SMS, ea: Ce vrei să mănânci? SMS, el: Pește, cumpăr eu. SMS, aprobator, ea: Okay. Ea e nevastă-mea. Acasă. El e/sunt eu. Sâmbăta la birou, firește. Sâmbăta e mai liniște … În fine, îmi termin comisoanele, procedez spre out of Constanța, mă înscriu spre Selgros, parchez. Cobor, mă scotocesc prin buzunare, total neașteptat, găsesc o fisă, o vâr în locul de vârât fise, intru în stabiliment … direct la pește. Comand. Dorada, proaspătă, de la noi, de la greci. Oamenii îl eviscerează, substitutul politicos pentru scos mațele peștelui … mațe, bronhii, ce mai are peștele de la greci prin lăuntruri … ca de obicei, n-am răbdare, mă duc să iau și ouă și-o pâine, că-i alături … iau peștele, îl pun în coș, alături de celelalte, plec. Ultima casă, chiar lângă pește, are un singur client … aștept douăj’ de secunde, îmi vine rândul, îmi scot legitimația, o validează, femeia stă cu cititorul de coduri în mână, așteptând să elibereze cel de dinainte locul.

Mă uit mai atent … Un om pe la 45 – 50 de ani, cu mustață, o față limpede, de parcă ar avea un ușor retard … avea câteva articole și n-avea coș. Încerca, fără să izbutească, să le ia pe toate în brațe … făcea ce făcea și scăpa câte ceva din mână. Niște apă la jumate, ceva salam, nu mare lucru, dar greu de apucat … Mă uit la mine, pentru pește luasem și-o pungă, ouăle … pâinea … Mă gândesc, mă descurc … Ăla se tot chinuia în fața mea … Vânzătoarea începuse să bâțâie ușor din picior … Îl bat pe umăr, îi spun: Domnu’, uitați căruciorul ăsta, nu vă mai luptați cu ele, luați căruciorul ăsta și faceți-vă treaba … Omu’ nici nu se uită la mine, își pune cumpărăturile în coș și pleacă … nici bună ziua, nici te’n cur, nimic. A luat coșul și a plecat …

Rămân fără vorbe exact două secunde, îi spun vânzătoarei: Ați văzut doamnă, nici mulțumesc … Haideți, domnu’ … la ce vă așteptați … Corect. Haidem, doamnă, m-aș fi așteptat … nici nu știu la ce m-oi fi așteptat, dar nu la asta. Termin rapid, plătesc, plec … e, și îndreptându-mă spre mașină, îl văd pe retardat pedalând vitejește cu coșul înspre partea mai depărtată a parcării … Mă sui în mașină, azvârl peștele-n mașină, pornesc, plec … și ce să văd … retardatul își încărcase mașina, un Ford pick-up nu tocmai ieftin, și se rostogolea spre un loc de parcat căruțul … Opresc siderat … Ăla ajunge lângă celelalte căruțuri, îl vâră-n ele, își ia moneda mea, o bagă-n buzunar senin și se-ndreaptă spre mașină … îl și pozez, să-l am ca pedică-n calea uitării …

Mica întâmplare de astăzi mi se pare de un românism maxim. Misecuvinism, nu, adică omu’ a luat de parcă i se cuvenea căruțul pe care eu i-l oferisem din politețe, văzându-l cum își amestecă agregatele pe-acolo … mai scăpa salamul, îi fugise și-o sticlă de apă, unt, nu știu ce mai agonisise el printre rafturi … Țopârlănism, în sensul că nici măcar nu mi-a mulțumit că l-am ajutat … și-o mică manglă, în sensul că de ce să nu facă el o mică jmecherie dacă tot se poate, chiar de cincizeci de bani …

Acu’ ceva mai mult de zece ani, cred, a fost un film, c-un puști, era el la modă pe atunci … Pay it forward. Filmul a fost apreciat și criticat … dacă citești comentariile de pe imdb îl găsești ba manipulativ, ba patetic, ba nemaipomenit … cert e că avea o idee care n-ar strica dacă ne-ar înmuguri în creiere când și când … puștiul ăsta făcea fapte bune, mărunte, dar fapte bune, ajutând în stânga și-n dreapta neașteptând altă răsplată decât ca beneficiarul micului său ajutor să ajute și el, dezinteresat, pe alții, la rândul lui … și uite-așa să putem sfârși cu o lume mai bună … Bun, filmul s-a sfârșit cu o lume mai rea, că puștiul a murit, dar ideea e nobilă și e utopică doar din cauza noastră, adulți înrăiți și amari … copilului i s-a părut posibil, dar asta e copilăria, partea din viață unde-ți permiți să fii exact ceea ce ești.

Și așa ajung la țopârlanul din ziua de azi … l-a împiedicat ceva să găsească vreo tanti mai cherchenară, vreun amărăștean să-l salveze de un ban … nu. A parcurs vreo 50 de metri de la mașină până la locul de lăsat căruțul să-și bage juma’ de leu în buzunar. Un bou.

Așa că … pay it forward ca la noi …

Reclame