Zilele astea e o delegație de olandezi pe la noi … n-am reținut exact cine, probabil a public-private mix … în toată lumea asta, autoritățile locale, regionale sau centrale își promovează business-urile, captează locuri de muncă, ajută privații să capteze noi clienți, asta e treaba lor, în definitiv … o mică acoladă … în România, statul milițienesc de astăzi, țara în care media n-are alte subiecte decât justiția, iar mascații sunt vedetele prime time, țara în care dosarul penal a devenit un mecanism de management, enunțul de mai sus înseamnă exact trafic de influență.

Revenind … bun, au venit olandezii, au făcut vizite prin port și la ministerul transporturilor, la guvern … firme mari de construcții vor să se implice, vor să construiască digul, vor să facă nu știu ce … Mazăre ne explică cum e cu portul Rotterdam, că e la primărie, că așa tre’ să ajungă și Constanța, iar plus valoarea să se regăsească în apartamente ieftine pentru toți loserii care-l votează pe el ca să iasă primar până-n ziua de apoi … și, la cât e lumea de posedată de mocăngeala pe care Mazăre a ridicat-o la nivel de artă, cred că Mazăre ar ieși primar și după ziua de apoi … Okay, deci lumea se pricepe la port, se dau interviuri, lumea se exprimă în fel și chip … am văzut și pe la câteva posturi centrale cum niște fătuci dădeau din gene pe subiect portuar …

Doamnelor și domnilor … indiferent cine vine, vine să consume resursa pe care o avem și-o taie … azi avem un dig de prelungit, optzej’ de milioane, un magnet pentru oricine …. vin, ne mângâie pe cap, ne iau banii, că noi suntem tolomaci și nu putem să participăm la licitații decât în calitate de sclavi pe plantația noastră … Bun, vin, câștigă ei, firimiturile la noi … și-o taie … iar noi rămânem în mizeria noastră de care n-am reușit să scăpăm, că ne e puțin cam lene să ne apucăm s-o eradicăm din noi …

Iar problema reală este în altă parte … în modul în care privim lucrurile. Dacă intri pe site-ul portului Rotterdam, ăla vehiculat ca argument, la inland shipping veți găsi următorul enunț adresat comandanților de barje autopropulsate, adică și mie, armator de asemenea echipament:

Dear barge skipper,

Welcome to Rotterdam, Europe’s main port. On this site you will find information on navigation, communication, berths, facilities, bridges and locks. 
This also applies to the procedures for harmful and dangerous substances and the way in which you should handle your waste. In short, matters that are of direct importance to you during your visit to Rotterdam. 

The Port Authority strives to create a safe, efficient, complete and clean port for all 100,000 inland vessels that call at Rotterdam each year. We do all we can to tailor the facilities to meet your wishes as much as possible.

I wish you a safe and pleasant stay in the port! 

René de Vries
(State) Harbour Master 

Cu alte cuvinte, fraților, vă punem la dispoziție atâtea … iar dacă ce vă interesează nu avem, facem special pentru voi … vă urăm bine ați venit și hai să meargă treaba.

Prin comparație, Constanța, adică Rotterdam wannabe … Ia veniți, fraților … vrei contract de armator, nu? Okay … ia depune tu o garanție, într-un depozit bancar în numele meu, mie mi se pare și cam frauduloasă treaba asta … și dacă tot ai depus asta, ai dreptul la următoarele, la alegere:

  • drumuri desfundate;
  • gunoaie;
  • câini vagabonzi;
  • țigani scormonind prin gunoaie, indiferent de câte ISPS Code-uri se adoptă internațional;
  • hoție interminabilă;
  • autorități abonate la motorină … am văzut pe pielea mea, să cuteze vreunul să conteste ce-am scris aici, că am și poze …
  • utilități refurnizate, suprataxate cu peste 40%;
  • poluare.

Iar asta este numai subiectul inland shipping, dar discuția se poate întinde pe toate aspectele vieții portuare … servicii, servicii de siguranță, operatori, mediu, dragaj, orice. Oriunde pui degetul supurăm nonconformități și indolență.

Una  peste alta, cam asta e … Cu totul și cu totul altă perspectivă. Oamenii au făcut vizite peste tot dar, sunt convins, nu ne înțeleg … cum adică, vreți să vină lumea aici și voi creșteți taxele … aveți nu știu câte autorități care se calcă pe picioare? Voi, în definitiv, cu ce vă ocupați exact? Dacă userii n-au ce le trebuie, iar asta e treaba voastră, voi ce faceți exact?

După cum vedeți … constanța este numitorul comun al celor două porturi … partea proastă este că fiecare a găsit nimerit să fie constant pe alt subiect … unii cu excelența, alții cu gunoaiele și manglele …

Reclame