UM 02192 – partea a III-a

Viața în școala de marină

Viața în institut n-a fost liniară, pe parcursul anilor ’80 … Institutul s-a consolidat ca școală de marină, s-a investit în baza sportivă, în laboratoare. Deși aflat pe inventarul Ministerului Apărării, legenda spune că Ministerul Transporturilor, pentru IEFM Navrom, și Ministerul Agriculturii, pentru IPO Tulcea, au acoperit nota de plată a modernizării. Legenda e, mai mult ca sigur, adevărată.

Decada a pontat câțiva comandanți … A fost contraamiralul Ilie Ștefan pe finalul unui frumos mandat de 20 de ani, a fost Anghelescu, zis Paraipan, contraamiral și el, care a fost avansat șef al Departamentului Transporturilor Navale, a fost Căpitan Rangul I Eugeniu Dumitrescu, un om absolut admirabil, și a stins lumina Institutului așa cum a fost el până în 1989, Rangul I Pora. Fiecare dintre ei a avut partea lui de istorie, fiecare a avut propriul stil de a conduce care s-a propagat la nivelul cotidianului cadrelor și elevilor.

Viața de institutar începea cu perioada de instrucție care dura, în mod normal, 45 de zile, până la Ziua Armatei, pe 25 octombrie … perioadă de instrucție, marșuri, trageri …

Depuneam jurământul militar, eram considerați intrați în rândul forțelor armate și juram credință nestrămutată poporului român și patriei socialiste. Dând timpul înapoi, cu nostalgii catalizate de fotografiile colegilor din promoția ’88, stau și mă gândesc cum să interpretez ce-a declanșat algoritmul ăla în mintea mea … la 18 ani … un prim și solemn act de adult făcut de un tânăr nu tocmai ieșit din adolescență. Cred că am trăit un soi de mândrie, o chestie vecină cu patriotismul, dacă n-o fi fost chiar patriotism … Ca o paranteză, rău drum a deschis revoluția acestei țări dacă patriotismul declamat mă pune în încurcătură …

Revenind, azi, după atâta timp, îmi aduc aminte cele câteva zile de repetiții înainte de jurământ, cum băteam pas de defilare de murea râma la doi metri … Am primit țoalele de oraș … aveam cea mai mișto uniformă ever … bleumarin, sobră, nu țigăniile împopoțonate din ziua de azi, unde care mai de care își inventează un logo sau vreo deviză seculară de și-o anină pe mânecă … De fapt, ce uniformă, cazarmamentul. Și, doamne, ce de cazarmament … ținută de oraș albă, ținută de oraș bleumarin, pantofi de năbuc, pantofi negri, ținută de instrucție de doc, ținută de postav, cămăși albe, cravate, tricouri de iarnă, de vară, bocanci, manta, fâș, scurtă de postav, veste, șepci, bonete, berete și căciuli … Bun, să ne înțelegem, nu le luam gratis, le luam pe datorie … semnând un contract contrasemnat de șeful personalului de la Navrom și de ministrul transporturilor himself, datoram Navromului, de fapt Ministerului Transporturilor, 9 ani din viața noastră de adult. Educația noastră costa, nu glumă … vreo 70.000 de lei ceaușiști … bani, bani. O Dacie, pragmatic vorbind …

Viața în școală nu era la fel pentru toată lumea … Mi-a comentat un coleg Laurențiu, voi, navigația, ați fost mereu mai boieri … Corect, așa e. În anii noștri, șeful facultății era CR I Paul Barbu, un domn care transmitea un soi de relaxare în actul de comandă care ne-a lăsat viața mai simplă și mai lejeră nouă, elevilor … în sensul că nu venea cu pretenții ieșite din comun sau restricții doar de dragul restricțiilor … Îmi aduc aminte cum, de multe ori, mecanicii erau consemnați în școală în virtutea vreunei tâmpenii cum ar fi fost tabela ABC, care la navigație nu se aplica … și uite-așa, noi ieșeam în oraș și ei, nu. Iar exemplele pot fi continuate la nesfârșit … Bacterii, adică elevii de la marina militară, aveau și ei traseul lor în școală … parte din ei erau șurubari, adică veniți din producție, intrau și pe subiecte diferite la admitere … în vremea noastră stăteau la batalionul 1, mai puțini în dormitoare și nu sufereau de frig ca noi, marina comercială sau carpetari, cum ne gratulau ei, cazați în batalioanele de la câmp, pe unde bătea crivățul de înlemneai de frig dacă n-aveai sac de dormit … deh, era la modă printre noi.

Corect, viața în școală nu era la fel pentru toată lumea … găseam, cu toții, tot felul de modalități de a ne face viața mai ușoară … studioșii se preumblau pe la olimpiade, matematică, fizică … care era sportiv intra în compania sportivă, primeam o masă caldă în plus, în loc de studiu eram la antrenamente, iar la învoiri eram campioni … oarece talent te mai scotea din belea … și nu numai asta, aveai parte și de alte bucurii … la cor, la brigadă, în vreo formație săreai rândul la tot felul de corvezi cotidiene și mai aveai șansă să faci câte-o deplasare prin țară, la FACS, care se traduce în Festivalul Artei și Creației Studențești. FACS-ul era itinerant, se ținea în centrele universitare, București, Timișoara, Cluj… Pe unde au fost, ai noștri au confiscat locul întâi la cântări și altele năzbâtii pe acolo … parcă, la Cluj, la brigadă, băieții au ieșit pe locul II, după Divertis. Asta ca să nu mai spunem că ne mersese vestea de petrecăreți … normal, scăpați de militărie, printre gagici, nu mai creștea iarba pe unde trecea trupa de la marină …

Nici impresiile post institut nu sunt la fel … Anii de Institut au lăsat urme diferite printre noi. Mulți veniseră în școală cu alți patru ani de militărie din liceu. Unii au depășit energiile neplăcute și au rămas cu ce-a fost mai frumos, alții varsă și acum venin … unii cu motiv, alții cu mai puține, din obișnuință. Un gradat sau un comandant de companie agresiv te putea marca, fără-ndoială … am avut, cu toții, multe de îndurat … pe de altă parte, asta era și ideea … să fii sub presiune, să te întărești, să ajungi bărbat. Bun, poate mulți dintre cei care ne-au comandat au scăpat din vedere misiunea de forjă de caractere pe care le-o rezervase postul și urlau la noi că așa le stătea în fire, nu mai contează acum.

Bacterii …

Să mor dacă m-a interesat, vreodată, explicația apelativului cu care îi congratulam pe ofițerii de marină militară care ne erau superiori, comandanți sau profesori … spunea cineva că prin Ardeal ar fi însemnat nu știu ce … și, din ce glăsuiește DEX-ul, așa și era:

boácter, -i, (boactăr), s.m. – 1. Funcționar, angajat al primăriei; cel ce strânge impozitele. 2. Cantonier (ALR 1964: 872). 3. Paznic de noapte, polițist. 4. Paznic de câmp, gornic, vătav, pândaș (ALR 1971: 421). – Din germ. Wächter „paznic” (DA cf. DER).

Erau mulți și de tot felul … majoritatea erau okay, să fim serioși. Eram noi agitați și tineri și restricțiile pe care ni le impuneau ni-i aduceau în fața tirului verbal și îi făceam de basm pe mulți cu povești care rezistă și azi … Stând mereu cu ei acolo, îi știam pe toți, care cum era, comandant de batalion, comandant de companie, adjuncții, plutonierii de companie … închid ochii și parcă-l văd pe Dima, plutonierul nostru de companie, care avea obiceiul să ne țină la raport câte-un mic discurs mobilizator … Bei, băgați-vă mințile-n cap, bei … adică ce, dacă sunteți anul doi aveți impresia că sunteți supratereștri? Voi nu vedeți că se strânge șurubu’ filet cu filet … ? Le știam obiceiurile, defectele, ticurile verbale … îi maimuțăream, îi imitam, îi îngânam … Bun, unii o și meritau, ridicând mingi la fileu în permanență. Păi cum să ignori panseuri de genul: Eleeev … Ordonați … Dă-te jos de pe spațiu’ verde … sau … Apel din oră-n oră, ora 22, ora 23, ora 24, ora 25 … hm, ora 25, adică unu’ noaptea … sau … Teheran, 1943, cel mai mare accident naval din istorie …arborele cotit plutea în derivă. Motoristul? A ars … Ofițerul? A ars și-a fugit și el …

Okay, îi și ascultam, ne și feream de ei, că ne erau superiori, dar unul n-a scăpat neamendat și neironizat. Așa cum au fost, ne-au purtat printr-o școală militară, cu ei, în subordinea și coordonarea lor am făcut tot ceea ce presupunea asta … am făcut și gărzi și marșuri și exerciții tactice, am tras cu muniție de război cu tot ce se putea în perioada aia mai puțin racheta, am făcut și voiaje și ne-am întors sănătoși … Alături de ei și în republica cea mai socialistă am avut parte de o educație de specialitate riguroasă care astăzi mai e posibilă pe foarte mulți bani în puține instituții din lume care își mai pot permite.

Iar pentru toate aceste motive pe care am încercat să le povestesc în postările astea și pentru o mie de alte motive uitate și lăsate nepovestite, cred eu că ieșim pe plus la ecuația cu rele și bune … și să le mulțumim, chiar așa, peste ani.

Anunțuri

10 gânduri despre “UM 02192 – partea a III-a

    1. Domnule, faceți o confuzie sau o fi vreo potrivire de nume … Eu am terminat Institutul în 1991, la transport maritim, nu la pescuit oceanic. Am navigat la Navrom, nu la IPO … Ca să nu mai spun că am toți dinții în gură și acum, cu atât mai mult în 1989 …

    1. Domnu’ Briceag sau care-o fi numele dvs … In ianuarie ’90 eram la revoluțiune, cu arma-n mână, după care am fost ocupat, ca și colegii mei, cu mitinguri și alte manifestări la modă. Eu am absolvit institutul în 1991 la punte comercială nu pescuit oceanic, nu am călcat la Walwis Bay și ultima bătaie pe care am luat-o a fost în clasa a IX-a când, în față la Republica, m-au ciomăgit 4 ciori de mi-au strâmbat nasul și mi-au ieșit dinții de jos prin buză … De atunci n-am mai avut ocazia să iau pumni în gură dar am dat câțiva, destui, pe parcursul vremii. Nu cred că vă numărați printre cei admonestați, că nu era niciunul de pe la IPO. Mai era un Mironescu la IPO, cu vreo 10 ani mai mare ca mine, dar nu-l chema Laurențiu. Mai era un Miroescu, Liviu, tot la IPO, ne mai confunda lumea … Era cu un an mai mare ca mine, dar parcă nu-l văd încasând pumni prin Africa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s