm pe unde s-o luăm, drept pentru care întrebăm, pe unul, pe altul … iar când, la rândul nostru, suntem întrebați unde vrem să ajungem, nu știm … Iar aici, similitudinea cu Alice se cam oprește … pentru că drumul pe care o apucăm e important … putem pleca de aici, dar ajungem mai rău, pentru că noi am demonstrat că resursa noastră în a inventa răul de mâine este inepuizabilă.

Vă trezesc, vă scot din suspans, deși aplicabilă în lung și-n latul României, disputa Alice – pisica Cheshire se referă la sectorul nostru de activitate, maritim și portuar. Nici nu știi ce să mai „lauzi” … shippingul românesc este pe niciunde, pavilionul nostru stă amorf pe la pupa navelor fluviale sau tehnice, administrația maritimă a acestei țări se deprofesionalizează, portul Constanța este subiect de dispută între administrația locală și cea centrală … între timp, toată lumea înnebunește, operatorii, agenții, oamenii muncii … investițiile stagnează, zona întreagă pierde, competiția de afară se mișcă, se construiesc terminale, iar volumele de trafic vor fi atrase pe relații mai prietenoase … școlile de marină au ajuns subiect de intervenție cu mascați, produsul finit al școlilor n-are unde profesa și tot așa, am putea continua la nesfârșit.

Și-acum ne vedem în fața unei provocări, nu-i așa? Uite, am pus degetul pe rană, cum procedăm de aici încolo … Toată lumea e în stare să critice, dar nimeni nu vine cu soluții, nu? Corect, sau aproape corect … de câte ori s-au mai furnizat soluții, ele au fost demontate de cei de prin administrație cu un talent demn de-o cauză mai bună … S-au închegat comisii și comitete, s-au schimbat idei, s-au promovat strategii. Vax. Nimic nu se poate. Responsabilul cu legislația pe domeniul maritim și portuar, în speță ministerul, a găsit nenumărate scuze … codul fiscal, nu știu ce OMT, nu știu ce alt OMT, ba știu ce OMT, toate conspiră și ne împiedică pe noi să rezolvăm situația în care ne găsim … la noi nu se poate. Nu se poate mai bine, mai rău, cum să nu, cu mare drag. Uite, un mic exemplu: pilotajul … sarabandă de falsuri, o nouă firmă de pilotaj a trebuit să apară în portul Constanța. Și-a apărut, iar OMT-urile n-au mai protestat, ci au fost încălcate cu mare inventivitate, tovarăși … Și atunci? Atunci de ce să mai aduci soluții menite a complica viața unui organism făcut pentru a nu face nimic … Iar la toate cele de mai sus apare dispariția principiului ca fundament al nostru … nu mai funcționăm pe principii, punct. Odată ajunși într-o funcție mai mare, mai mică sau într-o poziție care ne permite, ni se par normale, ni se cuvin, chestii imposibil de acceptat într-o altă perioadă … promovarea netoților sau a amantelor, furtul, bârfa, delațiunea, ocolirea legii, îndepărtarea celor competenți, lucrăturile de tot felul, risipa și așa mai departe. Toate au devenit normale, iar normalitatea excepție. Și uite așa, înțepenim într-un viitor absolut de netrăit.

Lumea vorbește că politicul este incapabil … nu știu ce proiect n-a avut forță, n-a fost sprijinit politic. Prea puțin adevăr în acest enunț. Nimic mai simplu să ieși public cu un proiect politic … datul din gură nu obligă în România. Proiectele politice nu se materializează pentru că nu sunt sprijinite tehnic, voința aparatului administrativ lipsește pentru a le duce la un capăt. Funcționărimea aia care nu se angrenează într-un efort de schimbare și care nu poartă niciodată, dar chiar niciodată, responsabilitatea eșecului … aia e buba. Incapacitatea politicului intervine activă abia când nu sancționează sistemul imunitar funcționăresc care anihilează orice dorință de schimbare ca pe un virus nedorit.

În mintea mea, la nivel de țară, de administrație, soluție egal dorință. Vrem ca România să existe în shipping? Datorăm asta celor 245 de kilometri de litoral, celor 1025 de kilometri de Dunăre, celor peste 35.000 de oameni care-și câștigă existența pe mare? Să admitem că ne-o dorim, da? Bun. Cum au făcut alții? Păi și-au promovat pavilioanele și au implementat, cu voie de la Europa, regim preferențial fiscal pentru shipping. Bun. Gigel, Costel, Ionel și Vasilică de la minister, aveți 45 de zile să elaborați un draft de lege, să-l prezentați celor interesați și să spuneți ce alte legi trebuie amendate ca s-o adoptăm pe asta. Aveți noroc, toată legislația europeană este tradusă chiar și-n limba română. Mai aveți nevoie de oameni să muncească, luați de la unități, facem chetă pentru hârtie și tonere de imprimantă, să nu vă mai văitați. Au trecut 45 de zile și n-am sărit la etapa următoare, nu vă mai obosiți să căutați loc de parcare pe lângă minister, că nu vă mai trebuie … Asta e calea de adoptat. Se va lua pe drumul ăsta? Greu de crezut … Lumea întreagă a adoptat MLC-ul … Maritime Labour Convention. Importantă. Reglementează raporturile între angajatori și oamenii muncii de la bord, condiții, de toate. Corecție … lumea întreagă minus România, care-o plimbă din oală-n poală între Transporturi și ministerul Muncii. Își elaborează răspunsuri de la unii la alții și se ascund pe după birouri … între timp, ministra de la muncă mai are puțin și se mută de tot prin studiouri de televiziune, așa că despre ce vorbim aici …

La final … acum vreo câteva zile, uitându-mă la pupa navei pe care încerc s-o operez în propria-mi țară, am remarcat buna calitate a pavilionului României … ca pe vremuri. Măi, să fie … ia să cumpărăm mai multe, să punem și la remorchere, că de unde luăm noi parcă sunt batiste-n trei culori … Ha, păi nu se poate, șefu’ … ăsta-i luat din Austria, când nava făcea Viena, de unde calitatea asta la noi … Adevărul e că la ce ne trebuie, nu-i așa? După cum v-am mai tot povestit, pe noi pavilionul ne cam încurcă … iar vreo pisică nu se vede la orizont.

Anunțuri

5 gânduri despre “Pavilionul României n-are noroc de pisică …

  1. I must thank you for the efforts you have put in writing this blog.
    I’m hoping to check out the same high-grade content from you in the future as well.
    In fact, your creative writing abilities has
    motivated me to get my very own website now 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s