Imbatabila prostie

Sâmbătă am fost la cimitir. N-aveam stare … aveam toate motivele să nu am stare. Cu două zile înainte, un domnu’ căpitan pe râuri și pârâuri mi-a pus vaporu pe uscat … omu’ avea două variante … una cu apă mare și una cu apă mică … Îngâmfat fiind, ce și-o fi zis, ‘ai s-o iau pe aici, pe vechi, sunt gol, am apă … bineînțeles că n-avea. În girație la babord, fără viteză fiind, nava dă de un mamelon de nisip, ușoară, nu-l învinge, îl fură apa și se lasă pe-un bord până pe-o întinsură … tot de nisip. Capăt de drum. O lună de pauză, dacă nu două …

Iar de parcă prostia asta n-ar fi fost suficientă, dom’ căpitan a și tăcut vreo 10 ore până a spus că e pe uscat … au fost 10 ore pierdute … și au mai fost încă 24 până m-am organizat să chem o lume întreagă să ne scoată de acolo … timp în care Dunărea a mai scăzut vreo treij’ de centimetri … e, sâmbătă dimineață tocmai voltaseră la pupa o remorcă dată de un împingător venit în ajutor, când am simțit nevoia să mă sfătuiesc cu cineva .. să spun ce-am făcut, cum s-a întâmplat … și, uite-așa, m-am dus la cimitir …

Las mașina-n stradă, cumpăr niste garoafe verzi, doamne, ce culoare … intru-n cimitir, prima alee la stânga, procedez … las la tribord un cavou cu termopane și marmură maro … aleea s-a îngustat cu timpul, cimitirul de altădată a intrat la apă, a fost nevoie de parcări pentru sufletele Constanței … uite, chiar în drum, Sergiu Skolka, un coleg de generală, mort la 17 ani, înecat … încă un cunoscut, tot în alee … devine din ce în ce mai greu drumul, parcă-l urc la deal … mă uit după reperul de lângă mormântul tatălui meu … de parcă aș avea nevoie de încă o confirmare … reperul se vede și cu google earth, cred, e cea mai înaltă tuie pe care o știu. Ajung la travers de ea, fac dreapta și, cu nodul în gât, mă pregătesc să-i povestesc lui taică-meu ce-am pățit și poate rezolvă el cumva cu debitul Dunării să ies din belea.poză

Taică-meu a fost un om cum nu se mai fabrică, ofițer de marină, comandant, comandant. Marinar adevărat, nu cred că era ceva legat de meseria asta să nu știe … pasionat până la obstinație. Lectura, limbajul, casele, machetele, țoalele, pantofii … toate miroseau a vapoare, a corăbii, a povești cu oameni călare pe valuri. În viața lui a făcut exact ce a vrut și când a vrut. Nu i-a ajuns școala de marină, a mai făcut și-o politehnică … așa, în derâdere … A mers pe mare 25 de ani, a reprezentat Navromul pe-afară, când a avut vreo idee, aia a fost. Până și diabetul care i-a adus sfârșitul a fost tratat cu sictirul cuvenit … fără medicamente, fără regim, fără nimic … Nu știe nimeni dacă l-a durut, dacă a suferit … a bravat până la final, n-a spus la nimeni nimic … și-a venit ora trei dintr-o marți de mai și, vorba lui, a lăsat docu’ la apă … și a plecat și gata. Viața lângă el n-a fost niciodată comodă, era mai coroziv decât acidul clorhidric, dar scriu absolut sincer, acum parcă l-aș fi crezut în stare de-o scamatorie, ceva, mi-ar fi scos juma’ de metru de apă sub chilă și am fi rezolvat-o …

Și … așa cum era, cu miștourile și up and down-urile lui și cu eternele ciondăneli din orice, mi-e un dor de el de mor. Ieri, 29, ar fi fost ziua lui. Ar fi împlinit șaptezeci și unu de ani. Nu a ajuns la ei, s-a oprit la 67 … Asta e.

Sâmbătă … n-am apucat să-i spun nimic. Uitasem că sâmbăta dimineața e momentul maică-mii acolo și ne-am întâlnit și … N-am vrut să lăcrimez cu martori … am stat mai puțin de un minut și am pus pe drum în telefoane cu băieții de la vapor, sperând că, într-un fel, o să ajungem în plutire. N-am ajuns … Nava n-a ieșit, a rămas pe uscat și am rămas în vardie în așteptarea ploii …

De unde concluzia că prostia sedimentată, reaua voință nu poate fi depășită cu una, cu două, nici măcar invocând în gând energii de oameni irepetabili.

 

Anunțuri

3 gânduri despre “Imbatabila prostie

  1. In mentalitatea angajatului, patronul e vinovat intotdeauna si tot patronul trebuie sa plateasca pentru paguba unui idiot, idiot care te limiteaza la cunostintele lui. Nu-i asa? Angajezi un mediocru, rezultatele sunt pe masura… mai bine spus, sub masura…, in cazul de fata pe uscat.
    Greu sa te sfatuiesti cu cei care s-au dus, ramine doar amintirea, incerci sa iti aduci aminte ce sfaturi au dat cindva. Nu-i asa? In lipsa lor, te navalesc parerile de rau ca nu ai stat mai mult timp cu ei, ca nu ai facut totul pentru ei atunci cind mai traiau.
    Cu Skolca Sergiu am copilarit, D-zeu sa il ierte, a fost un copil, prieten, tovaras de joaca exceptional. Mi-ai adus aminte de ziua in care am auzit ca s-a inecat si nu imi venea sa cred.
    Si daca lasai o lacrima la mormintul tatalui tau de fata cu ceilalti crezi ca te judecau? Nu are dreptul nimeni sa te judece, poate sa priveasca numai, oricum, asa cum te stiu, ai scapat o lacrima in gind.
    Imi imaginez, ranfluare, scafandru, remorcher, trebuie sa te intaresti si sa asculti mai multe pareri, decizia finala sa iti apartina, dar parerile tot de la mediocrii o sa vina?
    Success, poate vb pe telefon.
    Mircea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s